„În această seară, la Școala Centrală, nu este un eveniment, este o sărbătoare”

Sânzienele au fost întâmpinate de Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) cu o seară de lectură publică, muzică de cameră, flori, colaci și limonadă.  
 

În grădina interioară a Școlii Centrale de pe strada Icoanei, în data de 23 iunie 2015, la lăsarea serii, de la ora 19.30, cei de la ARCEN au invitat oameni cu spirit pentru a petrece câteva ore de destindere culturală în noaptea magică de dinainte de Sânziene.
 

Cadru de poveste, avem. Fete cu flori în păr, avem. Frasin celebru, meri, nuci, corcoduși, avem. Public, avem. Povestitori, avem. Noapte de Sânziene, avem.
 

Evenimentul „Se deschid cerurile de Sânziene” a fost o seară de lectură publică cu citire de fragmente din cartea Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade, ce apare pentru a doua oară în „șezătorile lor literare de Sânziene”. ARCEN a organizat prima dată acest tip de eveniment în anul 2011, când au citit pasaje din aceeași carte. În următorii ani au citit din alte opere fantastice ale scriitorului Mircea Eliade, precum În curte la Dionis și Huliganii.
 

Încă dinainte de ora 19.00, curtea interioară a Școlii Centrale se umplea de oameni, pregătirile erau în toi, locurile de șezut erau amplasate, frasinul din mijlocul grădinii era împodobit cu instalații de beculețe, iar voluntarele ARCEN împleteau coronițe de flori. Iulian, fondatorul proiectului „Pași către viață”, făcea vestita lui limonadă pe care o dona în schimbul unei mâini de ajutor (un minim de opt lei) pentru asigurarea condițiilor necesare tratamentului copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul „Marie Curie”.
 

Deja de la ora 19.15 erau peste o sută de oameni prezenți. Ulterior, au venit atât de multe persoane, încât curtea aproape că devenise neîncăpătoare. Asta nu a alungat pe nimeni – dacă nu era loc pe bănci, era loc pe jos sau în picioare!
 

În cele din urmă, Edmond Niculușcă, președintele ARCEN, deschide dialogul cu perspectiva optimistă că anul viitor această lectură nu se va mai ține la Școala Centrală, aceasta urmând a fi supusă mult așteptatelor lucrări de renovare. Apoi, predă ștafeta timp de o jumătate de oră cvartetului Bella Musica al Operei Române. Concertul de muzică de cameră a reușit să atingă câțiva oameni, dar rezonanța acustică a locului și volumul ridicat al vocilor tinerilor aflați prea departe de muzicieni nu au permis o audiție pe măsura meritelor.

Între lumesc și divin

Seara s-a continuat cu zece cititori care au alternat lecturarea câtorva fragmente din Noaptea de Sânziene ce au stârnit reacții aprobatoare din partea publicului. Pe urmă, Andreea, membră ARCEN, a vorbit despre „timpul” pe care Eliade a încercat în repetate rânduri să îl „oprească” în romanele lui. Ea ne spune că orice sărbătoare este de fapt o întoarcere în paradisul pierdut, originar, iar că acest „timp zero” presupune o comunicare cu divinitatea; „omul contemporan, chiar dacă nu mai este un om religios, poate descoperi paradisul la orice colț”. Face apoi trecerea spre frasinul cu care primele „demoazele” ale Școlii Centrale făceau poze și îl definește printr-o referință la poetul Nichita Stănescu ca fiind o punte de legătură între lumesc și ceva „mult mai înalt și mult mai curând”.
 

Edmond preia cuvântul și spune că „în această seară, la Școala Centrală, nu este un eveniment, este o sărbătoare” și vorbește despre cele șapte ingrediente ale sărbătorii așa cum le-a definit etnologul Irina Nicolau (n.r. – co-organizator al Muzeului Țăranului Român 1990-2002): miezul de sfințenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul și lucrul potrivit. Aflăm, de asemenea, despre semnificația Sânzienelor sau Drăgaicei, și anume a iubirii și feritilității. Sânzienele sunt considerate niște divinități antropomorfe care umblă pe pământ și dansează când „se deschid cerurile”, în noaptea dintre 23 și 24 iunie. Ele împart rod pământului, femeilor căsătorite, animalelor și „umplu de leac” florile pentru vindecarea bolnavilor. În spiritul sărbătorii, oamenii din public au primit colaci ce simbolizează Soarele. Printre ritualurile de Sânziene se găsește împletitul cununilor din flori de câmp, sânziene, pe care fetele le aruncă peste case – dacă se agață de horn, prevestește o cununie, sau peste vite – dacă se agață de o vită tânără atunci alesul va fi unul tânăr. Aceleași flori sunt puse sub pernă în această noapte pentru ca fetele să își viseze alesul.   
 

În vremurile din ziua de azi, este de admirat că acest obicei din Noaptea de Sânziene încă se mai păstrează, încă mai este sărbătorit în diferite feluri și în urbea profană, București. Mai mult, pare că dorința orășenilor de a se întoarce la origini începe să prindă din ce în ce mai mult contur și la oraș.