X

Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni

13 Mai 2015 | scris de Raluca Dobra
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Concurentii Prima Evadare la start
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Prima Evadare cu Adevaratii Veloprieteni
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Cortul Adevaratilor Veloprieteni de la plecare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Veloprieteni si Free Riders
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Free riders la cortul AVP
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Adevaratii Veloprieteni inainte de start
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Biciclisti la start
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Un Free Rider ce imparte fluturasi pentru evenimentul Iubim 2Roti
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Participanti la Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    La startul cursei Prima Evadare 2015
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    La poarta de pornire RedBull
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Biciclisti concurenti la plecare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Linia Elitelor la start
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Si au plecat!
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Primii zece metrii din cursa
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Linia de sosire de la Snagov
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Primul finalist!
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Primul finalist rupe panglica de la linia de sosire
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalist - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalist - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalisti - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalist - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalist - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalist - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalist - Prima Evadare
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Castigatorul AVP!
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    La cortul AVP de la sosire - Snagov
  • Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni
    Finalisti - Prima Evadare

3,27 rating / 15 voturi
Review Merg.In
Prima Evadare cu Adevărații Veloprieteni

Să asiști, fără să participi, la un concurs de ciclism alături de bicicliști pasionați
 
Experiența de a fi prezent la competiția de ciclism Prima Evadare, alături de bicicliști cu adevărat pasionați și dedicați, este una deosebită față de cea a unui simplu spectator sau susținător. Ediția a VII - a anului 2015 a fost cea mai impresionantă dintre toate, atât prin prisma performanțelor sportive, cât și a categoriilor de vârstă incluse, dar la fel de antrenantă ca și cele precedente pentru cei aflați în mijlocul acțiunii! 

[L.E]: Aducem o mențiune pentru fragmentul din articol care a starnit controverse, cel legat de accidentul de la kilometrul trei. În urma unei conversații de clarificare cu George, biciclistul care s-a oprit să îl ajute pe nea Nicu, am aflat că acesta l-a sunat pe Mihai Deneș să îl intrebe dacă poate lua bicicleta accidentatului. Mihai nu avea loc în duba supraîncărcată, dar acesta a încercat, la fel ca și alte persoane, să trimită pe cineva în ajutor pentru această situație. George a declarat, de asemenea, că toți cei care au fost de față sau au fost informați în foarte scurt timp de accidentul de la kilometrul trei, au sunat la ambulanță, dar că „important este că a venit una”.  

Pe scurt, ca să vă introduc în context, în ziua de duminică, 10 mai 2015, a avut loc concursul de ciclism cross-country Prima Evadare. Această competiție are loc în fiecare an din 2009 până în prezent și adună mii de participanți pentru parcurgerea traseului de circa 55 de kilometri între București și Snagov. Ediția a VII-a de anul acesta a avut 3075 de concurenți înscrși, dintre care 2633 s-au prezentat la start – toți distribuiți pe categorii, precum Elite Open, Cuplu, Tandem, Ciclocros, Feminin Open, Masculin și Familie, ultimele două fiind împărțite pe criterii de vârste. Printre acești participanți, oficial, s-au numărat și 27 de membri ai Asociației Adevărații Veloprieteni (AVP). Neoficial, au fost aproximativ 35 de veloprieteni, dar, unii dintre ei, fiind cuprinși de entuziasmul de dinaintea concursului, au uitat să se înscrie sub echipa AVP. Această asociație a fost înființată la sfârșitul lunii martie 2015, dar grupul AVP a luat naștere cu mult înainte, în octombrie 2011. Scopul lor este de a promova mersul pe bicicletă și de a crea oportunități de mișcare pe două roți pasionaților de ciclism. Au reușit să atragă până în prezent peste 4000 de membri care participă activ la turele de bicicletă organizate de AVP.
 
Veloprietenii sunt prieteni și cu oamenii, nu doar cu bicicletele 
Traseul ce trebuie parcus în cadrul Primei Evadări are startul la ieșirea din București spre Ploiești, pe Aleea Privighetorilor la Academia de Poliție, iar sosirea pe malul lacului Snagov. Fiind niște zone greu accesibile pentru pedeștri, am apelat la Adevărații Veloprieteni. Aceștia au fost foarte receptivi, nici nu au stat pe gânduri! M-au inclus în activitățile lor imediat și, după discuția cu Mihai Deneș, vicepreședintele asociației, m-am trezit cu un program matinal de duminică foarte dinamic!
 
Mi-am început ziua dis-de-dimineață ca la ora 6.30 să mă întâlnesc cu veloprietenii la punctul de plecare spre start. La ora stabilită eram în parcarea interioară a unui bloc de lângă fântâna de la Universitate și vorbeam cu cei cinci bicicliști amatori de parcă ne știam de-o veșnicie. Erau doi Mircea, o Ana, o Cristina și Mihai. Ne-am urcat într-o dubiță cu număr de Cluj (era a prietenilor speologi de la Adventure Camps) și am pornit spre Academia de Poliție. Pe drum mi-au explicat cum stă treaba cu pistele de bicicliști în București și cum le place lor să „biciclească”. Se pare că circulația pe pistele de pe trotuarele foarte înguste nu este în regulă pentru că poate periclita pietonii, iar pistele legale, marcate cu semnul de circulație „pista pentru bicicliști”, însumează o lungime de 7,4 kilometri în tot orașul. Nu erau mulțumiți de acest aspect și nici de integrarea lor în trafic din partea celorlalte vehicule – acesta a fost chiar unul dintre motivele pentru care au înființat asociația. Veloprietenii sunt foarte stricți când vine vorba de respectarea regulilor de circulație și mereu se asigură ca în turele lor toți bicicliștii din grup să circule cu atenție și să nu facă „giumbușlucuri”. Toți sunt pasionați de ciclism și au simț civic foarte bine dezvoltat.
 
Pe lângă discuțiile de ordin tehnic, tot drumul s-au spus glume, bancuri, m-au interogat, i-am interogat, iar până la destinație deja aveam un sentiment plăcut de aparteneță la grup și aveam chiar chef de o tură cu bicicleta!
 
Pe locuri, fiți gata, start!
Am ajuns pe Aleea Privighetorilor și am parcat dubița lângă locul unde era cortul echipei AVP. Mi s-a spus planul rapid: instălam cortul, asistăm la startul concursului, strângem cortul și plecăm spre Snagov unde era punctul de sosire al concurenților. Cei cinci veloprieteni au trecut imediat la fapte. Au ridicat cortul, au instalat toate bannerele cu sigla asociației și au adus echipamentul pentru participanții din partea AVP. La ora 7.20 nu apăruse niciun biciclist concurent.
 
Între timp, la start pregătirile erau în toi. Organizatorii concursului, Clubul NoMad Multisport, alergau pe la toate corturile și standurile, verificau liniile de delimitare pentru ordinea concurenților, sonorizarea, amplasarea fotografilor și a platformelor de filmare – și se pare că au făcut-o cu succes și anul acesta și în edițiile precedente, dat fiind faptul că au primit premiul pentru cel mai bine organizat eveniment la categoria „Oamenii se mișcă”. Printre echipe și organizatori circula o mașinuță mică și roșie de unde se putea cumpăra cafea, dar care s-a postat într-un loc fix, aproape de poarta de start RedBull, când au început să apară bicicliștii. Cu puțin timp înainte de ora 8.00 locul începea să se aglomereze. Poliția patrula și redirecționa mașinile către alte locuri de parcare, concurenții își verificau temeinic bicicletele, iar ambulanța SMURD era pe poziții.
În jurul orei 8.30, alți prieteni AVP au apărut la cort – motocicliștii de la Free Riders. Aceștia au sporit diversitatea cu vestimentația caracteristică, vorbele pașnice și fețele zâmbitoare. Am pornit cu ei prin mulțime să distribuie fluturași ce anunțau evenimentul din 22-24 mai de la Romexpo, „Iubim 2Roți”. 
 
De la ora 9.00, toată strada rezervată concurenților la start era plină. Toți erau așezați la locurile lor, iar susținătorii stăteau pe margine ținând pancarte primite de la Banca Comercială Română (BCR) pe care scriseseră mesaje de încurajare. O parte dintre bicicliști își făceau încălzirea urmând direcțiile date de echipa de fitness World Class, o parte vorbeau între ei sau cu prietenii și familiile, iar cei din pozițiile cele mai îndepărtate de linia de plecare își scuturau emoțiile dansând pe loc.
 
La cort sentimentele față de eveniment erau împărțite. Unii, ca Mircea, zis Cască, erau dezamăgiți că nu puteau participa din cauza accidentărilor suferite în prealabil în diverse conjuncturi precum întindere musculară la fotbal. Alții, ca tânărul veloprieten de 17 ani, Cătălin, cu numărul de participare 1661, lua parte pentru prima data la acest concurs și avea emoții. Nici nu reușise să doarmă cum trebuie cu o seară înainte! Oricum, avea la activ 3300 de kilometri parcurși de când era în grupul AVP și asta l-a adus în topul primilor 500 de finaliști, ocupând locul 24 la categoria sa. Florin din Brăila, spre deosebire de majoritatea, era foarte încrezător și nerăbdător să testeze limitele noii biciclete primite de la sora lui din Italia. El poartă un adânc respect pentru membrii administrației AVP care l-au ajutat să scape din impasul în care se afla cu un an în urmă și i-au găsit un loc de muncă în București.
 
La start totul era pregătit. Elitele se aflau în prima linie, urmate de participanții care au obținut timpi foarte buni în ediția precedentă, șirul de concurenți prelungindu-se până la amatorii de ciclism înscriși târziu. Muzica dată la volum mare, menită să ridice spiritele și să dea un impuls de energie, a fost întreruptă în repetate rânduri pentru ca organizatorii să anunțe sponsorii evenimentului, poza de grup, ultima chemare la start și în final pentru numărătoarea inversă și startul!
 
Un start cu peripeții
După ce Cască a făcut poze bicicliștilor determinați să intre cât mai repede pe traseul împădurit, am alergat la cort să strângem rapid tot „acaretul” și să plecăm spre Snagov, conform planului. Când reîntâlnim restul de organizatori AVP, îl observăm pe Mihai vorbind la telefon pe un ton îngrijorat. Nea Nicu, un veloprieten din categoria masculin 50+ (cu vârsta peste 50 de ani), căzuse la kilometrul trei și își dislocase umărul. Un alt concurent, exemplu de comportament creștinesc, s-a oprit să îl ajute, a reușit să obțină numărul de telefon al lui Mihai și l-a sunat să îl înștiințeze că nea Nicu intrase în șoc posttraumatic. După câteva apeluri telefonice, Mihai a reușit să trimită o ambulanță din județul Ilfov la locul accidentului, dar nea Nicu nu a reușit să facă ceea ce, mai în glumă mai în serios, își propusese înaintea concursului, și anume să adune lanternele și alte obiecte ce vor fi fost pierdute de tinerii bicicliști din fața lui pentru a le returna la final. Cu toate acestea, au fost câțiva concurenți care nici nu apucaseră bine să intre pe traseu și deja se întorceau pe lângă biciclete cu hainele prăfuite – martori ai motivului abandonului.
 
Răbdarea nu e întotdeauna o soluție
La ora 10.40 eram în drum spre Snagov și admiram solidaritatea sau, poate, doar curiozitatea bicicliștilor amatori care pedalau cu forță pe șosea, nefiind înscriși la Prima Evadare. Începuse și ploaia la un moment dat și veloprietenii își imaginau, cu un umor negru de apreciat, periplul colegilor lor de pe traseul înnoroit. Ana și Cristina, veloprietene de nădejde, anticipau momentul în care Mihai, care era și șoferul nostru, se va enerva din cauza aglomerației de la intrarea în Complexul Astoria din Snagov și încercau să îl tempereze din timp. Eforturile lor au fost inutile. Mașinile erau parcate pe ambele părți ale drumului din centrul Snagovului până la intrarea în complex. Agenții de securitate de la intrarea au încercat să ni se împotrivească, dar veloprietenii aveau prioritate! „Suntem de la Adevărații Veloprieteni! Avem cortul pentru echipă pus lângă lac! Trebuie să ajungem cu echipamentul la cort! Ne grăbim!”, urla Mihai pe jumătate ieșit pe geamul dubiței încercând să îi convingă pe agenți să elibereze aleea ocupată de mașini scumpe ce staționau debusolate. În mașină, veloprietenii râdeau copios și îmi spuneau printre hohote că Mihai este genul de om pe care te poți baza în orice circumstanță. Nimic din ziua respectivă nu a contrazis afirmația lor. În scurt timp cortul AVP de la finiș era montat, iar eu, văzând că ploaia se oprise, am luat în primire aparatul foto al veloprietenilor și m-am poziționat strategic la linia de sosire pentru imortalizarea primilor veniți.
 
În așteptarea finaliștilor
În jurul orei 12.00, Marius Petrache a rupt triumfător panglica de la linia de sosire pe o roată! Acesta a fost urmat de Alexandru Stancu și Răzvan Jugănaru – toți din categoria Elite Open. Alex Ciocan, multiplu campion național la ciclism de șosea, a sosit la o diferență de aproximativ două minute de cel de-al treilea finalist, fiind devansat de Málnási Jozsef Attila și Dima Emil – ambii din categoria masculin 15-19, astfel ocupând locul 6 în clasamentul general și locul 4 la categoria Elite Open.
 
Reacțiile celor care au trecut linia de sosire au transpus susținătorii prin toată seria de emoții posibile. Unii ridicau mâinile în aer în semn de victorie, unii răsuflau ușurați ridicând privirea spre cer, unii se uitau cu agonie înspre poarta RedBull pedalând cu ultimele sforțări, iar unii se închinau în semn de recunoștință. Câștigătorul AVP a fost Daniel Birghilescu care s-a clasat în Top 500 și a primit medalia turnată în metal pe care a purtat-o victorios în timpul rămas până la plecare.
 
Organizatorii evenimentului au prevăzut noroiul abundent, ca și în anii trecuți, și au instalat între corturile echipelor o spălătorie pentru biciclete. De asemenea, erau amenajate locuri de relaxare cu fotolii tip pară și mese, standuri cu mâncare și băutură pentru participanți, iar în stânga porții de sosire RedBull era instalată scena în fața căreia erau înșirate cupele ce urmau a fi înmânate primilor finaliști din fiecare categorie.
I-am părăsit pe veloprietenii plini de considerație față de camarazii lor în jurul orei 16.30 și am revenit în Bucureștiul bicicliștilor cu avântul unui adept proaspăt inițiat în tainele ciclismului!                     
   
Comentarii