O întâlnire de suflet cu părintele Iustin și părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa pe o temă actuală: „Biserica”
Conferințele susținute de părinții Iustin și Pantelimon de la Mănăstirea Oașa au devenit o tradiție în zilele din preajma Crăciunului. De fiecare dată sălile unde se țin conferințele sunt neîncăpătoare, sute de oameni se adună și într-o liniște desăvârșită, de parcă nu se aude nici măcar o respirație, primesc cuvintele pline de har ale celor doi monahi.
Anul acesta, conferința susținută de Părintele Iustin și Părintele Pantelimon va fi dedicată unei teme actuale și controversate în zilele noastre: biserica. Tema a fost inspirată de programul de viață în cinci puncte al Părintelui Teofil Părăian, pe care îl oferea spre înfrumare în credință, care cuprindea: biserica, rugăciunea, evanghelia, postul, spovedania.
Ca o pregustare a conferinței, câteva cuvinte ale părintelui Pantelimon:
„De ce se reproşează Bisericii formalismul şi ritualismul? Fiindcă se consideră că acestea limitează libertatea de exprimare a omului chiar şi în relaţia de comunicare şi de comuniune cu Dumnezeu.
Omul are această năzuinţă firească după libertate, ea fiindu-i sădită de Dumnezeu care Şi l-a dorit pe om ca pe un partener liber în dialogul cu El. Marele amăgitor, diavolul, însă încearcă şi el să devieze această năzuinţă înspre individualism şi răzvrătire. Cu cât devine omul mai egoist cu atât înţelege libertatea ca pe un mod de viaţă cu cât mai puţine determinări din partea celorlalţi, mai mult ca pe o oportunitate de a-şi satisface neîngrădit toate voile sale.
Cu cât este mai imatură o persoană cu atât înţelege mai superficial şi exterior conceptul de libertate, mai pe orizontala existenţei. El consideră că limitările, restricţiile, restrângerea libertăţii şi implicit a fericirii sale are cauze externe. De aceea el se opune la toate sistemele ordonatoare ale societăţii şi percepe instituţiile ca fiind uniformizatoare şi opresive.
Împotrivindu-se sistemului educaţional, instituţiei familiei, Bisericii, în final ajunge să se revolte împotriva tuturor instituţiilor, respectiv împotriva a tot ceea ce impune o ierarhie sau creează limitări; ba chiar se vrea liberă şi de responsabilitate, vrea să evadeze în zona jocului, a lipsei de consecinţe pentru faptele săvârşite.
Manifestată în exterior pe orizontala existenţei, libertatea conduce la o diversitate. Diversitate de hobby-uri, de vestimentaţie, de frizuri, de comportamente, de muzică etc., dar la un moment dat această diversitate, această goană după nou este chiar uniformă, totul este foarte sec, lipsit de sevă şi aceasta datorită lipsei de sens. De fapt totul se vădeşte a fi la fel, de fapt nimic nou.
Or, Biserica ne îndeamnă să înălţăm axa de pe orizontală pe verticală. Şi atunci diversitatea se converteşte în profunzime. Noutatea nu mai vine din schimbare, ci din aprofundare.”
Conferința ava avea loc joi, 10 decembrie 2015, ora 18.30 la sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Intrarea este liberă.