Cu un program ce combină filmele româneşti cu cele maghiare recente, premiate la festivaluri, dar şi cu producţii europene şi sud-americane, TIFF Mureş îşi propune, la cea de-a treia ediţie, să surprindă publicul local cu tematici foarte variate, abordate de regizori din generaţii diferite. Scurtmetrajele din competiţia oficială TIFF 2015 se regăsesc şi ele în programul festivalului, la fel şi filmele dedicate copiilor şi adolescenţilor.
„Anul acesta, am inclus în program mai multe filme documentare, păstrând însă stilul eclectic al întregii selecţii. Avem documentare care vorbesc despre povestea evreilor din România emigraţi în perioada comunistă, dar şi unele cu teme din zona muzicală. Aproape toate filmele româneşti pe care le prezentăm vor avea cel puţin un invitat din echipa de filmare care să poată discuta cu publicul şi să îi ofere o altfel de perspectivă asupra peliculei”, spune Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF.
TIFF Mureş va debuta cu o seară specială, dedicată actriţei Oana Pellea, iar sâmbătă, 10 octombrie, publicul va avea şansa de a-l întâlni pe Mircea Daneliuc şi de a viziona trei dintre lungmetrajele care i-au marcat cariera: „Probă de microfon”, „Iacob” şi „Această lehamite”. Locaţiile tradiţionale ale festivalului: Teatrul Naţional, Teatrul Ariel, Cinema Arta şi Palatul Culturii se regăsesc şi în programul acestui an. Din dorinţa de a încuraja publicul tânăr, organizatorii au inclus şi Casa de Cultură ca spaţiu pentru proiecţii şi evenimente, TIFF Mureş fiind astfel mult mai aproape de viaţa studenţească a oraşului. Partenerii de la J’ai Bistrot vor găzdui, în fiecare seară, începând cu ora 20.00, proiecţiile de scurtmetraje.
TIFF Mureş (9-11 octombrie) este organizat de Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, Primăriei şi Consiliului Local Tg. Mureş, Teatrului Naţional Târgu-Mureş, având ca parteneri media: TVR Târgu- Mureş, „Cuvântul Liber”, Erdely FM,„ Zi de Zi”.
TIFF Mureş (9-11 octombrie) este organizat de Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, Primăriei şi Consiliului Local Tg. Mureş, Teatrului Naţional Târgu-Mureş, având ca parteneri media: TVR Târgu- Mureş, „Cuvântul Liber”, Erdely FM,„ Zi de Zi”.