De cursă lungă
A opta ediție Bucharest Marathon a avut loc weekendul acesta. La start s-au aliniat peste 15.000 de participanți. Duminică au avut loc trei probe: cursa populară - 3,5 km în jurul Palatului Parlamentului, semimaraton (21 km) și maratonul propriu-zis de 42 km. Traseul pentru cea mai lungă probă s-a întins de la Piața Constituției până în Calea Rahovei în sud, Arena Națională în est și strada Sevastopol în nord.
Numele maratonului vine din antichitate de la mesagerul grec Pheidippides care a fost trimis de pe câmpul de luptă de la Marathon până la Atena. Se spune că a alergat toată distanța fără să se oprească și că, odată ajuns în Atena, a apucat doar să strige Am câștigat! și a murit. Distanța probei de 42,2 km este aceeași ca între Atena și Marathon.
„Cultul corpului este o religie de piață”, scria Vintilă Mihăilescu într-un editorial din Dilema Veche (nr. 589) cu titlul Detoxifierea și păcatul originar. Aleeile parcurilor au devenit piste de atletism pentru alergătorii amatori. Îi vedeam în filmele americane cu care am crescut - la noi îi văd pe viu de câțiva ani. Printre întrebările cu care se poate deschide un small talk prin birourile din clădirile de sticlă din zona Pipera este și Tu câți kilometri ai alergat azi? Într-o zonă în care salubritatea sursei financiare a individului atinge un nivel mult peste media țării, în opinia mea, era firesc să existe o preocupare și pentru sănătatea fizică. Corporatiștii au lăsat ținutele office, au încălțat adiașii de alergat și s-au supus benevol chinului cursei de maraton pentru a-și demonstra că sunt capabili să îndure și să învingă suferința - de a-și câștiga respectul de sine. Ei au format majoritatea participanților amatori.
Un cunoscut alergător este scriitorul japonez Haruki Murakami. În ultimii 20 de ani (2005) a alergat cel puțin un maraton pe an. „Aspectul cel mai satisfăcător în ultimii 22 de ani de când alerg este că m-a ajutat să-mi dezvolt respectul de sine pentru ființa mea fizică. Cred că asta e important pentru toată lumea. Doar având un mare respect pentru propriul corp îi poți respecta și pe ceilalți. Dacă mai mulți oameni ar avea același sentiment, nu ar mai exista războiaie sau terorism. Evident, din nefericire, lucurile nu sunt atât de simple din câte înțeleg”, spunea scriitorul japonez într-un interviu publicat pe 3 octombrie 2005 în revista Runner’s World.
Duminică a fost cald, neobișnuit pentru începutul lui octombrie. În Piața Unirii, în capătul zonei cu fântâni, opus Pieței Constituției, la ora 8.00 dimineața, doi tineri rupți de beți abia ieșiți din cluburi mă întreabă dacă nu am să le dau o țigară. Pleacă dezamăgiți după ce le spun că nu am, pentru că am reușit, sper eu, să mă lepăd de acest obicei. Mă întrebam atunci dacă știau ce-i cu armata de alergători ce se îndrepta spre start. Petrecăreții erau în discrepanță totală cu maratoniștii. Îi vedeam încă din metrou, își făceau griji de traseu, își verificau tălpile adidașilor să nu cumva să cedeze din cauza uzurii de la antrenamente, ca un sportiv în fața unei mari finale.
După ce s-a terminat cursa populară în jurul Palatului Parlamentului a început încălzirea oficială. Organizatorii au propus ceva asemănător programului matinal de la Digi. Trebuie să le știți pe fetele atrăgătoare care sunt filmate făcând sport. La fel s-a întâmplat și duminică, ce-i drept, erau și băieți printre antrenori. În loc să-i vadă la televizor, participanții i-au putut admira pe o scenă în jurul cărei s-au adunat și i-au urmat. Se simțea în aer determinarea lor.
La start au avut prioritate persoanele cu dizabilități și sportivii de performanță. Vreo 15 minute au trecut până ce ultimul concurent a plecat. Mă și luase amețeala, la propriu.
Deși pentru participanți cursa a fost o sărbătoare, cetățenii de rând nu au fost la fel de încântați de ideea maratonului. „Altceva mai bun n-aveau de făcut decât să alerge”, spunea un cetățean iritat că nu putea să traverseze.
M-am așezat la Finish când cronometrul ajunsese deja la trei ore. Târziu ca să-i mai prind pe câștigători, dar suficient de devreme ca să-i prind pe cei mai buni amatori. Îmi pare rău că bateria aparatului foto m-a lăsat tocmai atunci pentru că nu am putut surprinde reacțiile de bucurie ale competitorilor că au încheiat cursa. Cred că satisfacția terminării unui maraton este pur și simplu incomparabilă și îmi doresc să o trăiesc cândva.
Iar cum o competiție sportivă nu are niciun sens fără un clasament. Nu puteam să vă las să vă întrebați cine a câștigat. La proba de maraton masculină învingător a fost Kimeli Patrick Kiprono din Kenia în 02:13:16, iar la feminin a câștigat Wakjira Zeritu Begashaw din Etiopia în 02:48:52.
