Pe 18 aprilie, de la 20.30, scena de video-mapping din cadrul celei de a doua ediții a festivalului RADAR va putea fi urmărită în avanpremieră de la fereastră sau de pe Facebook. Zece artiști new media vor proiecta din propriile case pe clădirile din vecinătate animații și mesaje menite să ne încurajeze și să ne apropie în această perioadă dificilă. Proiectțiile realizate de Alina Anca și Daniel Bega de la Aural Eye, Albert Kaan, Adistu, DDragos Dragos, Dan Fiera și Serban Ntjr de la Noetic, Vlad Lazarescu, Redulian și vloop vor fi însoțite de muzica lui Alexei Țurcan.
Obiectivul proiectului STĂM ACASĂ #CONTEAZĂ, un preview al festivalului RADAR, este acela de a-i face pe oameni să conștientizeze cât este de important să #stămacasa în această perioadă și, pe de altă parte, de a oferi susținere comunității artistice autohtone.
De asemenea, STĂM ACASĂ #CONTEAZĂ are și o componentă interactivă. Oricine, de oriunde ar fi, va putea trimite mesaje si gânduri, însotite de #contează. Acestea vor fi integrate în proiecții, astfel încât să fie văzute de toată lumea, de la fereastră, sau live pe pagina de event, creând astfel un jurnal vizual colaborativ împreună cu artiștii.