Artista originară din stațiunea Sovata locuiește în prezent în capitală, chiar la granița dintre sectoarele 4 și 5.
Teodora Daiana Păcurar, îndrăgita noastră actriță – dumneata rezidezi într-un cartier din sectorul 5 al capitalei? Cum și de ce? Cum te-ai stabilit în cartier și cum e viața dumitale în acest colț al Bucureștiului?
Te voi corecta un pic şi voi spune că stau la granţa dintre sectorul 4 şi 5. Am descoperit că avem chiar lângă bloc o plăcuţă care ne anunţă asta. De când am ajuns în Bucureşti am stat în tot felul de zone: Drumul Taberei, Piaţa Alba Iulia, Obor, Doamna Ghica, Unirii, ajungând acum să poposesc vizavi de cimitirul Bellu, în zona Eroii Revoluţiei. Într-o perioadă căutam chirie pe Facebook, pe ceva grupuri gen „caut coleg” şi am dat de o fată drăguţă care îmi este de 3 ani parteneră de apartament. Când ne-am găsit a fost un soi de potrivire: ea era de acord cu pisica mea, iar mama ei este tot actriţă. Am zis că suntem meant to be. Iniţial am stat împreună la Unirii (cea mai frumoasă experienţă după care tânjim încă), iar acum stăm în sectorul 5.
Viaţa aici e interesantă. Tot felul de întâlniri cu oameni diverşi prin jurul blocului. Bărbaţi pentru care recreaţia înseamnă dezbaterea pariurilor sportive sau o bere lângă aprozar. În timp mi-am dat seama de un lucru foarte interesant: ca să nu se ia domnii respectivi de mine, trebuie să mă simtă că sunt de-a lor, de acolo de după blocuri, aşa că niciun fel de aer de divă, oricât de discret, nu este permis prin zonă. Mă tot salut cu doamna de la ziare şi mă mai împrietenesc cu doamne care vând legume şi fructe pe trotuar, în drumul meu spre casă. Îmi place că sunt foarte aproape de Parcul Tineretului şi Carol, că locuiesc aproape de metrou, că ajung repede în centru şi că blocul meu e la strada principală şi e luminat, aşa că atunci când ajung târziu acasă mă simt mai în siguranţă. Însă asta are şi un mare dezavanataj: zgomotul. Îmi displace teribil să aud maşinile, autobuzele şi tramvaiele care par că îmi intră în cameră în fiecare zi. Ca activităţi recreative mi-am îndreptat atenţia către o sală de fitness din apropiere (Lotus Sport), unde fac mişcare cât de des pot, plimbări prin parc sau un mers rapid până la non-stop-ul din apropiere.
Dumneata fiind tocmai de la Sovata, o localitate încântătoare, te-ai obișnuit cu Bucureștiul și cartierele sale? Cum e, Teodora, viața ta de actriță în capitală?
Imediat se împlinesc 7 ani de când m-am mutat în capitală şi pot spune că m-am obişnuit 100%, de multe ori chiar simt că îmi lipseşte agitaţia şi nebunia de aici. Acum 7 ani nu aveam însă aceeaşi păerere, mă debusolau feţele triste ale oamenilor din oraş, mă epuiza haosul şi simţeam că obosesc când ieşeam în jungla oraşului. Viaţa aici nu e uşoară, dar dacă îţi asumi Bucureştiul cu tot ce implică el, poate fi foarte interesant. Desigur nu e pentru toată lumea, dar mie mi se potriveşte. Îmi place mult să descopăr Bucureştiul plimbându-mă sau mergând la tot soiul de evenimente. Şi încă ceva, dintotdeauna am avut în mine o senzaţie că pe unele străduţe mai regăsesc Bucureştiul de altădată, iar asta mă fascinează în continuare. Poate sunt eu o visătoare, dar uneori sentimentul acesta mă ajută să trec peste lucrurile care nu îmi plac în oraş. Da, nu e Sovata cu aerul ei foarte curat şi cu pacea interioară pe care ţi-o oferă, dar e locul în care cu siguranţă nu te plictiseşti. Viaţa de actriţă aici e o provocare şi o luptă continuă, dar e locul în care mai mergi la câte un casting şi, cine ştie, poate ai noroc.
Comunitatea. Sovata, fiind mică, presupun că toată lumea știe pe toată lumea. La tine-n cartier te știi cu oameni, vorbești cu vecinii, ai prieteni, cum am putea construi comunități din micile noastre insule din capitală?
Da, ne cam ştim toţi între noi. Aproape toată lumea ştie şi română şi maghiară şi sunt foarte multe familii mixte. Din păcate, eu nu ştiu ungureşte aşa cum ar trebui şi dacă e nevoie să vorbesc îmi e foarte dificil, dar măcar înţeleg cât de cât. Am prieteni dragi cu care mă văd în vacanţe când merg acasă, alături de care merg la colindat în fiecare an (ca o tradiţie pe care o respectăm cu sfinţenie), ieşim la o plimbare în jurul lacului sau ne aşezăm la câte o terasă. În Bucureşti mi se pare greu să se întâmple asta. Mă salut cu vecinii, dar nu îi cunosc pe toţi. Nu am prieteni din cartier şi nu mă ştiu cu mulţi oameni din zonă. Ca să se contruiască comunităţi în oraşe aşa de mari cred că ar fi nevoie în primul rând ca oamenii să îşi dorească asta şi nu văd această dorinţă în jurul meu. Mai sunt vecini care stau de vorbă în faţa blocului, dar fiind mulţi oameni cu interese diferite care stau în acelaşi cartier, nu văd posibilă o coeziune a grupului dintr-o anumită zonă. Nu ştiu, probabil, ca să fie o adevărată comunitate, ar trebui să se facă evenimente de socializare în genul „cunoaste-ţi vecinii” (râde).
Unde să venim să te vedem din această toamnă – în ce spectacole, în ce producții vei apărea pe scenă? Să știm.
Din octombrie, vom relua „Scripcarul pe acoperiş”, la Teatrul Evreiesc de Stat. Iar ca noutăţi, am două până acum: voi scoate un spectacol (de mult aşteptat de noi) cu regizoarea Anca Maria Colţeanu („Nodul lui Gidion”), iar la Teatrul Apropo, din octombrie, vă aştept la spectacolul care se va numi „Cercurile încrederii”, în regia lui Radu Popescu. Cam asta ştiu deocamdată pentru toamna care vine cu paşi repezi, dar dacă mai apare ceva, voi anunţa pe pagina mea de Facebook.
Ce planuri ai cu viața ta rezidențială? Unde crezi că vei locui peste zece ani și ce amintire pregnantă crezi că vei păstra din anii de acum?
Despre planurile mele rezidenţiale, nu ştiu exact ce să zic. Nu mă văd întorcându-mă acasă, în Sovata. Mă pot vedea locuind în alte oraşe din ţară pentru scurte perioade, dar cred că reşedinţa mea va fi tot în Bucureşi. Sau în apropiere, dacă o să înceapă să mă deranjeze nebunia din oraş. Dacă e să mă gândesc că aş locui într-o altă ţară, aceea probabil ar fi Italia. O amintire legată de locurile în care am stat cu siguranţă va rămâne experienţa (scurtă, e adevărat) de a sta în centrul Bucureştiului, la etajul 7. Aveam un balconaş drăgut de unde admiram Centrul Vechi şi părculeţul de la Unirii. Stăteam cu un pahar de vin în mână şi aveam senzaţia că sunt într-o altă ţară. Îmi plăcea să simt toată nebunia de jos, iar eu să stau relaxată în balconul meu. Îmi dădea, nu ştiu de ce, un sentiment de vacanţă. Începusem chiar să scriu o poveste în perioada aia, pe care nu am mai continuat-o. Se numea „Vis-à-vis de Centrul Vechi”. După ce am plecat de acolo ar fi trebuit să încep să scriu alta: „Vis-à-vis de Bellu”.
Nu mă văd întorcându-mă acasă, în Sovata. Mă pot vedea locuind în alte oraşe din ţară pentru scurte perioade, dar cred că reşedinţa mea va fi tot în Bucureşi. Sau în apropiere, dacă o să înceapă să mă deranjeze nebunia din oraş. Teodora Daiana Păcurar, actriță
Foto: Andrei Niculescu
.jpg)
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
