X

Pop-up Exhibition // Cristiana Bucureci & Andrei Stan @ VINE 21

28 Feb 2020 | scris de Merg În
  • Pop-up Exhibition // Cristiana Bucureci & Andrei Stan @ VINE 21

VINE 21 Sambata 29 Feb 2020 - Sambata 29 Feb 2020 2,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Pe 29 februarie, la ora 19, va avea loc vernisajul expozitiei Mind Universe la VINE 21 (Str. Constantin Bosianu, 21). 

Lucrările și animațiile din cadrul expoziției Mind Universe sunt eclectice și surprind poezia din spatele universului minții omului secolului XXI. Colajele chestionează valorile societății în care trăim și conectează omul la sine și la univers.

Mind Universe reprezintă arta care generează acel sentiment bizar și inconfortabil, care te cucerește fără să vrei, prin emoție și vulnerabilitate.

În filozofia expoziției, esența este transformarea, exprimarea ideilor și trăirilor depășesc granițele pe care mintea le poate surprinde dând naștere altor universuri posibile.

Dă-ți frâu liber imaginației, schimbă-ți perspectiva și conectează-te la această energie aparte: Mind Universe.

Cristiana Bucureci

Cristiana a debutat în arta colajului în urmă cu 7 ani, cu seria Loud Blood Youth, în colaborare cu trupa de electro-fusion Crowd Control, ilustrând 13 cântece de pe albumul trupei. O parte din acestea sunt expuse și în expoziția Mind Universe.
Colajele ei sunt pașaportul într-o dimensiune futurist-decorativă, fiind realizate prin tehnică mixtă de colaje digitale și cut&paste. Cristiana a avut o expoziție la Tel Aviv, două expoziții în cadrul Romanian Design Week, a mai expus la Timișoara, Cluj și Iași.
Background-ul de manager și director de creație în agenția Creionetica pentru campanii cu impact social, cultural și de mediu, o împinge să creeze cu focus pe problemele care ne înconjoară și ne afectează în viața urbană.
O parte din lucrările ei pot fi vizualizate pe instagram.com/cristiana_bucureci/

Andrei Stan - Visual artist

Pentru Andrei Stan colajul este un mod de a interacționa cu lumea exterioară, de a găsi frumosul în jur și de a îl evidenția.
Andrei face colaje de 9 ani și a început ca fotograf, iar prin tehnica colajului, el remixa fotografiile surplus. Artistul este inițiatorul Collage Festival, primul eveniment local dedicat tehnicii, o nevoie de community building în București și România. Prin pagina de Instagram, Dreaming in Collages, Andrei promovează colajele artiștilor din toată lumea.
Lucrările lui Andrei Stan pot fi găsite pe site-ul www.andreistan.com sau pe Instagram @filters.of.perception/ @space.between.thoughts

Detalii
 
Zile si ore

VINE 21

Sam29 Feb 19:00
Comentarii