Expoziția intitulată „Tradițiile și tranzițiile fânului” găzduiește fotografii realizate de: Kathleen Laraia McLaughlin (artist fotograf din S.U.A.), Anamaria Iuga (MȚR), Bogdan Iancu (MȚR), Anna Westin (Centrul Suedez de Biodiversitate), Monica Stroe (Școala Națională de Științe Politice și Administrative -departamentul de Sociologie, București).
Fotografiile expuse surprind pe de o parte elementele tradiționale ale peisajelor cu fânețe, iar pe de altă parte tehnologiile recente care însoțesc aceste elemente, aducând totodată în atenție și potențialul de transformare al acestora.
Artistul fotograf Kathleen Laraia McLaughlin a locuit o perioadă de un an (1999-2000) într-un sat din Maramureș alături de o comunitate care trăiește în ritmul muncilor câmpului. Proiectul său de documentare a continuat în anii 2003, 2005, 2007 și 2012, când aceasta a revenit în zonă pentru a surprinde schimbările apărute între timp. Ea a realizat astfel o muncă de investigare similară cu cea a unui antropolog care cercetează un univers în tranziție, cu puțin înainte de impactul globalizării. Pentru efortul său ea a primit numeroase burse (ca de exemplu Fulbright Senior, Huston Center for Photography Fellowship).
În anul 2009, o echipă formată din biologi, antropologi și istorici agrari au pus bazele unui proiect de cercetare etnografică în câteva zone montane din județele Brașov, Cluj, Maramureș. Rezultatele documentărilor realizate în aceste zone s-au materializat într-o arhivă fotografică care surprinde obiceiuri și practici tradiționale legate de exploatarea fânețelor și pășunilor.
În zilele noastre acestea sunt considerate elemente cheie ale menținerii biodiversității. Cercetarea a investigat totodată și transformările aduse acestor practici și obiceiuri de către politicile de subvenționare care au drept scop conservarea suprafețelor acoperite de fânețe și pășuni.
Fotografiile au fost expuse în Sala Acvariu a MȚR. Pentru a fi în concordanță cu tema expoziției, au fost amplasate și niște panouri din nuiele împletite; pe podea se găseau câțiva baloți de fân. De asemenea, pe un panou erau expuse ca într-un ierbar, plante reprezentative care compun flora din fânețe (sunătoare, coada șoricelului, brânca ursului etc.). Pe un perete erau expuse și câteva unelte tradiționale folosite în cosirea și strângerea fânului (coasă, furcă de lemn, greblă de lemn dar și din cele de plastic care se găsesc în prezent).
În imaginile expuse sunt surprinse aspecte de la muncile fânului unele în antiteză cu fotografii vechi alb negru. Alături de imagini erau expuse mici rezumate despre tradiții, legende locale și credințe populare legate de vremea și tipicul culesului, dar și despre tranzițiile fânului, de la firul de iarbă la clăile sau baloții de fân. Pe un alt perete erau surprinse și imagini din satelit cu pajiști și fânețe.
Din informațiile mele dintr-o zonă de deal din Bihor, cositul fânului începe după Rusalii (sau Sânziene), după ploile care cad de obicei în această perioadă și după ce înfloresc clocoticii. Una dintre sărbătorile „mânioase” când nu este bine să lucrezi la fân este sărbătoarea de Sfântul Ilie. Claia sau căpița trebuie să fie cât mai ascuțită astfel încât să permită scurgerea apei.
De pe site-ul natgeo.ro aflăm: „Dar cositul e de-abia începutul. Iarba trebuie luată la mână de cel puțin zece ori. Mai întâi se cosește; apoi, se adună cu grebla în grămezi mici, care să nu absoarbă roua. A doua zi, se răsfiră din nou la soare, să se usuce; apoi se întoarce pentru ca soarele să usuce straturile de dedesubt; după aceea, se adună în căpițe pe câmp; în cele din urmă, se încarcă în căruță, ca o căpiță pe roți, cu fluturii dansând deasupra fânului, și se aduce pe drumuri de țară până acasă, unde caii sunt hrăniți cu fânul pe care l-au cărat; se descarcă la gura fânarului, într-o claie cu miros îmbătător, delicios, ca o supă uscată de vară; se stivuiesc până la streașina fânarului, după ce se ușuie găinile, ca să nu le îngroape fânul. Apoi, la venirea iernii, când vacile sunt aduse de la pășune, porția lor zilnică de fân trebuie tăiată din masa densă și pusă, în sfârșit, în iesle”.
Sutele de căpițe și clăi de fân cu forme și dimensiuni variate, care împânzesc zonele de deal și de munte, reprezintă o parte emblematică a peisajului cultural și social din aceste perimetre. Unele rămân pe câmp până iarna, când sunt încărcate în căruțe sau sănii trase de cai, ori tractoare, pe măsură ce fânul din șuri se împuținează (n.r.-șura sau fânarul este locul unde se depozitează fânul).
De-a lungul ultimului secol, peisajele europene de acest fel s-au transformat radical, ca urmare a schimbărilor socio-politice și economice care au dus la reducerea numărului de suprafețe administrate prin metode tradiționale, precum și a pajiștilor naturale.
În ultimul timp se constată o preocupare crescândă pentru recuperarea biodiversității și a cunoștințelor de management tradițional al pajiștilor prin dezvoltarea unor politici care să încurajeze obținerea fânului prin metode non-industriale. În același timp se urmărește o integrare armonioasă a tehnologiei în administrarea acestui peisaj.
Dacă vreți să aflați mai multe povești sau chiar legende despre obiceiurile legate de universul fânului, puteți vizita expoziția până pe 16 august 2015 (intrarea este liberă).
