X

Bisericuţa de lemn Deda-Bistra

13 Oct 2015 | scris de Laura Borșan
  • Bisericuţa de lemn Deda-Bistra
    Mihai Borșan / OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • Bisericuţa de lemn Deda-Bistra
    Mihai Borșan / OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4,33 rating / 3 voturi
Review Merg.In

Bisericuța care ascunde evenimentele neplăcute ale trecutului  

Cea mai nouă biserică din sătul Bistra este bisericuța de lemn. Este cea mai apreciată construcție din această zonă, datorită aspectului în stil maramureșean pe care îl are și a tristei istorii pe care o ascundea sub o veche clopotniță.

În Bistra Mureşului există două biserici. Cea din centrul satului, biserica cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” și încă o biserică construită din lemn, care se află la câţiva kilometrii, “în vale”. 

Istoria locului unde există în prezent biserica

Este o construcţie nouă, realizată integral din lemn, în stil maramureşean şi este situată pe temelia unei vechi mănăstiri care a fost dărâmată de generalul Bucov, prin anul 1700.
Atunci a avut loc o întâmplare nefericită, preoţii care au trăit aici au fost arşi odată biserica. Acest eveniment a fost confirmat odată cu începerea construcției noi. Când a fost săpată fundaţia noii biserici, au fost găsite oseminte, care au fost puse într-un sicriaş, iar acum, acest loc este marcat cu ajutorul unei plăci comemorative în cinstea acestora.

Construcţia lăcaşului de cult a început în anul 1987 dar a fost finalizată doar în anul 1997, atunci a avut loc și sfințirea ei.

Înainte de construcția bisericii, aici era doar o clopotniţă care amintea evenimentul tragic care a avut loc în urmă cu sute de ani.

Necesitatea unei noi construcții

Construcția noii biserici era necesară pentru că era dificil pentru bătrâni să coboare mereu la biserica care se afla în centrul satului, din cauza distanței dar în special pe perioada de iarnă când drumurile sunt rele și alunecoase.
Ambele lăcașuri de cult sunt folosite în permanență datorită numărului mare de localnici vârstnici pentru care distanța este mult prea mare. Acum slujbele la biserica nouă, sunt oficializate tot a treia duminică pentru că satul are un singur preot care poate oficializa slujbele.
 

Detalii
Venue name: Bisericuţa de lemn Deda-Bistra
Adresa:
Telefon
Website:
Program
Comentarii