X

Spectacole-lectură @Caleido2020

10 Dec 2020 | scris de Merg În
  • Spectacole-lectură @Caleido2020
    foto: Caleido

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Ultimele producții din cadrul Festivalului de arte performative Caleido 2020 au fost transmise live în cadrul a trei evenimente online în format spectacol-lectură. Înregistrările spectacolelor le puteți viziona pe canalul Youtube

„Domnișoara Iulia“, „Libretto Impostura“ și „Bildungswoman“ sunt trei dintre producțiile #CALEIDO2020 lansate în noiembrie-decembrie 2020 sub forma unor spectacole-lectură, urmate de discuții cu echipa artistică. 

„Domnișoara Iulia“ - Vizionează online

“Pentru noi, în momentul acesta al vieții, Domnișoara Iulia e un text cu raze X care ajung până la oase. E despre cum se descompun oamenii în nopțile nedormite și despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranță. Ne fascinează cel mai crud și mai devorator Strindberg. E un studiu care te trage adânc sub apă până când simți că nu mai vezi lumina.” – Andrei și Andreea Grosu

„Libretto Impostura“ - Vizionează online

“Libretto Impostura” reprezintă cea de-a doua parte a trilogiei Libretto și este un fals libret despre impostură. O comedie tristă. “Libretto Impostura” este construit ca un spectacol colectiv, în care membrii trupei își propun să dezbată impostura – uneori comic, alteori tragic, uneori necesar și în multe cazuri absurd. Impostura există, sindromul imposturii există, iar spectacolul nu încearcă să judece impostura ci să o descopere și eventual să o înțeleagă și să o accepte.

„Bildungswoman“ - Vizionează online

Două femei se descoperă/ se regăsesc de-a lungul secolelor. Fiecare întâlnire sau întoarcere presupune în mod implacabil un act de răzbunare, sau plătirea unei polițe/ datorii. Prin urmare vine ziua în care toate nemulțumirile, răzbunările și iertările trebuie plătite într-un alt mod: fiecare trebuie să se cunoască pe sine. Fără să se agațe de nevoia de a apăra sau a nega existența reîncarnării, această poveste abordează misterul dorinței, al moștenirii, și al jurămintelor făcute către stele. Firul conducător al tuturor acestor întâlniri este întrebarea ”De ce trebuie să fiu eu cea care sunt?” „De ce am eu această mamă, această soră, această prietenă, această șefă?” “Bildungswoman” studiază profunzimea și complexitatea legăturilor și raporturilor feminine/ dintre femei.

 

Comentarii