Pe Andreea Stroe o cunoașteți – ea organizează evenimentul de design românesc Bounty Fair. Ceea ce poate nu știți este că are în portofoliu încă un eveniment, de data aceasta axat pe un stil de viață sănătos – Agenda Bio. Bineînțeles, Agenda Bio a prins contur tot din pasiunea și dedicația Andreei, care ne povestește despre ce înseamnă acest eveniment. Agenda Bio va ajunge în curând la cea de-a 9-a ediție la Casa Universitarilor, unde veți putea participa la seminarii și cursuri despre un stil de viața sănătos, veți putea practica yoga și alte sporturi și veți putea degusta și cumpăra produse bio.
Agenda Bio a luat naștere după Bounty Fair din câte țin minte. Este un proiect recent?
Da. Agenda Bio a luat naștere în mai 2016. Este mai tânăr un pic. A avut doar 8 ediții până acum și a pornit tot dintr-o pasiune personală pentru că sunt genul de persoană care dacă face ceva trebuie să îi placă. Nu pot să mă implic într-un proiect cu care nu mă identific. Eu sunt vegetariană de aproape trei ani. De atunci am început să mă interesez de un stil de viață sănătos, de ce ar trebui să consum și ce nu, un pic de sport, un pic de yoga, un pic de mindfullness. Atât cât timpul mi-a permis, am făcut niște schimbări în viața mea și am simțit că aceste schimbări sunt benefice pentru mine. Le-a făcut și soțul meu și le facem împreună și am văzut că ne schimbă viața. Sunt necesare, dar totuși nu sunt atât de răspândite în societate și ne-am hotărât să facem un târg, pentru că asta știm să facem și asta ne place să facem, în care să propagăm acest stil de viață sănătos atât ca alimente, cât și ca informații – ce citești, ce gândești. Avem în cadrul evenimentului și sesiuni de yoga la care pot participa vizitatori.
Sesiunile de yoga sunt doar sesiuni demonstrative?
Agenda Bio este format din târg și din zona de seminarii, conferințe și clase de yoga. Toate informațiile din cadrul seminariilor, conferințelor și claselor de yoga sunt la nivel de începător. Scopul evenimentului este să introducă oamenii în informație, să afle despre mindfullness, despre meditație, despre hipnoză, despre nutriție vegană. Dacă ei consideră că subiectul este interesant, îl pot aprofunda în varii circumstanțe. Evenimentul are scop informativ. Clasele de yoga au o durată de nouăzeci de minute, deci sunt sesiuni de yoga adevărate, nu sunt doar demonstrații, în care se desfășoară efectiv o clasă de yoga. Că te-ai duce la centrul trainerului sau că vii la Agenda Bio, sesiunea de yoga este aceeași, mai ales că yoga ca practică încurajează începătorii și oamenii care spun despre ei că nu au flexibilitate și că ei nu au talent la aerobic, yoga îi învață că nu este necesar să ai. Această flexibilitate poate fi dezvoltată, dar toate sesiunile de yoga sunt pentru începători.
Seminariile sunt de obicei pline?
La primele ediții, fiind și evenimentul nou, dar și conceptul acesta de a veni la un seminar, au participat mai puțini oameni. La ultimele două ediții am avut toate clasele de yoga full și toate locurile la seminarii și la conferințe ocupate. Noi facem înscrierea în avans. Înainte de a veni la eveniment, omul trebuie să intre pe site-ul nostru și să completeze formularul de înscriere la clasa dorită și atunci i se rezervă un loc. Doar în cazul în care mai rămân locuri se mai poate intra din târg.
Consideri că participarea este mare pentru că evenimentul este mai cunoscut sau pentru că bucureștenii au devenit mai deschiși la astfel de abordări?
Am observat că în momentul ăsta, toată ideea care se învârte în jurul sănătății, a produselor naturale, bio, e oarecum pe val. E un moment oportun care ne ajută și pe noi să facem mai puțină muncă de conștientizare și mai multă muncă de a oferi evenimentul în sine. A început și media să vorbească despre produsele naturale, se vorbește despre yoga, deja nu mai este ceva de care o persoană care se uită la TV sau stă pe Facebook nu a auzit. A devenit un fel de trend, dar este un trend bun, sănătos. E ceva ce ar trebui să fie normal. Din punctul ăsta de vedere, cu cât oamenii aud din mai multe direcții că ar trebui să aibă mai multă grijă cu sănătatea lor și, implicit, a familiei, cu atât mai bine. De multe ori ne considerăm invincibili, nu te doare nimic, nu ai nicio afecțiune și totul e ok, dar când te gândești la copilul tău sau la soțul, soția, atunci ești mai grijuliu, că nu poți controla. Așa a crescut awareness-ul ăsta la capitolul „hai să mâncăm mai sănătos”, „hai să ne relaxăm”, „hai să medităm”. E mai prezent în conștiința oamenilor, iar noi o să fim acolo să creștem acest awareness.
Aveți proiecte noi în plan? Vreți să derivați alte evenimente sau produse din cele două existente?
Momentan lucrăm foarte mult să ne dezvoltăm pe noi ca echipă în așa fel încât să facem aceste două evenimente și mai vizibile și să le îmbunătățim. Să ne dăm seama exact ce caută oamenii și să le dăm asta. Încă lucrăm la noi și la eveniment. Avem idei, foarte multe idei, dar încercăm să le punem în aplicare treptat ca să se lege bine.
În mare, ce tipuri de produse preferați să aveți în cadrul târgului Agenda Bio?
Ponderea cea mai mare o au produsele alimentare crude, legume, îmbuteliate, sunt multe branduri românești naturale care au producție proprie, sunt branduri internaționale care au produse alimentare ambalate și mai avem partea de vegan-raw vegan – prăjiturile raw-vegane care sunt gustoase și super sănătoase. Apoi avem partea de produse cosmetice, tot naturale – branduri românești, branduri internaționale –, produse pentru copii, fie cosmetice, hăinuțe din bumbac organic, fie anumite recipiente în care ții mâncarea copilului și care sunt din materiale ecologice. Avem partea de dezvoltare personală unde avem cărți, ori pentru adulți, ori pentru copii, în ideea de a se dezvolta. De ceva timp mergem și pe partea de relaxare, adică dacă nu avem sesiunile de masaj, avem pictură pe numere, adică tablouașe pe care un adult le poate picta, dar nu trebuie să ai talent la desen, cât efectiv trebuie să colorezi numărul – planșe de colorat, mandale, partea asta de relaxat prin ceea ce faci cu mâna ta, care nu necesită talent sau experiență. Mai avem și haine din material organic sau lână împâslită, nu tratate chimic. Oamenii caută foarte mult mâncarea la un târg de acest profil și ponderea este cea mai mare pe produse alimentare.
Care este diferența între edițiile ținute în interior și edițiile ținute afară?
La nivel de număr de expozanți avem cu zece-cincisprezece standuri mai mult la edițiile afară pentru că spațiul ne permite, apoi vizitatorii sunt în număr mai mare, deoarece noi creăm o oază de creativitate în cadrul Bounty Fair sau o oază de sănătate și relaxare pentru Agenda Bio. Casa Universitarilor are și un parc verde, este o pădure cu o vechime foarte mare, unde noi instalăm hamace, unde facem câteva ateliere sau e spațiu de joacă pentru copii în zona verde. Restaurantul este întotdeauna deschis pe parcursul evenimentului și este o terasă, poți să mănânci în cadrul târgului la masă, servit și mâncare gustoasă. Spațiul în sine fiind în aer liber, retras de gălăgie, vara este mai răcoros decât dacă ai fi pe stradă pentru că pădurea aceea ține răcoare și se simte atmosfera locului, este mai degajată – aer liber, copaci în jur, umbră și soare și copii care aleargă peste tot, mai ales că ambele evenimente au ateliere pentru creație. Bounty Fair are cincisprezece ateliere, Agenda Bio are șase – fiecare cu specificul ei. Dar și atelierele de copii atrag părinți tineri care nu întotdeauna au foarte multe variante unde să iasă din casă, să se simtă bine și să meargă și cu copilul fără să se plictisească copilul sau să se simtă ei stânjeniți că l-au adus. Noi aici creăm această oază de timp de petrecut în weekend, mai ales cu familia.