Lăcașul de cult înființat de călugării iezuiți
Biserica romano-catolică este un important obiectiv turistic al orașului nostru datorită arhitecturii impresionante pe care o are, astfel devenind printre cele mai reprezentative biserici baroce din zona Transilvaniei și cel mai important lăcaș de cult romano-catolic al acestui oraș.
Este situată în centrul orașului Târgu-Mureș, mai exact în Piața Trandafirilor numărul 61. Biserica aparţine parohiei romano-catolice, iar construcția a fost inițiată la începutul secolului al XVIII-lea.
Istoric
În anul 1702 se stabilesc în Târgu -Mureș călugării iezuiți, obiectivul acestora fiind readucerea la viață a comunitățile catolice. Deși populația majoritar reformată i-a primit cu reținere, aceștia aveau susținere totală din partea Vienei. În anul 1204 reușesc să cumpere un teren în vederea construirii unei biserici, dar lucrările încep abia în anul 1728, până în acel moment slujbele fiind oficiate într-o mică capelă de lemn. Arhitectul acestei clădiri a fost Hammer Konrad din Schwalbach, cel care conducea şi lucrările de ridicare a bisericii iezuite din Cluj. Nu este întâmplătoare asemănarea foarte mare dintre cele două edificii. Iezuiţii părăsesc oraşul în anul 1733, înainte ca acest lăcaș de cult să fie terminat, însă lucrarea va fi dusă la bun sfârşit din inițiativa preoţilor catolici.
Descrierea edificiului
Biserica are un plan în formă dreptunghiulară, iar compartimentarea acesteia se face astfel: spaţiul altarului este definitivat în anul 1729 și este de dimensiuni mari, mărginit pe lateral de încăperi mai reduse în volum, iar în anul 1734 a fost ridicată nava centrală, dar acoperită abia în anul 1740.
Structurarea fațadei a fost realizată pe două niveluri orizontale și trei registre verticale. Primul nivel cuprinde faţada până la fronton și partea inferioară a turnurilor. Elemente arhitecturale de tip baroce sunt nişele care găzduiesc statuile Sfântului Francisc Xavierus și a Sfântului Ignaţiu Loyola, pilaştrii monumentali care delimitează turnurile pe verticală și ferestrele dreptunghiulare cu laturile lungi. În partea superioară a faţadei se observă delimitat, printr-o cornişă puternic profilată, frontonul triunghiular care este decorat cu volute şi acoperişurile turnurilor care au aspect de bulbi succesivi.
Decorarea interioară
Aspectul lăcașului de cult pe interior este grandios, datorită obiectelor liturgice care reprezintă opere de artă. Altarul principal a fost realizat în anul 1755 de meșterii Anton Schuchbauer şi Johannes Nachtigal, dimensiunile acestuia fiind foarte mari, iar structura fiind pseudo-arhitecturală, cu stucaturi poleite cu foiţă de aur și coloane pereche care sprijină un antablament deosebit profilat. Principalul tablou al altarului este Botezul Domnului, este opera unui important pictor austriac, Michelangelo Unterberger. Altarul principal mai cuprinde tabloul cu tema iconografică a Fecioarei Maria cu Pruncul și blazonul familiei Haller, deoarece el a fost donatorul principal. Amvonul este ornamentat cu statuile de lemn ale evangheliştilor: Sfântul Marcu, Sfântul Matei, Sfântul Ioan şi Sfântul Luca, pe care le întâlnim pe latura nordică. Acesta a fost realizat între anii 1760-1763 de către Anton Schuchbauer şi Johannes Nachtigal, datorită donaţiilor care au fost făcute de către contele Bethlen Miklós şi de contesa Csáky Krisztina.
Biserica este împodobită cu frescă în anul 1900. Pictorul Szirmai Antal realizează decorarea bolţii cu o reproducere a operei „Adorarea magilor” de Paolo Veronese și adaugă portretele Sfinţilor Părinţi, ale Sfintei Elisabeta, Sfintei Margareta şi scena Înălţării Fecioarei Maria.
Forma turnurilor acestei biserici au fost luate ca model pentru realizarea construcției bisericii greco-catolice din Târgu-Mureș, aceasta fiind Biserica Bob.