A fost un weekend aglomerat în Piața Amzei din București unde, timp de două zile (17 și 18 septembrie), de la 11.00 la 23.00, Amzei Market Makers a adunat sute de oameni și preparate delicioase, printre care am regăsit legume și fructele de cea mai bună calitate, produse street food, dar și dulceața artizanală. Nu au lipsit nici cărțile, nici obiectele de design.
Când ploile încă nu puseseră stăpânire pe oraș și încă mai era vară, nu demult, ci în weekendul acesta de la jumătatea lui septembrie, care a trasat parcă o linire de demarcație între sezonul cald și sezonul rece la București, tineri și bătrâni, părinți și copii în ținute lejere s-au întâlnit în Piața Amzei trecând de la un stand la altul pentru felurite cumpărături. Atracțiile erau multe, de la cărțile aduse aici de lanțul de librării Cărturești, la tricourile brand-ului Patzaikin sau T-shirt Van, până la legumele arătoase de la Legume Fericite (ce nume simplu) sau de la Tomatina. Era agitație la BumbagR, ca și la Moara cu Pietre. Erau aici Meat Busters, Arrosticini, Barmobil și câte și mai câte. Puteai să alegi între Circus Pub și Castelul Brutarilor, între Pain Plaisir și Brutăria Mama Pan. Treceai apoi pe la Hot Gipsy, Sloop și Zaganu sau te opreai la Ground Zero Beer. Pentru că aici întâlneai tot ce ți-ai fi dorit să guști într-o sâmbătă a relaxării fără limite. Bloom Specialty Coffee? Era. La fel și Moritz Eis Romania sau Bufetto. Aveai în Piața Amzei, în acest ultim weekend cu adevărat de vară tot ce ți-ar fi poftit inima.
Printr-un parteneriat semnat cu Administrația Piețelor Sector 1, The Institute va derula anul acesta un program susținut de evenimente și manifestări cultural-artistice și de promovare a antreprenorilor din industrii creative, menit să contribuie la reinventarea și revitalizarea spațiului Pieței Amzei și la reintroducerea acestuia în circuitul urban și în atenția publicului larg. Toate aceste activități se vor derula sub numele Amzei Market Makers, și în efortul de a-și atinge obiectivele asumate, The Institute se bucură de parteneriatul demarat în 2014 cu ING Bank, prin care sunt încurajate atât antreprenoriatul creativ din România, cât și dezvoltarea urbană cu ajutorul energiei și resurselor industriilor culturale și creative.
Foto: Facebook / The Institute