Dacă eşti în trecere pe DN15, între Reghin şi Topliţa, la Morăraeni, întâlneşti un indicator „DUMBRAVA 5 km”, de fapt sunt cam 3 km până în centrul satului pe DC164, drum neasfaltat, dar pietruit. Poate farmecul aşezării este dat şi de acest aspect – care îi nemulţumeşte pe localnici, dar odată trecută, calea ferată Deda – Sărăţel pare că ai intrat într-un spaţiu care te proiectează în adevărata dimensiune a satului.
Satul Dumbrava este menţionat pentru prima dată în documente în 1393 ca Lyget, denumire ce înseamnă „grădină”, apoi Maroslyget adică „Grădina de pe Mureş“, iar în 1733 apare sub denumirea de Dumbrava. Numele evidenţiază frumuseţea acestor locuri cu numeroase poieni încadrate de codri seculari de stejar.
Deşi, de-a lungul vremurilor, aceste aşezări au fost lovite puternic, începând cu invaziile tătare şi până la al Doilea Război Mondial, locuitorii zonei au reuşit să îşi păstreze nealterat spiritul românesc, iar peisajul a devenit cu mult mai fascinant.
Ocupaţia principală a locuitorilor este creşterea animalelor cu tot ce presupune aceasta: cultivarea terenurilor, păstoritul, valorificarea produselor obţinute; îndeletnicirile de bază pentru femei sunt ţesutul şi cusutul, din mâinile lor ieşind adevărate opere de artă. De altfel, arta populară este acel fir de aur care nu a lăsat ca locuitorii zonei să îşi piardă identitatea naţională: fie că e vorba de folclor (solişti de muzică populară de mare clasă, ansamblul de fluieraşi, grup vocal folcloric) sau de evenimentele satului (Târgul de la Podășel, obiceiurile de iarnă – colăceii şi turca, măsura oilor, ieşitul în ţarină şi sfinţirea acesteia, etc) la care întreaga comunitate este prezentă.
Cu toate că nu mai există acei codri seculari şi poienile lor, satul Dumbrava vă întâmpina cu oameni gospodari, credincioşi, frumoşi sufleteşte, cu obiceiuri şi tradiţii care întăresc ideea că „veşnicia s-a născut la sat “.
