În atelierul fotografei Ioana Moldovan

Am fost la Walk & Shoot Fest, să asistăm la atelierul susținut de fotografa Ioana Moldovan. Întrebată cum a fost experiența W&S, Ioana Moldovan ne spune că ar repeta-o oricând. S-a bucurat să vadă atâția participanți interesați de fotografia documentară și i-a făcut plăcere să dialogheze cu ei, sperând să le insufle într-o anumită măsură dragul față de practicarea acestui gen de fotografie.

În cadrul atelierului, participanții împărțiți în grupuri, au făcut plimbări prin Sectorul 5 în scopul de a se întoarce fiecare cu câte o poveste în imagini. Locurile au fost cât se poate de diverse: magazin de cartier, piață, mic business din zonă, biserică, locuință și varii subiecte năstrușnice găsite din întâmplare pe străzi.

Cele mai mari provocări au fost primul contact cu subiectele, dobândirea accesului și timpul limitat pe care participanții l-au avut la dispoziție să găsească și să spună o poveste. Ioana a fost plăcut impresionată de felul în care ei au făcut față provocărilor și de deschiderea pe care au avut-o să încerce ceva nou, care ar putea părea chiar o evadare din zona de confort.  

Înainte să-i trimită pe teren, Ioana i-a instruit pe cursanți, spunându-le care sunt lucrurile de bază pe care trebuie să le știe orice fotojurnalist. Pe scurt, „nu ai voie să minți și trebuie să respecți oamenii pe care îi documentezi. Pentru un fotojurnalist este imperativ – de dorit e prea puțin spus – să își asume caracterul obligatoriu al onestității, să conștientizeze și să-și asume responsabilitatea care vine cu actul fotojurnalistic. Cât despre oamenii care ne primesc în vieților lor, încrederea lor trebuie prețuită, acest dar pe care ni-l fac, primindu-ne în cele mai personale momente, trebuie apreciat și respectat”, a accentuat ea vorbind din propria experiență în care a învățat atât de mult de la oamenii pe care i-a fotografiat de-a lungul timpului, încât, spune azi, „să le spun povestea parcă nici nu mai pare un schimb corect. Iar pentru timpul, deschiderea și încrederea lor, le sunt recunoscătoare.”

Ioanei Moldovan nu îi este deloc simplu să încheie o poveste și adesea se întreabă dacă n-ar trebui să mai revină într-o bună zi asupra ei. Toate proiectele la care a lucrat au contat pentru ea și i-au oferit o experiența unică. „Timpul petrecut cu soldații ucraineni pe frontul din estul Ucrainei, discuțiile cu refugiați în drumul lor prin Europa, toate sunt neprețuite pentru mine. Dar ca să detaliez câteva o să mă opresc la Invictus și Doctor la țară,” povestește Ioana.

„Invictus împărtășește momentele de efort, de străduință, dar și de izbândă din timpul pregătirii militarilor români și al primei participări a acestora la Jocurile Invictus. Pentru mine documentarea proiectului Invictus a fost o experiență foarte emoționantă, poate neegalată până la momentul respectiv. Cred că se datorează și faptului că am petrecut foarte mult timp alături de ei și m-am apropiat de ei. Dar cred că cel mai mult are legătură cu faptul că militarii Invictus mi-au dat o lecție de viață. M-au făcut să cred în puterea de a trece peste greutățile vieții, de a te ridica din nou chiar dacă ai ajuns sau doar te simți la pământ. Și cred că îi pot face și pe alții care au nevoie de asta.

Doctor la țară este povestea doamnei doctor Floarea Ciupitu, medic de familie într-o comună din sud-vestul României de peste 30 de ani. Am vrut să documentez ce înseamnă să fii medic la sat, care sunt problemele și provocările cu care se confruntă acești doctori și să subliniez nevoia ca statul român să găsească voința și mijloacele prin care să asigure accesul la servicii de sănătate pentru milioanele de oameni din mediul rural. Voiam să atrag atenția asupra problemelor din sistem, dar am vrut să o fac cu un exemplu pozitiv. În ciuda tuturor neajunsurilor sunt medici care își fac meseria cu pasiune și dedicare. Pentru ei nu e doar o meserie, ci o chemare.”

Pe parcursul prezentării proiectelor sale, Ioana a vorbit despre rolul fotojurnalismului și a amintit și de scopul suprem al acestei bresle; acela de a schimba lumea. Ea vorbește despre această schimbare ca rezultat al unui efort colectiv. „Fiecare are rolul său, fiecare contribuie cu părticica lui, oricât de mică, iar ăsta este un lucru foarte bun. E greu pentru o singură imagine sau pentru un singur fotograf să schimbe ceva semnificativ, imaginile singulare care au făcut asta există, însă nu sunt atât de multe pe cât am dori. Însă cred că cel mai important este că fiecare fotojurnalist, prin munca sa, contribuie într-o măsură, mai mică sau mare, la schimbare. Fie că vorbim de situația unei singure persoane sau de mentalități colective. Pot doar să sper că și poveștile spuse de mine au un mic rol, măcar prin faptul că îi fac pe oameni să cunoască și, de ce nu, să înțeleagă mai bine alți oameni”, ne-a mărturisit fotografa. 

În momentul de față, Ioana lucrează la proiectul Among the Few (Printre cei puțini), care aduce în discuție cum este să trăiești ca minoritar, fie el de natură etnică, religioasă sau sexuală. „Este un proiect despre viața de zi cu zi, documentată îndeaproape, a celor care nu se regăsesc în majoritate. O majoritate care, de cele mai multe ori, decide pentru ei. Prim-planul îl va deține, pe rând, câte un reprezentant al fiecărei minorități. Totul pentru o mai bună înțelegere a celorlalți și în speranța acceptării fiecărui individ pentru ce e el, indiferent de etnie, rasă, religie, gen sau orientare sexuală. Și în încercarea de a diminua lipsa de toleranță a unei bune părți a societății față de oamenii pe care îi consideră diferiți doar prin prisma apartenenței la o minoritate, de orice fel ar fi aceasta.”

Ioana a vorbit despre rolul fotojurnalismului și a amintit și de scopul suprem al acestei bresle; acela de a schimba lumea. Ea vorbește despre această schimbare ca rezultat al unui efort colectiv.

Fotografii: Isabela Văduva

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.