Galeria LABORNA ne invită marți, 30 iunie 2020, între orele 16:00-21:00, la vernisajul expoziției CRISTINA GARABEȚANU – OMNIPOTENT.
Galeria LABORNA înregistrează desfășurarea lunară profesională a demersului artistic individual. Evenimentele pentru public, numite BORNE, conservă ceea ce face artistul/ colecționarul în mod normal, într-o perioadă fixă de timp, cu intenția de a prezenta o arhivă completă și complexă, mai mult decât ceea ce ar presupune o “expoziție”.
CRISTINA GARABEȚANU este interesată de zona dintre ființă, nevăzut și transpunerea acestora în lumea fizică, în fenomen. Proiectul Omnipotent reprezintă un aspect al naturii în mișcare, în care sunt prezentate forme variate de confruntare, anduranță și evoluție, sub diferite stări, toate având rădăcini de potente reconfigurări. Cu un contur sau spațiu liber, natural sau controlat, factorii ce determină mișcarea spre o nouă formă sunt un fenomen necesar. Ca o paralelă între forța interioară și forța naturii, se propune potențarea unei noi autoreprezentări.
Expoziția este deschisă în perioada 30 iunie-30 iulie, iar galeria va putea fi vizitată de miercuri până sâmbătă, între orele 17.00-20:00, sau cu programare la numărul de telefon 0758837488.