„București. Praf și sânge”, de Margo Rejmer, în 33 de fragmente.
Petrecând bune perioade de timp în România, poloneza Margo Rejmer publica în 2013 volumul „București. Praf și sânge”, apărut un an mai târziu și la noi, la editura Polirom, și reeditat în 2016 de aceeași editură. Scriitoare și jurnalistă, lucrând la un doctorat dedicat filmului românesc, Rejmer documentează România interbelică, apoi comunistă, până la cea contemporană. Bucureștiul pe care ni-l arată este acela pe care noi aproape că l-am uitat sau aproape că am uitat să-l mai vedem. Orașul invocat de ea are dramatism, tragism chiar, dar nu și-a pierdut umorul. Malgorzata Rejmer surprinde totul cu ochi reportericesc, ca într-un mare reportaj în care se întâlnesc „Miorița” și colectivizarea, Casa Poporului și decrețeii, câinii vagabonzi și regele Carol al II-lea, și Magda Lupescu, și cutremurul din 1977, pe când oamenii se uitau la „Dallas”, și blocul Carlton, care a căzut la cutremurul din '40, și înjurăturile noastre, fantezist românești, și vânzătoarele de legume din piața Obor, și femeile-stafii de pe strada Lizeanu, și închisorile comuniste, și Claudiu Crulic, și Ion Bârlădeanu, și fatalismul Orașului Alb, cum i se spunea cândva, pe când „casele străluceau de albul tencuielii”, și atâtea și atâtea pe care ni le așază în față ca pe o oglindă.
Praf și sânge
„Era cald să înnebunești când am ajuns aici prima oară. Orașul își sugea saliva și transpirația, el însuși uscat ca o surcea, cu preria de gazon îngălbenit, cu pământul devenit gri, crăpat de uscăciune, cu coridoare de beton cenușiu. Stăteam în Piața Sfântul Gheorghe, într-un loc care, pe urmă, pe harta mea personală, avea să devină inima Bucureștiului, și mă uitam la vertebrele succesive ale bulevardelor Magheru și Bălcescu, coloana vertebrală a orașului. Nu înțelegeam nimic din asta.”
COMUNISMUL. AUR ȘI NOROI
Basm românesc
„România este un tort trandafiriu, pe care se vor stinge, pe rând, toate lumânările, ceara murdară pătează glazura. Poporul întunecat e luminat doar de Luceafărul Viitorului. În orașe se întrerupe curentul electric. La ferestrele blocurilor mocnește o lumină palidă, un singur bec mic la un întreg apartament mic. Oamenii n-au unde să meargă, pentru că nu există benzină, iar granițele sunt închise. Cum să îi hrănești pe copii – pe cei doriți și pe cei care au venit pe lume întrucât conducătorul a interzis mijloacele contraceptive și avortul – câtă vreme pe rafturile magazinelor există crevete vietnameze, dar nu există pâine și lapte? Ce să le spui copiilor când aceștia întreabă dacă vor mânca astăzi la prânz, ce poveste să inventezi?”
Tăcută e noaptea
„Ca deținut politic, nu avea dreptul nici la vizite, nici la pachete, nici la scrisori, avea dreptul doar la vise pline de moarte. Întâi ajunse într-o închisoare din Mediaș, apoi au transferat-o la Sighișoara, iar după aceea la Sibiu. Pe doisprezece metri pătrați se înghesuiau patruzeci de femei: hoațe și prostituate, în salopete vărgate, și ea, în balon și-n sandale. În loc de bun venit, i-a fost dat să vadă cum femeile se bat cu pumnii.”
Securea și progresul
„Omul, ca orice om cinstit, muncește într-o întreprindere de procesare a cărnii și de gemuri. Și, drept recunoaștere a anilor mulți de muncă grea, îl bagă într-o comisie de colectivizare. 'Tu-i gura mă-sii! De refuzat, nu refuzi, pentru că fratele tău e la răcoare, nu se știe pentru ce, dar, cum nu se știe pentru ce, și pe tine te-ar putea băga imediat, să-i ții de urât. Așa că-ți pui coada între picioare, te bucuri foarte tare de cinstea care ți se face, îți arăți mulțumirea în fel și chip, până dai în bâlbâială și-ți asudă spatele, și pornești la drum!”
Picătura și marea
„Dacă un deținut cere îndurare, gardienii îi sparg dinții. Dacă vreunul nu vrea să ia bâta, dinții i-i sparge prietenul, iar gardienii îi smulg unghiile. Regulile care există pe pământ nu există în iad.”
Aur și noroi
„În iarna anului 1978, când vine pe lume Octavian Logigan, pentru prima dată autoritățile le cer cetățenilor în mod oficial să facă economii la încălzirea locuințelor. Iarna-i iarnă, deci e normal să fie frig, iar oamenii nu sunt cârnați Debrețin, nu e nevoie să sfârâie de cald, ca pe grătar.”
Baladă despre cei care l-au iubit pe meșter
„Legenda spune: pentru a se înălța cea mai frumoasă mănăstire din Țara Românească, era de ajuns jertfa unei femei. Viața i-a răspuns: pentru a fi construită cea mai mare clădire administrativă din Europa, a fost de ajuns jertfa a o sută de bărbați.”
Cavoul dumnezeului românesc
„E o seară de martie când zguduirile de 7,2 grade pe scara Richter se revarsă în București și scufundă câteva sute de clădiri. Zidurile caselor se prăbușesc de parcă cineva ar fi jucat un domino gigantic, iar în grămezile de moloz și nisip numai în capitală mor peste o mie patru sute de persoane.”
Leagăne și sicrie
„După diverse date, se acceptă că, în decursul celor douăzeci și trei de ani de la intrarea în vigoare a decretului, din cauza complicațiilor survenite în urma unor avorturi nereușite, în România au murit între nouă mii cinci sute și zece mii de femei. Acestea sunt cifrele din statisticile oficiale, dar mulți cercetători occidentali consideră că ele sunt diminuate.”
Sfârșit de copilărie în România
„Sute de mii de copii au crescut cu complexul de a nu fi fost doriți. Conștiința acestui fapt a crescut odată cu ei. Nu există cale de a o șterge. A trăi cu ea e greu, e ca și cum ai merge tot timpul purtând o haină cu buzunarele pline cu pietre.”
Revoluție? Dramă în cinci acte
„Ceva chiar s-a întâmplat în România în decembrie 1989, dar ce anume a fost e greu de spus. Un fel de revoluție. Oamenii pe străzi strigă vii, se prăbușesc morți. Ard mașini. Se fac țăndări vitrine de magazine. Însă, după ani, românii au sentimentul că au fost niște marionete, că o mână a tras sforile.”
După douăzeci și patru de ani
„Când, în 2009, am socotit că vreau să văd mormântul lui Nicolae Ceaușescu, pe neașteptate Bucureștiul a început să-mi pună piedici. Simpla localizare a mormântului fără internet necesita o anchetă, românii întrebați pe stradă fie nu știau nimic, fie nu voiau să știe.”
ÎNTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE. OCHI ȘI TĂIȘ
Primul instantaneu
„În anii '20, România încă își cântă cântecul de slavă cu un glas puternic, ca de bas. Apoi, răgușită de turbare și ură față de străini, nu va mai face decât să urle.”
Al doilea instantaneu
„România se menținea în picioare, câtă vreme regii erau oameni echilibrați și disciplinați. Dar, după moartea lui Ferdinand I, în 1927, puterea îi revine nepotului său în vârstă de șase ani, Mihai I, întrucât tatăl, Carol al II-lea, se distrează în brațele Magdei Lupescu.”
Al treilea instantaneu
„Carol al II-lea e însetat de putere, glorie și e plin de avânt. Bucureștiul datorează ambițiilor sale câteva clădiri înalte, numite pe atunci zgârie-nori, și minunatul bulevard Brătianu, astăzi Magheru și Bălcescu.”
Al patrulea instantaneu
„Dar Bucureștiul păstrează într-o memorie a recunoștinței istorii ale celor mai renumite prostituate, cum ar fi cea a Miței Biciclista. Pe primul loc pe lista amanților ei figura regele Ferdinand, care, în semn de recunoaștere a calităților sale, i-a făcut cadou o casă în apropiere de Piața Amzei.”
Al cincilea instantaneu
„Românii își amintesc și astăzi cântecele legionarilor, blânde precum basmele, lirice precum poezia, sublime ca moartea. Au fost interzise în timpul lui Ceaușescu. Mulți români în vârstă îmi povestesc cum ascultau aceste cântece în cel mai mare secret, în pivnițe, în întuneric, uneori împreună cu nepoții, ca și copiii să-și amintească. Cântece din tinerețe, din vremuri în care România credea că este mare.”
Al șaselea instantaneu
„În ianuarie 1941, ura față de evrei explodează, membrii Gărzii scot din case familii întregi, le duc la abator și acolo le omoară, jupuind oamenii ca pe niște animale, castrând bărbații, eviscerând femeile, atârnând copiii de cârlige.”
CONTEMPORANEITATEA. ORIENT ȘI NEBUNIE
Miorița
„Sunt deci românii fataliști? Sau: având în memorie istoria poporului lor, pot să nu fie?”
Romanul dac
„Până una-alta, pe străzile Bucureștiului Decebal e o firmă de taxiuri, iar Traian – un chioșc șubred de covrigi.”
Ferestre oarbe
„Fotografiile din anii '60 arată în schimb blocuri strălucind de un alb liniștitor. Trotuarele sunt egale, tencuiala reflectă lumina. Lumea nouă pe care o construiesc comuniștii este curată și armonioasă, iar românii trăiesc în pace și în siguranță.”
Orașul câinilor
„Câinii sunt pretutindeni. Ocupă canapelele aruncate la gunoi în cvartalurile de blocuri, vagabondează pe lângă cimitire, stau întinși la soare lângă Arcul de Triumf sau se plimbă prin Centrul Vechi. Sau se uită la curtea unei biserici, sau dau o raită printr-un centru comercial.”
Bucureștiul se sufocă
„În acea zi de octombrie a anului 1802 cutremurul s-a întins în întreaga Europă, de la Moscova până în insulele grecești, de la Belgrad la Petersburg. În plin centru al Bucureștiului a mușcat din Turnul Colței, cea mai înaltă clădire din oraș, un turn cu un ceas frumos și un clopot puternic, din care se puteau observa și un foc, și detașamentele dușmanului.”
Infernul
„Uitându-mă la conductoare, mi-am dat seama că e pentru prima oară când văd o româncă atât de agresivă. Care, în plus, nu se lasă mituită. Probabil că e singura conductoare de acest fel din România.”
Puțin Orient, puțină nebunie
„Caracatița asta magnifică, hidoasă se holbează la noi. Mergem pe bulevardul Unirii spre Casa Poporului, care trebuia să fie un loc de plimbare pentru oraș, dar este o extremitate cuprinsă de cangrenă, complet necrozată. Nimeni nu merge pe-aici, puținii amatori de plimbări par a fi niște turiști buimăciți.”
Arta dispare din lada de gunoi
„Primul moment de cotitură din povestea lui Ion Bârlădeanu are loc la 1 decembrie 2007, în ziua sărbătoririi Independenței României. Cu câteva zile mai devreme, Dan Popescu, proprietarul galeriei Hart, află că prin București se-nvârte un om al străzii, cu niște bucățele ciudate de hârtie, și că mai multe persoane văzuseră în ele ceva ce, eventual, ar putea fi numit artă. Eventual, pentru că erau doar colaje din bucățele tăiate din ziarele împrăștiate prin lăzile de gunoi.”
Voi muri ca o piatră
„Caludiu Crulic are treizeci și trei de ani și cântărește patruzeci de kilograme, când, după o sută treizeci de zile de grevă a foamei, moare într-un spital din Cracovia. Este 18 ianuarie 2008.”
Sfinți pe gheață
„Herta Müller scria că întotdeauna a fost invidioasă pe limba română pentru efervescența care se manifestă cel mai expresiv în înjurături.”
Cel mai vesel capăt de lume
„Românilor le place teribil să se întreacă pentru cele mai radicale bancuri despre țara lor. De exemplu: De ce România ocupă locul al doilea în topul celor mai corupte țări? Pentru că s-a dat șpagă ca să nu fie pe primul loc.”
Pretutindeni, nicăieri
„În schimb, locuitorii Bucureștiului au propria lor părere: nu există șoferi de taxi mai proști și mai aroganți decât cei din capitală.”
Farmecele au fost făcute
„Din ianuarie 2011, profesia de prezicătoare și ghicitoare figurează în nomenclatorul de meserii. Pentru această idee curajoasă chiar cei interesați au amenințat guvernul cu un blestem.”
Sicriele de pe strada Lizeanu
„Semnele firmelor de pompe funebre de pe strada Lizeanu sar în ochi prin galbenul caracterelor de discotecă.”
Dulce și amar
„Acum, când sunt la Varșovia și mi-e dor, revin amintirile. (...) Strigătele țiganilor adunând fier vechi din curți, care dimineața devreme sună ca niște psalmi. Munții de legume și zarzavaturi de pe tarabele din piața Obor și brânzeturile dulci, pe care bătrânicile le vând din pungi. Iar alături urbanismul măreț totalitar și capitalist, din beton și neon.”
