Viaţa unei cocote într-un apartament la Paris

„Să planăm împreună prin Parisul de acum şi prin cel din La Belle Epoque”, a deschis, aseară, discuţia Denisa Comănescu, gazdă la lansarea cărţii „Un apartament la Paris” de Michelle Gable, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. 

Cartea este editată de Humanitas Fiction şi se găseşte în colecţie, pe Raftul Denisei.„Un apartament la Paris” a fost tradusă de Florica Sîncu şi a devenit încă de la apariţie, în 2014, best-seller în „The New York Times". 

„April Vogt, expertă în mobilă europeană, e trimisă de casa de licitații Sotheby’s să evalueze obiectele dintr-un apartament parizian care n-a fost deschis de șapte decenii. Odată ajunsă la Paris, în apartamentul plin de mobile spectaculoase, April va identifica un tablou al pictorului Giovanni Boldini care o înfățișează pe faimoasa proprietară – curtezana Marthe de Florian”. Acesta este un început de rezumat al poveştii creionate de americanca Michelle Gable.
 

„Un roman uşor, de vară, pentru că te cufunzi cu uşurinţă în lumea pariziană reală, ireală, o lume de sfârşit de secol XIX, dar şi în lumea unui Paris contemporan, văzut prin prisma unei tinere expert în obiecte de mobilier. Un roman care te inspiră pentru altele”, a spus Denisa Comănescu.
 

Istoricul Monica Neaţu a ţinut acum ceva timp un workshop despre cocotele din La Belle Epoque la Fundaţia Calea Victoriei. Ea a fost invitată, aseară, să introducă audienţa în farmecul, nu tocmai discret, al epocii pariziene. „Termenul de La Belle Epoque este unul nostalgic, folosit pe când francul era la putere şi Parisul un Babilon modern”, şi-a început pledoaria lectorul universitar.

Cocotele au reprezentat un „fenomen tipic parizian”. „Erau doamne care reuşeau să decojească o avere cu viteza cu care decojeşti un ou”, a spus Monica Neaţu. Parisul din La Belle Epoque era la picioarele demimondenelor (cele care aveau câte cinci sau şase protectori), al lenjereselor sau al grizetelor (cele care munceau), al loretelor (cele care îşi petreceau timpul în căutare de clienţi din arondismentul IX, cu protector burghez) şi al cocotelor (cele care încercau să-şi facă un nume, care aveau un apartament, erau elegante şi cochete)”. 

O scurtă caracterizare a femeilor-trofeu

Cocotele (femeile libere) aveau şi o profesie. „Erau mai mult sau mai puţin actriţe talentate, dar erau femei minunate, şarmante, ce apelau la cele mai importante case de modă. De la Opera Garnier şi până în Place Vandome era ruta unde îşi etalau cele mai elegante ţinute. Erau femei care schimbau câte cinci ţinute pe zi, iar o astfel de damă se cucerea cu foarte multe bijuterii. Se spunea să ronţăiau diamante“. Principii, capetele încoronate frecventau aceste doamne în saloane de lux şi nu oricine intra în graţiile lor. Doamnele erau un „monument de textile”, adică purtau rochii confecţionate din mii de metri de muselină, rochii pompoase. Se spune că numele de cocotă ar veni de la pălăriile cu boruri foarte mari (de jumătate de metru chiar) pe care le purtau la teatru, operă sau la Folies Bergère. 

Balerinele erau „femeile-trofeu”. „La Opera Garnier exista o cutumă: domnii şi capetele încoronate aveau voie să viziteze cabinele balerinelor”.

„Ziua cocotei începea dimineaţa, cu o plimbare cu trăsura. După-amiaza continua la patinoar, în zona Elysée, iar seara, între orele 5 şi 7, când doamnele făceau vizite, cu copiii sau singure, domnii se întâlneau cu protejatele. Pe seară, totul se muta la Maxim’s, pe rue Royale. Ca să intre în graţiile unei astfel de doamne, un domn trebuia să asigure: un apartament, o trăsură şi mai târziu un automobil, o sumă pentru haine şi servitori. Epoca lor se va termina odată cu Primul Război Mondial, în 1914”. 

Printre cele mai în vogă cocote: La Paiva (avea o cadă cu trei robinete: unul pentru apă rece, unul pentru apă caldă şi unul pentru şampanie), Liane de Paugy, La Belle Ottero, Cléo de Mérode, Marthe de Florian (i-a avut ca iubiţi pe Georges Clemenceau, Paul Deschanel, prim-miniştri ai Franţei, Gaston Doumergue, preşedinte al Franţei, pe artistul italian Giovanni Boldini). Cartea lui Michelle Gable ne seduce cu (în) această epocă.
 

Pe coperta cărţii „Un apartament la Paris” este Marthe de Florian pictată de Giovanni Boldini într-o rochie de după-amiază, vaporoasă, excesiv dantelată, „încă o invitaţie la lectură, la a descoperi farmecul femeilor din La Belle Epoque, a conchis Monica Neaţu. 

Marius Constantinescu, realizator TVR, a vorbit despre Parisul din roman, dar şi despre ce mai regăsim astăzi din acel Paris. „Mi-am dorit întotdeauna să merg la Paris şi să mănânc la Maxim’s fără să-mi pese de preţuri. Azi, nu mai visez la asta! Maxim’s apare în roman ca loc, ca scenă, fiind unul dintre personajele centrale. Un restaurant mitic. E descris un Paris corupt, deteriorat, pe care azi nu-l mai găsim decât fragmentat. Veţi găsi în carte şi Parisul marilor bulevarde, al marilor galerii, dar şi al zonelor întunecate, care merg spre Pigalle, Gare St. Lazare, în care exista noroi, mizerie”. 

Cu gândul la Paris, la faptul că ne-am dori să trăim într-un oraş cu atât de multe detalii „sulfuroase”, cum spun francezii, citim poveşti care ne transpun în vremea de la 1900, când totul era luat à la legère.

Veţi descoperi o poveste cu secrete, trădări, drame, lux, picturi senzaţionale, obiecte de preţ, romanul conturează o poveste în oglindă. Faimosul apartament al Marthei de Florian se află la numărul 2, Place La Bruyère, nu departe de Sainte-Trinité. Aşa că, dacă ajungeţi la Paris în această toamnă, mergeţi în arondismentul IX la faimosul imobil, dar şi la expoziţia retrospectivă de la Musée D’Orsay „Splendeurs et misères. Images de la prostitution en France (1850-1910). 

Michelle Gable s-a născut în La Jolla, SUA, și a copilărit în San Diego. A absolvit The College of William & Mary. Ulterior a lucrat în domeniul investițiilor bancare și a condus o companie de software. A mai scris câteva romane, rămase nepublicate, înainte de acest incitant debut. În prezent, Michelle Gable pregătește un al doilea roman, „I’ll See You in Paris”.