Carte sau lucrare de cercetare?

Lansarea ultimei publicații a istoricului Lucian Boia stârnește controverse
 

În cadrul intim oferit de incinta Librăriei Humanitas de la Cișmigiu au fost așezate peste o sută de scaune care au fost ocupate inegral cu câteva zeci de minute înainte de începerea evenimentului. Consumatorii de cultură prezenți vorbeau în șoaptă, ca într-o bibliotecă. La ora 19.00, muzica liniștită care se derula pe fundal s-a oprit pentru ca scriitorul și directorul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, să își înceapă discursul de introducere în tema cărții lui Lucian Boia, Cum s-a românizat România. 

Sala era plină cu oameni de toate vârstele care stăteau și în picioare. O parte dintre ei ocupaseră și cele șapte fotolii de la bărulețul amenjat în cadrul librăriei, în partea stângă. Aceștia beau sucuri, ceaiuri sau cafele în timp ce ascultau prezentările celor doi literați. 
 

Lucian Boia și Gabriel Liiceanu stăteau în fața publicului în două fotolii albe orientate către centrul încăperii. Liiceanu s-a ridicat în picioare și a început discursul prin punerea în contextul operelor lui Boia a ultimei publicații. Acesta a subliniat faptulcă subiectul cărții nu a fost ales de către Lucian Boia datorită succesului pe care l-au avut celelalte două lucrări publicate anterior ce au avut ca temă România, și anume România, țară de frontieră a Europei și De ce este România altfel?, ci datorită viului interes al autorului pentru problema etnicizării unei națiuni. În continuare, expune câteva întrebări dezbătute în cartea proaspăt lansată, cum ar fi „De ce persistă ideea că etnia este un criteriu al națiunii?”, „Cum a reușit România în decurs de un secol să ajungă o națiune omogenă la nivel etnic?” sau „De ce guvernul român a vrut să existe o diferență între cetățenii români și românii pursânge?”.

Gabriel Liiceanua prezentat câteva statistici ale unor recensăminte pe care Lucian Boia și-a bazat studiul, precum recensământul din 1900 când România ocupa locul al doilea în Europa la numărul de cetățeni de origini străine, recensământul din 1930 când populația României avea în proporție de 72% români etnici și cel din 2011 când proporția românilor etnici a crescut la 89%. Întrebarea imediat următoare a fost „Ce rezultat a avut românizarea prin etnicizare?”. Răspunsul a venit rapid: „Izolaționismul”. Explicația dată fiind aceea că, în mintea românului, un cetățean român de o altă etnie nu este cu adevărat român.
Discursul scriitorului Liiceanu a captivat publicul care îl asculta cu interes. Din când în când se mai deschidea ușa de la intrare pentru a primi noi curioși înăuntru.
 

Lucian Boia a preluat cuvântul și a clarificat câteva dintre problemele expuse de Gabriel Liiceanu. Acesta a precizat că nu s-a gândit niciodată să aleagă un titlu sau un subiect comercial pentru cărțile lui și a descris succint procesul de selecție a temelor dezbătute. El a spus că se trezește de la o zi la alta preocupat de diverse teme care ajung să îl obsedeze până când ajunge să scrie o carte. Boia a împărtășit faptul că această carte, Cum s-a românizat România, i-a dat de furcă. A lucrat pe anuare și recensăminte din secolul al  XIX- lea până în prezent, iar rezultatul a fost un eseu, ca și celelalte două cărți menționate mai devreme de Gabriel Liiceanu, dar pe care el îl consideră mai mult o lucrare de cercetare. 

Reluând problema definirii națiunii expusă în prealabil de Liiceanu, Boia a venit cu exemplul națiunii de tip francez și al națiunii de tip germanic. În accepțiunea celei dintâi, „toți francezii sunt francezi”, iar în accepțiunea celei din urmă „numai etnicii germani sunt germani”. Pe un ton glumeț, pentru a evidenția tipul de națiune ales de români, Boia a dat un exemplu de actualitate și anume acela al președintelui României, Klaus Iohannis. El a expus opinia generală a românului obișnuit: „Cum să fie un neamț român? Și nu e nici ortodox”. Apoi, a adus contraexemplul lui Ion Luca Caragiale spunând despre el că „nu are nicio picătură de sânge român, dar este român”.

Boia a spus, în continuare, că în cartea lui s-a referit în general la raporturile dintre români și ceilalți, la zona de întrepătrundere multietnică și națională. De asemenea, a comentat asupra faptului că, astăzi, România este mai închegată ca stat, la nivel etnic, decât în perioada interbelică – atunci existând mult mai multe minorități etnice decât în prezent, când predomină doar două minorități, cea romă și cea maghiară.

Evenimentul a continuat cu o sesiune de întrebări adresate de către Gabriel Liiceanu istoricului Lucian Boia. Întrebarea „Când devine etnicizarea un dezavantaj?” a avut ca răspuns o dezbatere echilibrată a avantajelor și dezavantajelor chestiunii și registrul a fost schimbat de exemplul lui Ștefan cel Mare, dat de Lucian Boia. Acesta spunea că Ștefan cel Mare poate fi considerat moldovean pentru că vorbea moldovenește, dar că această limbă nu există, iar din punctul nostru de vedere, vorbea românește, deci era român. Încheie apoi cu o glumă: „Din punctul lui de vedere, putea să vorbească ce avea el chef! Să nu îl supărăm pe Ștefan cel Mare nici post-mortem”.
 

Subiectul discuției s-a îndreptat spre o altă problemă de actualitate – aceea a actelor de terorism ce au loc chiar în țările care acceptă cu cea mai mare deschidere imgranți. Deliberarea s-a făcut pe dilema „Cât poate să dea o gazdă musfirului?”. Cei doi au discutat despre cauzele și efectele imposibilității de adaptare a imigranților la un mediu nou. Lucian Boia și-a sfârșit discursul prin afirmația „Nu știu ce se va întâmpla cu Europa”, iar Gabriel Liiceanua evidențiat din nou importanța acestei cărți și a invitat doritorii la sesiunea de autografe. 

Reacția publicului a fost unanimă în ceea ce privește calitatea informațiilor obținute în cadrul acestei lansări de carte, dar unii au fost puțin nemulțumiți de durata de o oră și jumătate a prezentării, considerând că a fost prea lungă. În mod egal, o parte din public s-a îndreptat către ieșire, iar o parte către autorul serii, ținând în mână câte un exemplar sau chiar mai multe.