X

Conacul Oteteleșanu din Măgurele

15 Oct 2015 | scris de Cătălin Buganu
  • Conacul Oteteleșanu din Măgurele
    Zanfirescu George / Conacul Oteteleșanu din Măgurele

Strada Atomiștilor, numărul 409, localitatea Măgurele, județul Ilfov 3,20 rating / 5 voturi
Review Merg.In
 Viitor centru de cercetare  

Conacul Oteteleșanu se află în incinta Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, iar acestea alcătuiesc, împreună cu parcul, biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena și celelalte construcții din incintă, ansamblul fostului Conac Oteteleșanu.

Conacul Oteteleșanu a fost construit între anii 1851 și 1853 pe domeniul cumpărat de Ioan Oteteleșanu (de la Elena Cantacuzino), care, prin testament, a lăsat toată moșia sa să servească la crearea unei școli pentru fetele românce.                                                        

După decesul Elenei Oteteleșanu (soția lui Ioan Oteteleșanu), la data de 4 decembrie 1888, Ioan Kalinderu, membru al Academiei Române, a primit dreptul de posesie a Domeniului Oteteleșanu din Măgurele și, înainte de a-l dona Academiei Române, a finalizat restaurarea conacului, proiectul de organizare și programul de studii.        

Fostă școală de fete, actualul „Bloc M”
Școala de fete a fost inaugurată în anul 1894. E școala unde Ioan Slavici a fost director de studii și unde elevele studiau psihologia, filozofia, botanica, zoologia, chimia, igiena, estetica, dar și întreținerea unei gospodării și creșterea copiilor. Datorită creșterii numărului de fete, conacului i-a fost adăugate câteva anexe.                                                   

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, școala s-a desființat, iar conacul a devenit „Blocul M”, aparținând Institutului de Fizică, timp în care a avut loc o restaurare a clădirii care a dus la distrugerea mai multor elemente arhitecturale de valoare ale epocii. Au avut loc modificări care au dus, în final, și la prăbușirea turnului estic.

Arhitectura
Posesorul premiului de stat în 1952, sculptorul Mihai Onofrei a realizat bustul lui Mihai Eminescu, aflat în parcul Institutului de Fizică, lângă chioșcul de lemn, pe locul unde, potrivit „Jurnalului Intim” al lui Ioan Slavici, cei doi scriitori poposeau la sfârșit de săptămână.                                                              

Grădina în stil romantico-simbolic, amenajată de Karl Meyer (mare arhitect peisagist), în anul 1845, alături de Conacul Oteteleșanu, face parte, din punct de vedere arhitectural, dintr-o serie de reședințe nobile pe cale de dispariție din România.                                       

Precum Palatul Ghica de la Căciulați, Conacul Oteteleșanu are arhitectură neoclasică, specifică secolului al XVIII-lea, dar are ca o particularitate constructivă grosimea mare a pereților parterului și a subsolului, arce de mari dimensiuni și boltirea cu arce dublou.                                                                                                                                          

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Materialelor are în proiect reabilitarea și restaurarea conacului, care urmează să devină centru de excelență în cercetare și care va avea o zonă dedicată istoriei acestuia.


                                                                                        
Mijloace de transport:
- coordonate GPS: 44°20'50.4"N 26°01'45.7"E
- autobuzul 427,453: de la stația Ghencea,Bulevardul Ghencea, București, până la stația Facultatea de Fizică, Măgurele.

 

Detalii
Venue name: Conacul Oteteleșanu din Măgurele
Adresa: Strada Atomiștilor, numărul 409, localitatea Măgurele, județul Ilfov
Telefon
Website:
Program
Comentarii