Biserica Zlătari

 

                                              

Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei (fostul Pod al Mogoşoaiei), în faţa Palatului CEC, între străzile Stavropoleos şi Lipscani, în apropierea Muzeului Naţional de Istorie a României, într-o zonă încărcată de vestigii ale Bucureştilor de altădată.

Sfântul lăcaş, care se numără printre bisericile cu rezonanţă istorică aparte din centrul vechi al Bucureștiului (Biserica Sfântul Anton/Buna Vestire Curtea Veche, Stavropoleos, Doamnei, Biserica Rusă, Sfântul Dumitru - Poştă), este cunoscută mai ales pentru slujbele de exorcizare, împotriva vrăjilor și a blestemelor.

  

Biserica se numără printre puţinele din Bucureşti care se bucură de privilegiul de a avea un cor format din profesionişti, studenţi şi elevi de la şcoala de muzică sau membri ai unor coruri renumite, chiar Madrigal, sau de la Opera Română. În fiecare duminică şi sărbătoare, Corala „Cantate Domino“ a Bisericii Zlătari încântă credincioșii prin piesele muzicale intonate.

 

Din punct de vedere arhitectural reprezintă o construcție de 23 de metri lungime și 12 metri lăţime, cu o singură navă și absidă pentru altar. Naosul este pătrat, aşezat pe patru colţuri deasupra cărora se înalţă patru turnuri mici, octogonale, în timp ce pronaosul, mai îngust, este acoperit cu o boltă semicilindrică. Vitraliile ferestrelor sunt pictate cu imaginile sfinţilor.

La exterior, faţada este realizată din zone tencuite alternând cu cărămidă roşie.

Din păcate, o parte din ansamblul care conferea strălucirea de altadată a dispărut pentru totdeauna: hanul, curtea cu havuzul ei din piatră fasonată de meşteri italieni, cimitirul cu morminte voievodale, ansamblul de odăi boiereşti, la care trăgeau patriarhul Alexandriei și alţi oaspeţi de vază.

 

Biserica, construită din lemn de aurarii greci, este atestată documentar în anul 1667, ca aparţinând unui han al Bucureştilor, de pe Calea Victoriei.

În anul 1705, Mihail Cantacuzino zideşte în locul vechii biserici de lemn o biserică mare, care a fost înzestrată cu  moşii și numeroase alte dotări care fac din ea, spre mijlocul secolului al XVIII-lea, una dintre cele mai bogate și renumite ale ţării.

Constantin Brâncoveanu oferă hanul Zlătari, împreună cu Biserica, Patriarhiei de la Alexandria.

 

Reconstruită după planurile arhitectului Xavier Villacrosse, pictată de Gheorghe Tăttărescu
În urma stricăciunilor din timpul cutremurelor din 1802 și 1838, atât biserica, cât și hanul au fost reconstruite de egumenul Calistrat Livis după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. Interiorul a fost pictat de Gheorghe Tăttărescu.

Statutul său se va modifica în urma legii secularizării averilor mănăstireşti date de guvernul condus de Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1863. Zlătari avea în administrare o avere cu un venit considerabil, având în apropierea sa şi hanul cu acelaşi nume care deţinea cea mai bună băcănie din Bucureşti. Cu alte cuvinte, Zlătari era situată într-o zonă selectă (peste drum se afla vestitul Hôtel de France), frecventată de lume bună, cu bani mulţi şi gusturi extravagante.

În 1888 devine biserică de parohie.

În anul 1903, hanul și turnul clopotniţă din faţa lăcaşului sunt dărâmate din motive arhitecturale ce prevăd lărgirea Căii Victoriei.

Biserica a fost restaurată din nou în 1907-1908, de arhitecţii Jean Pompilian și Gr.Cerkez.

Cutremurul din 1940  pune la grea încercare clădirea, care pierde cu acest prilej turlele, reconstruite ulterior în două etape: în 1971, respectiv 1977.

Pe data de 6 ianuarie 1932, în biserică a fost oficiată slujba religioasă de Bobotează, la care au participat regele Carol al II-lea, principele moștenitor Mihai, patriarhul Miron Cristea și președintele Consiliului de Miniștri, Nicolae Iorga, împreună cu membrii guvernului său.

A fost apoi din nou reparată după cutremurul din 1977.

 

În anii '80, biserica Zlătari ar fi trebuit să fie rasă de pe faţa pământului fiind prinsă în planul de sistematizare ceauşist, dar absolut inexplicabil, mai marii partidului s-au răzgândit.

Începând cu anul 2011, în interiorul bisericii încep lucrări de restaurare a picturii semnate de Gheorghe Tăttărescu.

 

Zlătari, bisericuţa aurarilor greci, deşi pare prinsă ca într-o menghină de blocurile din jur, se distinge prin eleganţă şi bun gust.

În mijlocul unui București agitat, plin de griji și de ispite, în vecinătatea unor instituţii importante, Sfântul Ciprian veghează ca un scut nevăzut asupra oraşului.