Stânca Hăştii se află pe partea estică a Muntelui Cornii, sub forma unui perete de piatră foarte abrupt. De pe vârful Stâncii se văd foarte bine cele două localităţi: Ilva Mare şi Lunca Ilvei.
Stânca Hăştii se găseşte la o distanţă de aproximativ șase kilometri de centrul comunei Ilva Mare, cum mergi spre est, spre comuna Lunca Ilvei. Se vede foarte bine din drumul judeţean înspre partea stângă, cum urci la deal.
Formare şi structură
Stânca Hăştii se află la o altitudine de 1.200 de metri şi este vizibilă din Pasul Tihuţa şi Pasul Grădiniţa. Stânca Hăştii a luat naştere ca urmare a unei falii (rupturi), de origine vulcanică. Peretele de sud-vest al stâncii este înalt de vreo 90 de metri, lung de aproape 300 de metri şi are o înclinaţie de 90 de grade. Este alcătuit din rocă vulcanică andezită, iar la baza stâncii se află un grohotiş imens care se întinde pe aproximativ două hectare.
File de istorie
Această stâncă mai este cunoscută de către locuitorii comunelor Lunca Ilvei şi Ilva Mare ca „Piatra Leşului”. Cu privire la această denumire parohul Ieronim Slăvoacă spunea: „Piatra Leşului are denumire de acolo că, pe timpul când Leşii (polonii) erau tributari la turci, aveau în tot anul să deie anumit număr de capete de şoimi. Deci veneau leşii la vânat de şoimi la piatra aceasta, unde spun vecinii că ar fi (1906)”. Aceşti vânători erau, fără îndoială, români de pe versantul carpatic, Galiţian sau din Pocuţia, aflați sub cârmuire poloneză, cărora după ţară li se spunea „leşi”. Vânătoarea se realiza cu ajutorul localnicilor care cunoşteau foarte bine zona şi dura mai multe săptămâni, pentru că aceste păsări erau rare şi greu de prins.
Flora şi fauna Stâncii Hăştii
Prin grohotişul de la baza stâncii mişună o varietate de vieţuitoare mici, şerpi şi şopârle, insecte, rozătoare care îşi fac cuiburi şi adăposturi printre pietre şi tufele de iarbă ce ies dintre crăpături. Pe vârful stâncii şi pe părţile laterale se găsesc brazi şi molizi.
Locuitori ai zonei
Acolo unde se termină grohotişul, încep gospodăriile celor care locuiesc în zonă. Gospodăriile sunt populate cu multe animale domestice pentru că aceasta este principala activitate a locuitorilor.
La baza stâncii se mai află şi o grotă în care se retage de multe ori stareţul Mânăstirii „Schimbarea la faţă” (mânăstire construită în apropiere), atunci când vrea să se roage în taină sau vrea să se reculeagă. Uneori, când se lasă întunericul, din sat se vede o lumină care provine de la lampa ce arde în încăperea din stâncă a călugărului.
Stânca Hăştii se găseşte la o distanţă de aproximativ șase kilometri de centrul comunei Ilva Mare, cum mergi spre est, spre comuna Lunca Ilvei. Se vede foarte bine din drumul judeţean înspre partea stângă, cum urci la deal.
Formare şi structură
Stânca Hăştii se află la o altitudine de 1.200 de metri şi este vizibilă din Pasul Tihuţa şi Pasul Grădiniţa. Stânca Hăştii a luat naştere ca urmare a unei falii (rupturi), de origine vulcanică. Peretele de sud-vest al stâncii este înalt de vreo 90 de metri, lung de aproape 300 de metri şi are o înclinaţie de 90 de grade. Este alcătuit din rocă vulcanică andezită, iar la baza stâncii se află un grohotiş imens care se întinde pe aproximativ două hectare.
File de istorie
Această stâncă mai este cunoscută de către locuitorii comunelor Lunca Ilvei şi Ilva Mare ca „Piatra Leşului”. Cu privire la această denumire parohul Ieronim Slăvoacă spunea: „Piatra Leşului are denumire de acolo că, pe timpul când Leşii (polonii) erau tributari la turci, aveau în tot anul să deie anumit număr de capete de şoimi. Deci veneau leşii la vânat de şoimi la piatra aceasta, unde spun vecinii că ar fi (1906)”. Aceşti vânători erau, fără îndoială, români de pe versantul carpatic, Galiţian sau din Pocuţia, aflați sub cârmuire poloneză, cărora după ţară li se spunea „leşi”. Vânătoarea se realiza cu ajutorul localnicilor care cunoşteau foarte bine zona şi dura mai multe săptămâni, pentru că aceste păsări erau rare şi greu de prins.
Flora şi fauna Stâncii Hăştii
Prin grohotişul de la baza stâncii mişună o varietate de vieţuitoare mici, şerpi şi şopârle, insecte, rozătoare care îşi fac cuiburi şi adăposturi printre pietre şi tufele de iarbă ce ies dintre crăpături. Pe vârful stâncii şi pe părţile laterale se găsesc brazi şi molizi.
Locuitori ai zonei
Acolo unde se termină grohotişul, încep gospodăriile celor care locuiesc în zonă. Gospodăriile sunt populate cu multe animale domestice pentru că aceasta este principala activitate a locuitorilor.
La baza stâncii se mai află şi o grotă în care se retage de multe ori stareţul Mânăstirii „Schimbarea la faţă” (mânăstire construită în apropiere), atunci când vrea să se roage în taină sau vrea să se reculeagă. Uneori, când se lasă întunericul, din sat se vede o lumină care provine de la lampa ce arde în încăperea din stâncă a călugărului.
