X

„The War”. FNT continuă

26 Oct 2015 | scris de Aura Clara Marinescu
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Mihaela Bodlovic / The War
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Mihaela Bodlovic
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Andrei Gîndac
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Andrei Gîndac
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Andrei Gîndac
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Andrei Gîndac
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Andrei Gîndac
  • „The War”. FNT continuă
    Foto: Andrei Gîndac

5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In
Să aplauzi Războiul nu-i sănătos şi nici frumos, dar să aplauzi „The War” în regia lui Vladimir Pankov este o răsplată pe măsură. Coproducţie  a Festivalului Internațional de Teatru Cehov de la Moscova și a Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh, în colaborare cu SounDrama Studio, spectacolul “The War”, primul invitat din străinătate, s-a jucat aseară la Sala Mare a Naţionalului bucureştean în Festivalul Naţional de Teatru 2015. 

Producţie a anului 2014, „The War” se bazează pe romanul „Moartea unui erou al lui Richard Aldington, pe scrierile lui Nikolai Gumilev – „Notes of a Cavalry Officer” și pe „Iliada” lui Homer. Scena de la Bucureşti nu a mai văzut de mult o aşa montare grandioasă. 

În stil rusesc
Psihodrama lui Pankov este un spectacol epic, cu măşti de gaze, candelabru, piane şi multă muzică live. O poveste despre război şi despre cum schimbă el vieţile, o montare complexă şi completă, opulentă, cu un joc actoricesc remarcabil, fără cusur. 

„Nu mă aflu cu o misiune aici, nu caut să privesc adânc în adevărul istoric. În această piesă aş vrea mai degrabă să ajung direct în inima privitorului. Nu cred că are sens să vorbesc despre politică, se creează conflicte şi ne-am întoarce iarăşi la război. Mulţi oameni îşi creează vieţile şi carierele pe conflict şi nu aşa aş vrea să continui”, spunea pentru „The Guardian” Vladimir Pankov. 

Acţiunea are loc la 1913, când un grup de tineri frumoşi, în rochii albe, strălucitoare, şi costume negre, elegante (costumele sunt creaţia lui Maxim Obrezkov), sărbătoresc, în jurul unui pian şi al unui candelabru luxos, Crăciunul la Paris. Vorbesc despre artă, crezând că pot schimba faţa lumii prin frumuseţe. Războiul este una dintre temele fierbinţi. Unii cred că e inevitabil, alţii că e cel mai mare rău. George, unul dintre ei, va muri pe front şi toţi vor lua parte la reconstituirea vieţii în războiul nimicitor la care prietenul lor a luat parte. 

Pankov dezvoltă în spectacolul lui ceva nou, cu ajutorul muzicii live, al luminii şi al mişcării, al sunetului constant, ca un urlet, el sporeşte drama, acţiunea ajungând la cote înalte, la o viziune ieşită din tiparele montărilor. Totul e un fusion între mişcare, joc, poezie, dans şi două minute de linişte totală. Un spectacol mare, extrem de profund, o SoundDrama la care îşi aduce contribuția un cor de solişti (actori şi muzicieni) care poate jongla cu uşurinţă cu toate mijloacele teatrale. Fiecare artist este unic şi fiecare aduce ceva propriu spectacolului, spunea regizorul. „Metaforic vorbind, fiecare personaj devine un instrument muzical”. Protagoniştii dansează suspendaţi în aer sau prinşi în firele unui ghem. 

Cel mai neobişnuit lucru în acest spectacol este procesul muzical, care se întâmplă în timp real. Cu toate că întreaga muzica a piesei a fost compusă, improvizaţii pe alocuri, se cântă şi „Amazing Grace” şi „Scotland the brave”, scrie „The Guardian”. 

„Informaţiile pe care le-am folosit despre soldaţii de atunci şi despre conflictele actuale, mergând înapoi la Iliada lui Homer, mi-au arătat că, de-a lungul secolelor, nimic nu s-a schimbat în privinţa experienţei umane a  războiului”, declara regizorul pentru cotidianul britanic. 

În această seară, în FNT, e de văzut „Tihna” în regia lui Radu Afrim, la Sala Pictură a Teatrului Naţional, la ora 19.00. La Sala Mică, de la ora 20.00, e programat spectacolul „Iluzii”, producţie a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova. „UbuZdup!”, adaptare de Gabor Tompa după „Ubu înlănţuit” şi alte texte de Alfred Jarry  se joacă Teatrul Odeon, Sala Majestic. 
Comentarii