X
Ultimele articole

Drumeție în Poiana Cătunenilor

29 Iun 2015 | scris de Simona Tomi
  • Drumeție în Poiana Cătunenilor
  • Drumeție în Poiana Cătunenilor
  • Drumeție în Poiana Cătunenilor
  • Drumeție în Poiana Cătunenilor
  • Drumeție în Poiana Cătunenilor

3,86 rating / 14 voturi
Review Merg.In
Satul din munte

Poiana Cătunenilor este un sat de munte, un cătun care aparține comunei Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud.

Din centrul comunei Ilva Mare și până în satul suspendat pe culmile munților trebuie să străbați aproximativ unsprezece kilometri, primii șapte kilometri pe drumul de țară pietruit prin satul Ivăneasa, apoi următorii pe un drum de munte pe care poți să-l străbați cu greu cu mașina, cu căruța sau pe jos. Drumul trece printr-o pădure bătrână de molid și brad. După o oră de mers, ajungi în final deasupra, unde se deschide un platou mare.
Privind de jur împrejur vedem cam la același nivel Munții Rodnei, pădurile dinspre Bârgău, iar în fața noastră satul. Ajunși aici nu ne mai miră faptul că neamul Cătunenilor este numit neamul centenarilor.

Despre cătuneni
Urcând înspre Poiană alături de un localnic am aflat câte ceva despre cătunul, care s-a format practic dintr-un singur neam. De aceea și în prezent majoritatea locuitorilor se numesc „cătuna”.  Primul cătunean care s-a stabilit aici se numea Dorotei Cătuna, în anul 1763, și a trăit peste o sută de ani. El și-a construit o casă pe amplasamentul actual al școlii din cătun. Din neamul Cătunenilor trăiește și acum lelea Augustina, având frumoasa vârstă de 101 ani. Ea este bine, sănătoasă și de curând a vorbit la  un radio local despre viața sa și despre Poiana Cătunenilor.
Satul se află la o înălțime de 1.200 de metri, iar viața locuitorilor este grea, mai ales iarna, când este zăpada mare, drumul abrupt este greu de străbătut și aprovizionarea se face cu dificultate.

Viața grea a cătunenilor
Acum locuitorii au energie electrică, apă curentă, au o școală cu clasele I-IV, dar își doresc o biserică pentru că „numai Dumnezeu ne dă speranță și putere să trăim pe aceste meleaguri de munte”.
Viața în cătunul lor vecin cu stelele și alimentația sănătoasă le dă localnicilor o energie și o putere de muncă nebănuite. Din zori până în noapte, cătunenii, oameni gospodari, își îngrijesc animalele, își lucrează pământul, iar unii mai tineri coboară zilnic în comunele învecinate la serviciu, seara întorcându-se în cătun.
 
Cuvinte cheie:   drumeție / relaxare
Comentarii