“Anul trecut cam pe vremea asta îmi tremurau nădragii într-o canoe, acum fac pe culturistul cărând fotografiile înrămate. Aşa că de abia aştept să beau o bere maine cu cine o avea chef. Expozitia ţine puţin, până vineri (10.07.2015) inclusiv”. Aşa şi-a promovat Petruţ Călinescu, pe Facebook, noua sa expoziţie. Câteva rânduri însoţite de o fotografie, o imagine nominalizată la Environmental Photographer of the Year, o imagine a cărei poveste a câştigat o menţiune la China Press International.
Pentru cine îi ştie semnătura fotografică postarea de pe reţeaua de socializare a fost de ajuns, pentru că Petruţ Călinescu nu s-a promovat niciodată cu surle şi trâmbiţe, ci doar cu imagini şi fotoreportaje pentru care orice om, căruia îi plac oamenii, l-ar fi invidiat.
Prin obiectivul lui am văzut pentru prima oară Peru, prin lentila lui am descoperit Maramureşul, în proiectul Mândrie şi beton, şi tot el mi-a arătat acum Makoko, un coşmar plutitor, cea mai mare comunitate lacustră de pescari din Niger. “Dintotdeauna am fost atras de apă”, a spus cu modestie autorul imaginilor povestind la vernisajul de la Hanul Gabroveni cum a ajuns în ceea ce avea să numească “Veneţia săracilor”.
“Îmi amintesc că am văzut primele fotografii din Makoko, acum câţiva ani, pe internet, iar anul trecut am ajuns eu însămi acolo, în urma grantului FOND (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare ) obţinut. Că sunt săraci vedeţi şi din fotografii, dar e impresionat că oamenii ăştia nu se plâng de condiţiile în care trăiesc, ci au doar o singură spaimă - că ar putea fi evacuaţi de administraţie şi rechini imobiliari, care abia aşteaptă să le transforme slum-ul plutitor într-un cartier de lux. E un mod de viaţă ales de ei, o aşezare ilegală nerecunoscută de guvernul nigerian” , a povestit artistul la întâlnirea cu publicul.
De altfel, impresiile sale însoţesc şi în scris imaginile expuse. Aşa că înainte de a porni într-o călătorie imaginară pe slum-ul plutitor Makoko, aflaţi povestea locului, spusă de Petruţ Călinescu:
“Makoko este o aşezare pescărească construită pe apă, la marginea lagunei Lagosului, în Nigeria, în urmă cu aproximativ 200 de ani. Recent, Lagosul s-a dezvoltat ca centru economic al Nigeriei şi a ajuns cel mai mare oraş al Africii (20 de milioane). Makoko şi viaţa lui pe apă, la un pas de zgârie norii în continua dezvoltare din Ykoyi (centrul commercial), a rămas neatins de boom-ul economic din jurul lui. Astăzi Makoko are o populaţie estimată de 100.000 de suflete, majoritatea pescari din benin şi Togo. Guvernul Nigerian nu recunoaşte legitimitatea acestei aşezărişi nu asigură niciun serviciu public. Nu există apă curentă, current electric, canalizare, şcoli sau spitale de stat. Ca urmare, Makoko şi-a constituit un sistem paralel pentru a supravieţui şi a se administra. Cinci lideri locali, Baale, ajutaţi de vigilante (poliţişti voluntari din rândul locuitorilor), iau decizii locale şi asigură securitatea. Există câteva şcoli şi clinic de sănătate private, vraci, restaurant, coafor, frizerie, biserici, grădiniţe, studiori foto, croitorii, ateliere de reparaţii electronice. În mod ironic, apa potabilă este cea mai mare lipsă a acestei aşezări pe apă. Ea este extrasă prin foraj şi vândută la bidon pentru nevoile casnice”.
Ce se întâmplă pe păienjenişul de canale, cât valorează apa de sub localnici, ce vând negustorii din Makoko pe tarabe şi ce mănâncă oamenii ca să trăiască, cât costă o locuinţă în zonă şi cine sunt cei dispuşi să moară pentru un petic de pământ aflaţi urmărind imaginile spectaculoase realizate de Petruţ Călinescu. Iar dacă îl întâlniţi la Gabroveni, vă vorbeşte cu firesc şi fără emfază despre ce a văzut în Lagos, Nigeria, despre prezentul unei aşezări de poveste, dar şi despre posibilul ei viitor.
