X

Serată cu reviste la Muzeul Național de Artă Contemporană

13 Mai 2015 | scris de Raluca Dobra
  • Serată cu reviste la Muzeul Național de Artă Contemporană
    Stand vanzare Revista Autor / Dragos Turlescu
  • Serată cu reviste la Muzeul Național de Artă Contemporană
    Lansare Revista Autor #2 / Dragos Turlescu

    Terasa MNAC - Lansare Revista Autor #2 / Dragos Turlescu
  • Serată cu reviste la Muzeul Național de Artă Contemporană
    Apus - vedere de pe terasa MNAC / Dragos Turlescu

3,40 rating / 5 voturi
Review Merg.In
Serată cu reviste la Muzeul Național de Artă Contemporană

Lansarea revistei Autor: The Loving Issue
 
La etajul patru al Muzeului Național de Artă Contemporană (MANC), în partea din spate a Palatului Parlamentului, pe 29 aprilie 2015 a avut loc lansarea celui de-al doilea număr al revistei Autor. Aceasta este intitulată The Loving Issue. Evenimentul s-a desfășurat cu muzică, băuturi, ținute de seară și, nu în ultimul rând, cu răsfoit de reviste.

Prima ediție a Autor Magazine, numărul zero, a apărut în anul 2013 ca produs al celor cinci ani de ediții bianuale de Târg de bijuterie contemporană Autor. Ca urmare, este o revistă de bijuterie contemporană, singura din estul Europei. E scrisă în limba engleză și se distribuie la nivel internațional. Ideea generală din spatele acestor accesorii care reușesc să îndeplinească cerințele dure ale membrilor echipei editoriale și să apară în revistă este centrată în jurul alegerilor oamenilor în materie de împodobire a propriului corp. 
 
În seara zilei de 29 aprilie 2015, a avut loc lansarea numărului doi al revistei, intitulat The Loving Issue. Această ediție plasează bijuteriile într-un context mai apropiat de inimile oamenilor decât ediția precedentă, The Hard Work Issue. Numărul doi al revistei Autor abordează bijuteriile și procesul de selectare a acestora din perspectiva iubirii, mai concret, prin prisma relațiilor de iubire. Astfel, ediția a fost realizată îmbinând relațiile a patru cupluri și bijuteriile ce îi caracterizează.  
 
Autor Magazine, născută, parcă, în MNAC
Evenimentul a avut loc într-un cadru ce se potrivește perfect cu tema revistei Autor, și anume la etajul patru, la terasa din MNAC. Ca să ajungi acolo trebuie mai întâi să treci prin controalele dure de securitate de la parter, apoi să iei liftul care parcurge cele patru etaje foarte încet – noroc că este din sticlă și poți să admiri priveliștea panoramică între timp. După ce ieși din lift, ești întâmpinat de o rochie din sticle de Peroni, faci stânga printr-un culoar mărginit de un rând de televizoare cu tub, puse pe niște suporturi de lemn la capătul cărora găsești primul stand de reviste Autor și un panou pentru pozat.
 
Ajunși acolo destul de devreme, la o jumătate de oră de la începerea evenimentului, am intrat în încăperea unde se întâmpla acțiunea și am profitat de disponibilitatea barmanului ca să ne procurăm câte o bere. Barul era amplasat în capătul opus intrării și era încărcat cu sticle de apă plată, pahare de vin, iar în spate erau frigidere pline cu Peroni Nastro Azzuro, toate putând fi folosite fără restricții. În stânga erau trei postamente pe care se aflau câte un telefon HTC One cu care îți puteai face selfie-uri la discreție. Aceste postamente erau despărțite de cel de-al doilea stand de vânzare de reviste printr-un bar ce înjumătățea sala și care, pe parcursul serii, a devenit locul principal de depozitare a sticlelor, paharelor și pachetelor goale de țigări. Partea dispre terasă era amenajată cu bănci joase și câteva mese înalte. Același tip de mese se găseau și pe terasa MNAC-ului, dar fără scaune, în schimb, exista o altă masă mai mică în mijlocul lor care găzduia o grămadă mare de banane – atracția majoră a singurilor doi copii prezenți în prima jumătate a evenimentului. 
 
Si totuși, evenimentul
Ținutele de seară, muzica plăcută, grupurile mici de câte trei-patru persoane și zumzetul constant al conversațiilor erau premisele unui eveniment select. Inițial se zvonea cum că Dan Pierșinaru, editorul-șef al revistei Autor, va ține un discurs scurt, dar după câteva ore am realizat că șansele sunt mici. În jurul orei 21.00 ploua puternic, iar toată lumea a intrat înăuntru. Invitați noi continuau să apară și în scurt timp camera principală a era neîncăpătoare. Devenise greu să te strecori printre oameni, mai ales când aceștia erau din ce în ce mai binedispuși. Dragoș, fotograful, cu o atenție distributivă remarcabilă, sau poate pur și simplu dornic să ia o gură de aer, vede apusul și iese în grabă pe terasa udă ca să surprindă niște cadre. Ploua teribil, dar două fete au avut grijă să îi țină o umbrelă ca să nu își ude lentila.
 
Majoritatea persoanelor prezente la eveniment erau invitați ai membrilor echipei revistei Autor sau alți cunoscuți ai cunoscuților lor. Mulți dintre ei chiar citiseră revista și păreau încântați de conținutul ei. O parte dintre ei au și cumpărat-o de la standurile de vânzare – numărul doi al revistei costa 15 lei, dar dacă voiai să achiziționezi și numărul unu, aveai o reducere de cinci lei din prețul total. În general, se venea în grupuri sau cupluri, dar erau persoane care au ales să vină neînsoțite, ca și Anca, o scriitoare, care era invitata editorului Ioana Casapu. Ea învăța japoneza și nu îi era teamă să umble singură prin lume, iar ceea ce o atrăgea cel mai mult la revistă erau poveștile în jurul cărora se învârteau bijuteriile. Se pare, de altfel, că revista își arăta caracterul internațional și la evenimentul din București. Două nemțoaice, atrase de bijuteriile contemporane și de grupul editorial, și-au făcut apariția la lansare.
Am părăsit evenimentul câteva ore mai târziu, când s-a oprit ploaia, rămânând cu un gust amar de bere și mirosuri de parfumuri alese.      
 
Comentarii