A fost odată în Basarabia

Expoziţia „Ausstellung” este deschisă la Muzeul Ţăranului Român (MŢR) până la 31 august. Cine au fost coloniştii germani din Basarabia, cum trăiau ei, cum învăţau, cum munceau, în ce credeau, cum au fost alungaţi şi ce s-a ales de ei astăzi, totul într-o prezentare laborioasă, într-o aducere aminte a unor „oameni cuvioşi şi harnici”, aşa cum a fost denumită această expunere.

"Este vorba despre o parte din istoria foarte puţin cunoscută a României. Coloniştii germani în Basarabia au fost, la un moment dat, parte a României şi nu pot fi daţi uitării”, a spus, joi, la vernisaj, Virgil Niţulescu, directorul MŢR.
 

Sala Foaier a Muzeului din Şoseaua Kiseleff 3 a fost plină de personalităţi, jurnalişti, reprezentanţi al Ambasadei Germaniei (organizatorul evenimentului) şi ai Forumului Cultural German pentru Europa de Est, invitaţi din Basarabia.
 

Expoziția “Așezările germane din Basarabia (1814 – 1940)” transpune în fotografii în format mare istoria așezărilor germane din Basarabia.

Scurtă istorie

“Acum 200 de ani, țarul Alexandru I a invitat coloniști germani să se stabilească în teritoriul de lângă Marea Neagră, recent cucerit de la otomani, unde le-a promis libertate și drepturi de proprietate. De-a lungul istoriei de 125 de ani a așezărilor, germanii au dezvoltat aici o comunitate prosperă, autonomă și având o etică profund religioasă. Ca minoritate, într-o varietate diversă de comunități etnice și religioase, au conviețuit cu moldoveni, ruși, ucraineni, bulgari, evrei și alte grupuri etnice, într-o vecinătate liniștită”, este scurta prezentare din caietul pliant al evenimentului.

În timpul Primului Război Mondial, germanii basarabeni au scăpat, ca prin minune, deportării în Siberia. În 1918, Basarabia ajunge sub suveranitate română. Aceasta a asigurat inițial supraviețuirea minorității germane în mediul lor familiar. Cu toate acestea, au avut loc reduceri drastice în afacerile și cultura germanilor.

”Din păcate, deşi aceşti oameni au fost extrem de corecţi şi muncitori, au fost nevoiţi să plece când Hitler şi Stalin au semnat pactul”, a mai spus Virgil Niţulescu.
 

În 1940, în urma „Pactului Hitler-Stalin”, etnicii germani au fost mutați în număr mare de către ofițerii SS și NKVD în Polonia ocupată. La începutul anului 1945 au trebuit să fugă și să își creeze o nouă viață în Germania divizată.
 

Prezent la vernisaj, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, a declarat: “Expoziţia poartă titlul Oameni cuvioşi şi harnici , iar prin aceasta lasă să se întrevadă că şi germanii din Basarabia şi-au dobândit faima de oameni bravi până la pactul Ribbentrop-Molotov. Prin această expoziţie s-a salvat de la uitare un capitol important. România duce o politică exemplară în privinţa comunităţilor minoritare”.
 

Invitatul special, Günter Vossler, preşedintele Asociaţiei Etnicilor Germani din Basarabia, a spus: “La 75 de ani după ce germanii au părăsit acest teritoriu - pentru noi teritoriul înseamnă sud-estul Ucrainei şi o parte din Moldova -, coloniştii continuă să existe. Ei au înfiinţat Asociaţia Etnicilor Germani, ce reprezintă 2.100 de membri asociaţi şi 12.000 de simpatizanţi”.
 

Fotografiile sunt grupate pe capitole, aşa că puteţi urmări cronologic faptele. În timpul Primului Război Mondial, viaţa culturală a germanilor a fost paralizată din cauza interdicţiei oficiale de a folosi limba germană în public, la predici şi chiar la înmormântări. Existau prin anii ’20 o varietate bogată de asociaţii şi grupuri muzicale. În 1923, cluburile muzicale dispuneau de 50 de piane, 200 de pianine, 550 armonice, 575 de ţitere.
 

Majoritatea coloniştilor germani erau protestanţi. Au existat doar patru comunităţi catolice. Pastorii evangelici-luterani erau lideri spirituali şi adeseori lideri politici. Viaţa cotidiană a coloniştilor era marcată de „etica protestantă”: evlavie, sârguinţă, modestie.
 

Familiile ţăranilor germani aveau de obicei foarte mulţi copii. Cele cu zece sau mai mulţi copii erau destul de frecvente. Cu toate acestea, rata mortalităţii infantile era mare. Vârsta căsătoriei la femei era 18-25 de ani, iar la bărbaţi un pic mai mare. Divorţuri aproape că nu existau.
 

Coloniştii erau pioşi, aveau un cult pentru muncă, urmau un sistem de instruire avansat, o mentalitate care a contribuit la formarea şi creşterea comunităţii.
 

La Sărata a fost deschisă în 1844 „şcoala Werner” (fondată de Christian Fridrich Werner). Acesta a fost cel mai vechi Colegiu Pedagogic din întreg Imperiul Rus. În 1908, la Tarutino a fost înaugurată o şcoală de băieţi. Limba de predare până în 1918 era rusa, din 1918-1919 germana. Fondată în 1906, prima şcoală de fete a primit în timpul Primului Război Mondial interdicţie de predare. Majoritatea şcolilor germane au fost naţionalizate după Primul Război Mondial.
 

Ţăranii germani din Basarabia nu aveau timp de distracţie. Cu toate astea, tineretul găsea timp pentru socializare, petreceri cu dans sau scăldat în Marea Neagră. Un joc popular era „căutatul ouălor”, un obicei de Paşti, adus şi menţinut în Basarabia de imigranţii din Württemberg. În Bad Burnas existau, pe lângă vile particulare, o baie publică şi case de odihnă pentru bolnavi, copii, învăţători. Promenada localităţii era iluminată cu electricitate încă din 1925.
 

La 26 iunie 1940, ministrul sovietic de Externe, Molotov, a cerut României să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord. Două zile mai târziu, Armata Roşie ocupa această zonă. Până la sfârşitul lui octombrie, 93.500 de germani au fost strămutaţi.
 

Asociaţia Germanilor din Basarabia organizează regulat călătorii în fosta patrie şi sprijină numeroase proiecte sociale în spitale, azile de bătrâni sau şcoli. În 1995 a fost renovată cu donaţii germane biserica locală baptistă din Sărata şi în 2002, biserica din Albota. 60 de pietre memoriale amintesc de întemeierea fostelor comunităţi germane.