Readus în circuitul muzeal de două surori
Castelul Haller (Haller Kastelyszallo) este unul dintre monumentele istorice reprezentative pentru județul Mureş, unde şi astăzi se resimte și reiterează atmosfera lumii aristocratice.
Domeniul care aparţinea familiei Haller, de unde şi numele de Castelul Haller, a fost construit la începutul secolului al XVII-lea, arhitectura construcţiei fiind în stilul postbaroc. Castelul Haller se află în localitatea Ogra, la 17 km de Târgu-Mureş. Puţini ştiu că la doar câţiva kilometri de la Castelul Haller din Ogra se află castelul geaman al acestuia din localitatea Sânpaul. Legenda spune că ar exista un vechi tunel secret, lung de câțiva kilometri, săpat în pământ în formă de L, care făcea legătura între cele două castele – ambele proprietăţi ale familiei Haller. Această familie care a trăit în secolul al XIII-lea, formată din nobili din Nurnberg, a stăpânit terenuri şi moşii întinse din Transilvania.
Surorile au preluat inițiativa
Surorile Reka şi Kinga, proprietarele castelului, sătule de indiferenţa autorităţilor şi a oamenilor care nu doreau să facă nimic pentru a salva acest domeniu, au început demersurile pentru restaurarea acestui minunat castel. Astfel, castelul, aflat într-o stare avansată de degradare, după ce a servit drept internat, şcoală, depozit sau sediu al miliţiei, a primit o noua înfăţişare. Ambiţionate de frumuseţea şi potenţialul acestui domeniu, au început renovarea şi consolidarea acestuia. Nu le-a fost uşor în cei șapte ani cât au durat lucrările de restaurare, dar au colaborat cu arhitecții şi constructorii, cot la cot, tocmai ca astăzi să ne putem bucura de fascinantul castel care până „ieri” era doar o veche ruină uitată pe dealurile din Ogra. Castelul Haller este dat drept exemplu pentru Ordinul Arhitecților din România, când vine vorba de restaurări făcute corespunzător. Puţine lucruri îşi păstrează şi astăzi amintirea reşedinţei de altădată, cum ar fi crama sau pozele şi obiectele care au aparţinut vechilor proprietari. Încă de la intrare, parcă ai impresia că păşeşti într-un muzeu, arhitectura, decorurile specifice acelor timpuri, mobila şi câteva dintre obiectele personale ale descendenţilor familei Haller îi fascinează pe cei care vizitează acest loc, spunând că până şi astăzi se simte parcă atmosfera lumii aristocratice din acele vremuri.
Renovare cu succes
Restaurarea castelului a fost una de success ţinând cont de numărul mare de vizitatori anuali pe care îi are acum domeniul Haller. În ultimii ani, luna iulie a fost foarte agitată la castel, acesta fiind transformat într-o pensiune de patru margarete. Conducerea castelului organizează un bal în cinstea locului şi a istoriei acestuia. În fiecare an se organizează balul Anna şi toată lumea invitată se pregăteşte zile în şir pentru o seară minunată petrecută pe acest vechi domeniu. Încă din strada principală se pot observa caleştile care se strecoară cu mare grijă, pline cu invitaţi, printre oamenii curioaşi veniţi să le admire.
Invitaţii sunt întâmpinaţi cu şampanie pe acorduri de cvartet în curtea principală a castelului. Mai întai coboară din caleașcă doamnele, atent accesorizate, iar mai apoi domnii galanţi, aranjaţi la patru ace, gata de a fi admiraţi de către toţi cei invitaţi. La intrare se vor aşeza atent pe vechile fotolii din castel pentru fotografii. Toţi cei prezenţi o dată la acest eveniment, încântaţi de experienţa trăită, promit să revină şi anul următor alături de alţi prieteni dragi pentru a se întoarce în timp pentru câteva ore şi a trăi atmosfera lumii aristocratice.