Povestea Târgului de la Podășel
Din cele mai vechi timpuri în poiana din Podășel se adunau sătenii din Dumbrava și din satele învecinate Pietriș, Morăreni, Râpa de Jos, Vătava, Gledin, Monor, Săcal, Sebiș pentru a sărbători primăvara. Fiind situate într-o zonă de munte, la poalele munților Călimani, principala îndeletnicire a oamenilor din această zonă era oieritul, astfel că aceste sate erau cunoscute ca și sate de oieri vestiți. Aceștia își pășunau animalele pe locurile din jurul satelor, dar punctul comun unde se întâlneau în timpul verii erau poienile din Munții Călimani.
Trăind împreună câteva luni din an, aici se legau de-a lungul verii strânse relații de prietenie între ciobani. Astfel, în fiecare primăvară în marțea Rusaliilor (a treia zi de Rusalii) în cinstea acestor prietenii, ciobanii au început să organizeze această serbare la care își aduceau soțiile și copii, iar mai apoi a ajuns să participe toată comunitatea zonei.
Sărbătoarea începea încă de luni seara când, pe dealurile din jurul satului de pe Muncel și Capul Dealului se aprindeau focuri de semnalizare ce aveau rolul de a da startul acestui eveniment. Acum începeau să sosească oaspeții din satele vecine, fiecare aducând cu ei mâncare și băutură. Nu se putea ca această sărbătoare să înceapă fără rugăciune. Veneau călugări de la mănăstirea din Monor și din Bistra, iar marți dimineața la răsăritul soarelui aceștia făceau rugăciune. Erau aduse turmele de oi pentru a fi binecuvântate, iar după slujbă erau ospătați săracii cărora li se dădea cașul, urda și jântița laptelui din aceea dimineață; pe lângă acestea mai primeau și colăcei și pupeze făcute în cuptor de nevestele ciobanilor.
Această sărbătoare era o adevărată expoziție a portului popular, a cântecelor și a jocurilor din aceste sate. Atât tinerii, cât și cei mai în vârstă își etalau cu mândrie îmbrăcămintea. Fetele își pregăteau de iarna iile și zadiile viu colorate, iar feciorii se întreceau în măiestria de a-și face zurgălăii și de a-și împodobii coloapele cu pene de păun, flori și aspiran.
Se jucau jocurile specifice satelor noastre: de-a lungul, învârtitele, horele, sârbele și bărbuncurile, iar comunitățile din fiecare sat veneau fiecare cu muzicanții săi. Jocul mare începea cu dansul de-a lungu’; ritmul, muzica și figurile acestuia fiind o creație specifică doar acestei zone. Urmau apoi învârtitele care făceau diferența între sate, la acest joc mișcările erau diferite de la sat la sat – aici era o competiție acerbă pentru a demonstra care sat avea jocul mai frumos.
Sârbele și bărbuncurile erau jucate doar de feciori și bărbați, femeile fiind cele care în această perioadă întindeau mesele cu bunătăți. Ca mese aveau niște lespezi mari de piatră (una din acestea existând încă în curtea bisericii), iar ca scaune trunchiuri de copaci și butuci. Cei care nu mai găseau loc își întindeau masa jos pe iarbă.
Între reprizele de joc perechile de dansatori obosite își reîmprospătau forțele servind din gustările și băuturile aduse. Era momentul când își închinau, dorindu-și sănătate, belșug în țarină (pe câmp) și la turmele de oi, având o urare specifică: „să trăiești cât piatra de la fântânile reci”(o stâncă din munții învecinați, de pe care atunci când era timp frumos, se vedea bine în Podășel).
Întâlnirea de la această sărbătoare era un bun prilej de socializare pentre cei prezenți, aici cunoscându-se, împrietenindu-se și târguindu-și produsele.
De-a lungul timpului, această serbare anuală de la Podășel din marțea Rusaliilor a primit și alte conotații. Astfel că după revoluția de la 1848 atunci când pe platoul alăturat Podășelului au fost uciși două sute de bărbați din satele din împrejurimi, contemporanii vremii au ridicat în memoria acestora un monument și în fiecare an în a treia zi de Rusalii oficiau slujbe de rugăciune închinate acestor eroi. Această comemorare a eroilor are loc și în zilele noastre și se derulează în dimineața zilei de marți, înainte de începerea târgului de la Podășel.
Trăind împreună câteva luni din an, aici se legau de-a lungul verii strânse relații de prietenie între ciobani. Astfel, în fiecare primăvară în marțea Rusaliilor (a treia zi de Rusalii) în cinstea acestor prietenii, ciobanii au început să organizeze această serbare la care își aduceau soțiile și copii, iar mai apoi a ajuns să participe toată comunitatea zonei.
Sărbătoarea începea încă de luni seara când, pe dealurile din jurul satului de pe Muncel și Capul Dealului se aprindeau focuri de semnalizare ce aveau rolul de a da startul acestui eveniment. Acum începeau să sosească oaspeții din satele vecine, fiecare aducând cu ei mâncare și băutură. Nu se putea ca această sărbătoare să înceapă fără rugăciune. Veneau călugări de la mănăstirea din Monor și din Bistra, iar marți dimineața la răsăritul soarelui aceștia făceau rugăciune. Erau aduse turmele de oi pentru a fi binecuvântate, iar după slujbă erau ospătați săracii cărora li se dădea cașul, urda și jântița laptelui din aceea dimineață; pe lângă acestea mai primeau și colăcei și pupeze făcute în cuptor de nevestele ciobanilor.
Această sărbătoare era o adevărată expoziție a portului popular, a cântecelor și a jocurilor din aceste sate. Atât tinerii, cât și cei mai în vârstă își etalau cu mândrie îmbrăcămintea. Fetele își pregăteau de iarna iile și zadiile viu colorate, iar feciorii se întreceau în măiestria de a-și face zurgălăii și de a-și împodobii coloapele cu pene de păun, flori și aspiran.
Se jucau jocurile specifice satelor noastre: de-a lungul, învârtitele, horele, sârbele și bărbuncurile, iar comunitățile din fiecare sat veneau fiecare cu muzicanții săi. Jocul mare începea cu dansul de-a lungu’; ritmul, muzica și figurile acestuia fiind o creație specifică doar acestei zone. Urmau apoi învârtitele care făceau diferența între sate, la acest joc mișcările erau diferite de la sat la sat – aici era o competiție acerbă pentru a demonstra care sat avea jocul mai frumos.
Sârbele și bărbuncurile erau jucate doar de feciori și bărbați, femeile fiind cele care în această perioadă întindeau mesele cu bunătăți. Ca mese aveau niște lespezi mari de piatră (una din acestea existând încă în curtea bisericii), iar ca scaune trunchiuri de copaci și butuci. Cei care nu mai găseau loc își întindeau masa jos pe iarbă.
Între reprizele de joc perechile de dansatori obosite își reîmprospătau forțele servind din gustările și băuturile aduse. Era momentul când își închinau, dorindu-și sănătate, belșug în țarină (pe câmp) și la turmele de oi, având o urare specifică: „să trăiești cât piatra de la fântânile reci”(o stâncă din munții învecinați, de pe care atunci când era timp frumos, se vedea bine în Podășel).
Întâlnirea de la această sărbătoare era un bun prilej de socializare pentre cei prezenți, aici cunoscându-se, împrietenindu-se și târguindu-și produsele.
De-a lungul timpului, această serbare anuală de la Podășel din marțea Rusaliilor a primit și alte conotații. Astfel că după revoluția de la 1848 atunci când pe platoul alăturat Podășelului au fost uciși două sute de bărbați din satele din împrejurimi, contemporanii vremii au ridicat în memoria acestora un monument și în fiecare an în a treia zi de Rusalii oficiau slujbe de rugăciune închinate acestor eroi. Această comemorare a eroilor are loc și în zilele noastre și se derulează în dimineața zilei de marți, înainte de începerea târgului de la Podășel.
