Spațiile abandonate sunt un loc propice manifestărilor artistice urbane precum street-art. Deși ascunse privirilor celor mulți, mesajele din spatele personajelor cyberpunk desenate de Robert OBERT într-o fabrică de bere abandonată prind ecou în spațiul urban, făcând trimitere la un viitor distopic rezultat din alterarea formei umane actuale. Mai jos, un interviu cu artistul.
Tu ești un artist urban. Ce anume te inspiră atunci când creezi artă în mediul urban?
Robert OBERT: Deși nu-s născut aici, pare că m-am împrietenit foarte bine cu Bucureștiul, chiar dacă avem o relație de love hate. Eu sunt ploieștean sau republican, dacă vrei să mă prefac amuzant, dintr-un oraș cu un mix interesant între industrial, cultură și bagabonțeală. Cred că toate neregularitățile orașului mă atrag, dar în special spațiile dezafectate, am și o pasiune pentru texturi, căblăraie și tubulaturi, cumva cred că are sens crescând într-un oraș cu nu știu câte rafinării, iar chestiile astea în mod evident se translatează și în ceea ce desenez, pictez etc. Oficial cred că-s pe aici de mai mult timp decât am petrecut în orașul meu natal, de exemplu.
Care sunt temele pe care le abordezi cel mai des?
Temele sunt diverse. Sigur, îmi place să investighez în zona de introspecție, dar și de social, vreau să stârnesc oamenii să își vorbească puțin mai mult despre ceea se află în interior, dar mă preocupă și mediul înconjurător, dinamica urbană, neregulile sociale și tehnologizarea asta care ne-a acaparat. Don’t get me wrong, îmi place că nu mai suntem în epocile unde lucrurile se făceau mai încet și greu, doar că pare că există o destabilizare la mijloc și deviază de la statusul de instrument care ne poate îmbunătăți viața (am chiar și o serie numita #(anti)social media care vorbește despre această răsturnare de paradigmă, un soi de critică și dezvăluire/exposing a lumii digitale care ne-a absorbit aproape pe nesimțite). Pasiunea asta pentru îmbinarea organicului cu tehnologia vine din influențele pe care le-am avut de-a lungul anilor din zona de SF (filme, animații, cărți, comics, gaming și ce am mai nimerit, sincer) din fascinația pentru viitor și mai ales distopii, tot felul de scenarii alternative despre direcția în care se va îndrepta omenirea. Iar pe lângă faptul că vizual mi se pare atractivă zona asta de cyberpunkereală, are și o componentă de introspecție pe linia asta de conștiință și evoluție – până la urmă, cât la sută vom rămâne în forma asta umană se va altera prin influența tehnologiei și a enhancement-urilor, cum se vor schimba percepția, identitatea, ce sisteme noi de referință vom avea etc. Mă interesează asta, pare că luăm de-a gata niște schimbări importante în dinamica noastră de pe planetă, iar faptul că ignorăm lucruri evidente precum schimbarea dramatică a climei sau destabilizarea identității și umanității, a interacțiunilor reale, astea mă îngrijorează și mă fac să trag din aproape în aproape semnale de alarmă.
Cine sunt Profeții Urbani? Care sunt prorocirile lor?
Profeții urbani sunt aceste personaje mai mult sau mai puțin ciudate cu tot felul de implanturi care apar pe ici colo, când pot, prin spațiul public. Sunt împrumutați din universul albumului de comics Profeția Urbană, al cărui prim capitol l-am scos în lume prin 2014 și își tot așteaptă continuarea, și în mod organic lucrurile s-au mutat și pe pereți. Inițial, prezența lor era discretă, îmi propusesem ca ei doar să apară din acea lume nevăzută, alternativă cumva, și ca oamenii să observe că există acest glitch în sistem, că realitatea nu e într-o singură variantă și că pe undeva putem accesa aceste alte lumi. Chiar dacă e o realitate construită, imaginată și remixată de mine, ea există undeva, în această formă, iar personajele funcționează ca mărturie. De la o vreme însă, și mai ales din primul an al pandemiei, am creat o relație mai strânsă cu acești profeți urbani, care încep să aibă și mesaje. Am o serie de sketchbook-uri, canvas-uri si nu numai care conțin aceste apariții cu speech bubbles, în care se formulează idei diverse despre ceea ce simțim și înregistrăm în jurul nostru, în special la nivel emoțional, iau pulsul și își spun părerea. Sunt ca niște delegați ai mei, dacă vrei, și forma asta de expresie e cea în care știu cel mai bine să transmit toate astea. Depresie, furie, confuzie asupra realității înconjurătoare, sisteme sociale și politice defecte, traumă sau pace și acceptare a propriei condiții, mici radiografii ale lumii pe care eu o vad și simt altfel și ei știu s-o dezvăluie în acest mod.
Ești ușor de identificat în noianul de street art din București, însă o mare parte din lucrările tale sunt ascunse în locuri greu accesibile publicului larg. Cui se adresează mesajele din spatele acestor crochiuri și de ce alegi sa le expui in astfel de locuri?
Am intervenții și prin oraș, dar și prin spații părăsite, și e un proces destul de random. E în funcție de cum și unde se nimerește să mă apuce desenatul, și ele se adresează oricui, nu trebuie să fie o nișă de centru pentru showing off sau un target anume. Gândește-te că și în spațiile părăsite apar oameni ca mine și ca tine, tot felul de puștani curioși, uneori chiar și hoți de fier sau cupru și cumva, deși nu e la vedere în spațiul comun, desenul ăla atinge totuși un segment de public într-un alt mod, ca un soi de descoperire. Iar asta îmi place, pe lângă pacea de a desena fără stres de timp sau altceva, ca într-un loc de joacă potrivit, good practice.
Ce planuri ai in viitorul apropiat și cum va continua povestea caracterelor tale?
De la ultimul desen făcut în fosta fabrică acum părăsita m-am activat să mai fac personaje care și spun răspicat ceva într-un speech bubble, ca niște portavoci ale unui subconștient colectiv. Asta, și desenarea unor murale interesante cu sursa în Profeția Urbană, în noua formă completă de astă dată. Cumva simultan or să se petreacă toate astea, intercalându-se și cu alți pereți care mă așteaptă deja, așa că o să fie cel puțin interesant.
Sursa: reptilianul.ro
