X
Ultimele articole

Gyozo Ianoș. Despre comunitatea romă din Ilva Mare

12 Aug 2015 | scris de Adriana Popanton
  • Gyozo Ianoș. Despre comunitatea romă din Ilva Mare

5,00 rating / 2 voturi
Review Merg.In
În localitatea Ilva Mare există o comunitate de romi care s-a integrat bine în cadrul comunităţii de români. Comunitatea devine destul de numeroasă, de la an la an, şi este sprijinită, în mare măsură, de autorităţile locale. Gyozo Ianoș, sătean de origine romă, ne lasă să aruncăm o privire în comunitatea lui.

Cum a luat naştere comunitatea romilor din Ilva Mare?
Din ce ştiu eu de la strămoşii mei, prima familie a fost aici după al Doilea Război Mondial. Eram copil şi străbunicul îmi povestea. Acum, din comunitatea romilor fac parte 212 persoane.

Care sunt ocupaţiile de zi cu zi ale romilor de aici?

Când eram eu tânăr mă ocupam de prelucrarea fierului, eram fierar. Acum majoritatea se ocupă de ce este mai uşor, adică fac coşuri, mături, merg la cules de afine, zmeură, ciuperci pe care le vând în pieţe sătenilor, dar şi centrelor de colectare.

„42 de persoane care locuiesc într-o singură casă”

Care este cea mai numeroasă familie din comunitate?
Cea mai numeroasă familie este cea a lui Biri Stanca, sunt 42 de persoane care locuiesc într-o singură casă.

Cum reuşesc să supravieţuiască în condiţiile economice de astăzi?

Marea majoritate dintre ei merg ziua prin sat pe la oameni la lucru, o parte dintre ei lucrează în construcţii, iar cei mai mici sau femeile merg la cules de afine, zmeură în timpul sezonului când acestea sunt coapte. O parte dintre ei primesc ajutor social de la stat.

Ce tradiţii mai păstrează romii?
Ca să se poată integra în comunitatea locală, alcătuită majoritar din români, ţiganii noştri au trebuit să renunţe la multe dintre tradiţiile lor. Se mai păstrează însă unele obiceiuri de nuntă, la cererea fetei de la părinţi, unele de înmormântare, chiar şi unele de botez. Dar, aşa cum am spus, multe au dispărut.
 
Care este relaţia pe care o aveţi, la ora actuală, cu comunitatea românilor din Ilva Mare?
În general, relaţiile dintre români şi romi sunt bune, în parametri normali. Mai apar uneori divergenţe, legate în special de muncă sau de curăţenie.
 
Dar relaţia cu autorităţile locale?
Autorităţile locale au sprijinit şi sprijină mult comunitatea noastră. Mulţi primesc ajutor social, pentru copii se încearcă integrarea în şcoală şi asigurarea minimului necesar pentru a frecventa cursurile, bătrânii sunt ajutaţi cu lemne. 

Cuvinte cheie:   Ilva Mare / comunitate / rromi
Comentarii