X
Ultimele articole

Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”

01 Iul 2015 | scris de Adriana Popanton
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”
  • Istoria Festivalului „Sâmbra Oilor”

2,67 rating / 3 voturi
Review Merg.In
Obiceiul readus la viață

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alături de Primăria Ilva Mare, a readus în atenţia publicului un vechi obicei, „Sâmbra Oilor”, care s-a derulat sub genericul unui festival judeţean al obiceiurilor păstoreşti tradiţionale pe scena din centrul comunei, în aer liber.

„Sâmbra Oilor” este un vechi obicei pastoral de primăvară. Strămoşii noştri se adunau în fiecare primăvară la primăria comunei la aşa-numitele adunări populare pentru a-şi alege munţii şi baciul (persoană care avea grijă de animale pe timpul verii) şi pentru a stabili unde se merge cu animalele în anul respectiv.

Baciul, împreună cu oamenii care deţin animale şi cu oficialităţile comunei, urcă pe munte, iar fiecare persoană îşi mulge oile pentru a măsura laptele şi pentru a vedea câtă sâmbrie (produse brânză, urdă) are de adus fiecare.
La finalul măsurii, baciul pregăteşte mâncare pentru cei veniţi la munte şi le cântă ceva din trişcă sau fluier.

Organizatorii festivalului
„Sâmbra Oilor" s-a păstrat din moşi-strămoşi, fiind un obicei practicat în zonele de munte, la stână. Pentru că nu toţi locuitorii se puteau deplasa la stână, oficialităţile comunei au hotărât organizarea unui festival legat de acest obicei.

În a doua zi de Rusalii, în comuna Ilva Mare, s-a desfăşurat cea de-a douăsprezecea ediţie a Festivalului „Sâmbra Oilor” la care au participat trupe de dans, dar şi cântăreţi ai judeţului Bistriţa-Năsăud. La finalul spectacolului, formaţia comunei (tinerii satului) pune în scenă „Sâmbra Oilor" exact așa cum s-ar petrece la stână. 
Cuvinte cheie:   Ilva Mare / sâmbră / istorie / obicei
Comentarii