X

Biserica Bărbătescu Vechi

24 Oct 2017 | scris de Asociația Harmony, Filiala
  • Biserica Bărbătescu Vechi
  • Biserica Bărbătescu Vechi
  • Biserica Bărbătescu Vechi

3,27 rating / 11 voturi
Review Merg.In

Istoria Bisericii Bărbătescu Vechi, de pe strada cu acelaşi nume din Sectorul 5, cu hramul „Sfântul Nicolae”, este legată de cea a Dealului Bucureştilor, cunoscut de la 1580.

În apropierea unei zone rău famate, mahalaua calicilor, dealul era străbătut de Podul Calicilor, lângă Curtea Veche Domnească, şi mai este de amintit aici un mal extins al Dâmboviţei cu numele Gura Văii, în prezent panta de lângă fosta fabrică Bragadiru pe unde urcă tramvaiele.

Mai spre centru, în Dealul Bucureştilor, erau vii multe, deţinute de boieri, Biserică, negustori, domnitori vremelnici.

Acest Deal al Bucureştilor se afla între Dealul Spirii la nord şi Dealul Filaret pe partea opusă. Nu locuiau suflete aici. Dacă ar fi să estimăm zona actuală, i-am spune Şoseaua Viilor. Pe aici ajungeai prin Podul Craiovei (al Rahovei) şi prin Podul Beiliciului (Calea Şerban Vodă).

Acolo unde erau vii şi nu locuia nimeni, mitropolitul Grigore al II-lea (1760-1787) a ridicat un lăcaş de cult pe la 1763. De fapt era un schit de lemn ridicat pe moşiile familiei boiereşti Bărbătescu. Pe unul dintre terenurile acestuia se află astăzi Palatul Suţu, Muzeul Municipiului Bucureşti.

Mica biserică din lemn a fost epicentrul unei noi zone locuibile şi, astfel, a devenit o veritabilă parohie. Biserica, într-o formă iniţială, „Brătescu Vechie”, stă în picioare de la 1818.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea se poate vorbi aici de o mahala, cu agricultori, meseriaşi, meşteşugari şi negustori.

 

Cimitirul bisericii este dezafectat începând cu 1831 şi este ridicată o cruce, care a rezistat până acum.

Noul cartier se extinde spre Dealul Filaretului, apare biserica „Bărbătescu Nou” sau Cuţitul de Argint” (1906).

 La „Brătescu Vechi” au fost făcute reconstrucţii şi adăugiri ale unor clădiri necesare parohiei. S-a dorit o altă biserică, dar nu s-a reuşit din cauza războiului. A fost refăcută însă, treptat, în anii care au urmat.

Odată cu sistematizarea urbană din ani 1980, adică schimbarea Căii Rahovei, cartierul este transformat total.

Revenind în zilele noastre, ultima piatră de temelie este sfinţită la Parohia „Bărbătescu Vechi” în decembrie 2011.

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Detalii
Venue name: Biserica Bărbătescu Vechi
Adresa:
Telefon
Website:
Program
Comentarii