Aflat la a XI-a ediţie , Festivalul Văii Gurghiului a reunit şi de această dată comunităţile zonei pe platoul numit FANCEL –un loc mirific , înconjurat de păduri .
Tradiţiile ţin de sufletul oamenilor şi ele trebuie duse mai departe de aceea , în ultimii ani , ne întrebăm dacă nu sunt prea multe festivaluri cu aromă de mici şi bere . După ce ai participat la un asemenea eveniment pe Valea Gurghiului răspunsul este categoric :NU pentru că în cele trei zile de sărbătoare organizatorii au făcut ca toţi cei prezenţi să simtă frumuseţea şi bogăţia spirituală a omului de la munte , a obiceiurilor, a tradiţiilor, a meşteşugurilor şi nu în ultimul rând frumuseţea portului popular din această zonă .Comunităţile organizatoare dar şi cele invitate au venit cu ansambluri şi grupe de dansuri populare , grupuri vocale , meşteşuguri uitate care reînvie şi încep să placă , cu adevărat, tineretului pentru că una dintre dorinţele arzătoare este de a conserva şi pune în valoare tradiţiile iar acestea se fac activ, în faţa oamenilor.
La intrarea în platou te întâmpină un” aranjament de familie” cu nevasta servindu-şi bărbatul la masă , cu care vizitatorii nu ezită să îşi facă poze iar în acest an a apărut şi un câine , confecţionat din trestie. Pentru copii a fost o confecţionată, în miniatură, o “casă a piticilor”care a făcut deliciul celor mici . De un mare interes s-a bucurat salonul de vânătoare care a reunit trofee ale animalelor din zonă :capra, cerbul carpatin, mistreţul , vulpea , fazani , salon amenajat de Colegiul Silvic Gurghiu .
Casele alegorice ale fiecărei comune participante au pus în valoare comorile care le reprezintă:casa tradiţională cu straie şi unelte ale strămoşilor strânse şi conservate cu grijă, cu meşteşugurile specifice dar şi cu produsele culinare de o mare varietate .
Organizatorii au vrut să ofere vizitatorilor tot ceea ce au ei în minte legat de tradiţii , mirosuri , camera dinainte a bunicilor , toate amintirile legate de copilărie , au vrut-şi au reuşit-să retrăim copilăria din satul bunicilor .