Satul Dumbrava este aşezat pe Valea Mureşului superior, la limita dintre judeţele Mureş şi Bistriţa, într-o zonă cu relief „ondulat” pe care Lucian Blaga l-a găsit ca fiind specific spaţiului românesc. Reliefiul şi clima au modelat timp de secole personalitatea oamenilor, credinţa şi ocupaţiile lor, dumbrăvenii ghidându-şi dintotdeauna existenţa după ciclurile naturii şi după legile lui Dumnezeu. Localitatea este străjuită de impunătorul vârf Scaunul Domnului, locul în care, conform legendelor locale, Dumnezeu se odihnea istovit de multele binefaceri pe care le făcea oamenilor. Aceaste legende nu sunt fără temei, căci Dumnezeu a înzestrat acest loc cu o frumuseţe deosebită, cu resurse naturale preţioase, protejând acest rai pământesc prin izolarea lui.
Puritatea spirituală şi fizică a zonei a fost conservată datorită izolării satului, Dumbrava fiind poziţionată departe de oraşe sau zone industriale. Acest fapt a favorizat păstrarea ocupaţiilor ancestrale ale dumbrăvenilor, oameni preocupați de oierit, creşterea vitelor, pomicultură şi de cultivarea pământului. Cutumele transmise din bătrâni au impus o conduită riguroasă care, respectată cu stricteţe de fiecare generaţie, a făcut ca dumbrăvenii să pună pe primul plan în activităţile lor cinstea, dragostea faţă de oameni şi natură, evitând degradarea meşteşugurilor prin centrarea pe profit. Din acest motiv produsele pe care le obţin păstrează seva cea dintru-nceput, fiind tot mai căutate pentru puritatea, gustul şi farmecul lor care contrastează dramatic cu copiile palide pe care industria de astăzi ni le propune.
Această atitudine conservatoare a fost cu atât mai mult posibilă în apicultură. Încă din timpuri vechi, ţăranii din aceste zone au profitat de darurile pe care natura le-a oferit. Poate cel mai de preţ au fost familiile de albine sălbatice ocrotite de scorburile stejarilor seculari. Dumbrăvenii au domesticit aceste albine deosebit de rezistente, formând stupine sănătoase care rezistă în ciuda faptului că apicultorii din întreaga lume se confruntă cu dispariţia masivă a familiilor de albine modificate pentru producţii industriale. În Dumbrava, adaptarea perfectă a albinelor la condiţiile climatice şi geografice locale este dublată de abundenţa materiei prime, locul fiind împânzit de sute de specii de plante melifere şi pomi fructiferi.
Deşi majoritatea tinerilor se îndreaptă spre oraşe, atraşi fiind de comoditatea traiului citadin, există, încă, fii ai satului care, pasionaţi de meşteşuguri şi crescuţi în credinţele și rigorile satului românesc, rămân în vatră pentru a salva valorile nepreţuite de care sunt, de acum, responsabili. La fel este Ionuţ Vlasa, unul dintre puţinii apicultori din zonă, un tânăr pasionat de complexitatea biologică şi socială pe care a descoperit-o în viaţa albinelor. Deşi nu este mereu rentabil, Ionuţ preferă să lucreze după metode tradiţionale, fără să intervină în dinamica stupilor pentru creşterea artificială a producţiei. Varietatea mare de flori din zonă i-a permis tânărului apicultor să producă miere şi alte produse apicole de înaltă calitate, cu proprietăţi nutritive şi terapeutice remarcabile.
Rezistenţa pe care satul a opus-o la sincronizarea cu spiritul veacurilor moderne, creează impresia unei veritabile rezervaţii naturale, sociale şi culturale, un muzeu viu încă autentic. Astăzi, însă, păstrarea acestor „raiuri” este ameninţată, protejarea lor devine tot mai dificilă. Suntem în mare pericol de a pierde puţinele legături şi mărturii vii pe care le mai avem cu strămoşii noştri, cu trăirea şi cu spaţiul românesc oferite de Dumnezeu între popasurile pe Scaunul Domnului. Aşadar, putem participa cu toţii la această rezitenţă eroică prin susţinerea micilor producători locali care încearcă să salveze produsele autentice fără să facă rabat de la normele străbune în favoarea profitului.
