Bulevardul 1 Decembrie nu este cel mai reușit din București. Parada de Ziua Națională nu va trece niciodată pe aici (abia dacă mai trece tramvaiul). Asfaltul de la marginea celei mai răsăritene capitale din Uniune e mărginit de copaci exotici. Vegetația contribuie decisiv la aspectul de favelă îngrijită în care se transformă zona în vremea anotimpurilor călduroase.
Blocurile-turn din cartier, construite în epoca târzie de aur, au fiecare câte 109 garsoniere. Sunt de un verde-putregai, prinse într-un proces nesfârșit de reabilitare termică, astfel încât pe fațada imobilelor din cartier pare să fie în desfășurare un splendid joc de tetris.
La o aruncătură de băț de domiciliul meu, la prima șerpuire a bulevardului dinspre Piața Trapezului (Saint Trapez, cum o alintă localnicii), stă deschisă, zi și noapte, o bombă. Savi. Un nume neobișnuit, pe care îl împarte cu un fost târg de sclavi din Benin.
Savi e așezată în drum, în zona de maximă expunere la concertul mediocrității. Învecinarea cu Secția de Poliție cu numărul 13 impune anumite restricții traficului rutier, iar automobilele circulă lin, gâdilând urechile într-un mod plăcut. E o atmosferă propice judecății tuturor lucrurilor și nimicurilor care ne compun existența.
Savi este, în primul rând, un stabiliment de desfrâu gastric. Majoritatea covârșitoare a localnicilor îl frecventează doar pentru mâncare. Comanda se face la ghișeul bucătăriei, iar timpul de așteptare este de cel puțin un sfert de oră, perioadă pe care clienții o petrec în picioare, trăgând din țigară sau dintr-o bere și scuipând pe trotuar.
”Facem un Savi?” este o expresie adânc împământenită în dicționarul locului. Exprimă un obicei periodic, ușor dizgrațios, asemănător tăierii unghiilor de la picioare, însă cu urmări nefaste pentru sănătate.
În bucătăria spațioasă, gătesc femei nefericite. Cât timp Soarele este încă pe cer, se lucrează în tandem. Schimbul trei e satisfăcut de o singură fată. Am petrecut multe ore urmărind mișcările leneșe și neglijente ale angajatelor. Toate au dezvoltat o aprigă dependență de televizorul așezat pe frigider, care pendulează neliniștit între exageratele suspine de pe Acasă Gold și inutilele dezvăluiri de pe Antena Stars.
Nu au fost puține ocaziile când, la insistențele stomacului, am bătut cu degetul în fereastra bucătăriei, cu toate că era trecut de miezul nopții. Am întrerupt vise adânci, sărutări intense și (o singură dată am avut puterea să îndrăznesc!) pe Bianca Drăgușanu. Am așteptat ca bucătăreasa să își termine ”soldul” la unul dintre ”păcănelele” cârciumii și am acceptat să beau o bere în plus pentru că nu mi se putea oferi restul cuvenit.
Lucrătoarele din tura de noapte nu sunt tocmai pricepute, acesta fiind probabil și motivul pentru care Savi caută mereu ”personal pentru bucătărie: fete”, printr-un afiș îngălbenit de soare, scris cu litere mari, neatrăgătoare. Prezențe solitare, fetele tresar când aud vocea mușteriului și în ochii lor se poate citi o apăsătoare plictiseală.
Preparatul de rezistență al bucătăriei este pita cheeseburger. Un sandwich brut, bogat în calorii, compus din două chiftele spălate bine în ulei, cartofi prăjiți, o felie de brânză topită, varză și ceapă, toate legate bine cu sos nesănătos, într-o pită fierbinte, scoasă din cuptor.
Cu toate că meniul este bogat, puțini cumpără altceva. Costă 9 lei, însă un singur leu în plus dă rotunjime nu doar cifrei, ci și preparatului.
Chiar dacă barul este mai spațios la interior decât la exterior, gradul de ocupare este invers proporțional. Clădirea cu două etaje este exemplar dotată tehnologic, cu o sală de internet și câteva ”păcănele”. De buna dispoziție se ocupă și câteva mese de biliard (în jurul căreia roiesc băiețașii Sălăjanului), dar și un club de șah, compus din două mese, patru scaune și multe piese prăfuite.
Marii maeștrii ai cartierului se strâng vis-a-vis, în parcul frecvent reamenajat (cu ferocitate!) din Piața Postăvarului, unde octogenari distinși duc târzii rivalități, întrerupte doar de chemările aspre ale nevestelor.
La Savi, băuturile sunt ținute captive, sub cheie, în frigidere mari. Spirtoasele sunt consumate rar, iar clientela este formată din femei cinstite, bărbați cu burtă, muncitori calificați și liceeni fără posibilități.
Berea e destul de ieftină. Pentru buzunarele foarte subțiri, există Gisel, o bodegă dură cu nume inocent, aflată în spatele Savi-ului, unde se strâng muncitorii cu ziua, alcoolicii hardcore ai bulevardului și ai străzilor limitrofe, bărbații părăsiți de singura dragoste, pictorii - în principiu, oamenii părăsiți de Bunul Dumnezeu.
Chiar și așa, Gisel pare un lăcaș inofensiv față de ”cariile” blocurilor respectabile de peste drum. Casele de pariuri, cazinourile, magazinele second-hand și băncile. Templele depravării moderne sunt ușor de observat din umbra terasei.
Savi organizează și nunți, într-un salon ascuns cu grijă în curte, însă nu pot să spun că am văzut vreo mireasă sau o pereche de nași dând târcoale locului. Savi are și site (http://savi.ro/index.html). Este o bodegă de încredere, unde găsești mereu o masă liberă.
De curând, am părăsit garsoniera de 19 metri pătrați utili, din blocul cu administrator hulpav, de pe bulevardul mărginaș, cu trotuarele lui mânjite cu dude. Chiar dacă nu trece o zi fără să mă felicit pentru că am luat calea vilegiaturii, sunt clipe când tare aș vrea să mai ”fac un Savi”.
