Maica Cipriana Negoescu, născută în Brăila, ne povesteşte cum a făcut ascultare să vină ca stareţă în comuna Schitu, Judeţul Constanţa, la Mânăstirea „Sfânta Elena de la mare” şi cum este viaţa aici.
Cum aţi ajuns la mânăstire?
Aici la mânăstire am ajuns în 2006, după ce Înalt Preasfinţitul Teodosie m-a luat de la mânăstirea Saon din județul Tulcea, unde am stat 20 de ani. A trebuit să fac ascultare şi să vin ca stareţă. Mi-a fost greu. La mânăstirea Saon eram economă şi greutatea era pe maica stareţă, eu eram după. Aici a trebuit să preiau totul de la început. Nu era curent şi nici apă. Nici nu mă gândeam cum va fi, eram un om neputincios, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, după nouă ani de zile începe să prindă contur mânăstirea noastră.
Cum este viaţa aici?
Viaţa de monah este în general frumoasă pentru cine o poate înţelege şi cine ştie pentru ce plecat de acasă. Să ai frică de Dumnezeu şi dacă ştii că ai plecat pentru Dumnezeu, le faci pe toate ca pentru Dumnezeu. Avem viaţa de obşte, avem rânduiala slujbelor, Sfintele Liturghii: miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica, avem părinte duhovnic si căutam pe cât putem să ne îndeplinim votul monahal.
Vă este dor de casă vreodată?
De casă nu (n.r. - spunând acestea, maica zâmbeşte), tocmai de aceea am şi plecat la mânăstire, că L-am pus pe primul plan pe Dumnezeu. Una dintre porunci zice „să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta, să-L iubeşti din tot cugetul tău”. Am plecat că L-am iubit pe Dumnezeu şi dacă aş lua-o de la început, acelaşi lucru l-aş face. Acasă am parinţii şi o singură soră. Într-adevăr, sângele apă nu se face, mai vin ei pe la mine, mai merg eu o dată pe an acasă şi nu se pune problema sa-mi fie dor să merg săptămână de săptămână sau lună de lună.
Unde L-aţi cunoscut pe Dumnezeu?
Pe Dumnezeu L-am cunoscut în biserică şi în biserică m-au dus părinţii mei. Cu timpul am început să-L descopăr în cântări. Să dea Dumnezeu încet-încet ceva în sufletul meu, ceva care era minunat. Îmi plăcea să stau acolo zi şi noapte, îmi plăceau slujbele foarte mult şi am început să merg pe la mânăstiri în vizită, să citesc foarte mult. Când am plecat la mânăstire, am plecat foarte documentată, ştiam ce este mânăstirea, ştiam ce trebuie să facă un frate începător în mânăstire, ca novice. Ştiam absolut tot pentru că mergeam des la părintele Cleopa. Părintele Cleopa povestea permanent viaţa dânsului, cum a plecat la mânăstire si cum a facut ascultare. Aşa a sădit în sufletul meu ascultarea pentru Dumnezeu. Când am plecat la mânăstire mi-am zis „părintele Cleopa a putut să facă față în mânăstire, şi eu voi putea”. Eram fată crescută la oraş şi nu ştiam prea multe nici despre agricultură, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am deprins cât de cât şi aşa am putut continua.
Părintele Arsenie Boca spunea că „Dumnezeu rânduieşte oamenii cu o misiune specială”. Care este misiunea dumneavostră?
Misiunea mea este să-mi duc ascultarea la capăt şi smerenia, fără smerenie nu poţi să faci nici ascultare. Şi să ne ducem crucea, că fiecare avem crucea noastră. Mireanul are crucea lui, noi crucea noastră. Mireanul zice „călugarului îi este mai uşor în mănăstire, mie imi este mai greu”, poate călugarul zice invers. Fiecare avem crucea noastră şi trebuie să o ducem. Ni se pare că este grea, dar nu este niciodată grea. Dacă vreţi, vă dau o pildă: era un om care se tot văita că are cruce grea, grea şi se uita mereu la vecinul: „Uite ce cruce ușoară are şi are de toate și eu nu”. Şi visează noaptea un morman de cruci mari si mici. Pe fiecare era scris câte un nume.Și o tot căuta şi pe a dânsului şi a dat de una mică-mică, cea mai mică. Aceea era crucea dânsului. Aşa suntem și noi, avem crucea cea mai mică, dar suntem oameni neputincioşi si nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, că dacă ne-am pune nădejdea în Dumnezeu permanent, am zbura pe pământ, ar fi totul mult mai uşor.
Dezvoltarea turismului
Ştim că aici oferiţi şi cazare pelerinilor. Pot veni oricând?
Pot veni oricând, înafară de iarnă, pentru că nu avem încălzire. Poate pe parcurs ne racordăm şi la gaze. Am făcut câteva camere pentru pelerini, pentru credincioşi. Îi aşteptăm, numai să aibă numărul de telefon, să mă sune pentru a le putea face programările la numărul de telefon 0741 053 707.
De anul acesta doriţi să deschideţi un centru medical de recuperare. Cum v-a venit această idee?
Am vrut să fac câteva cabinete, am zis că este marea aproape. Ideea aceasta am împărtăşit-o şi cu doamna doctor Ciortan şi cu Înalt Preasfinţitul. Ne-am unit cu toţii şi am început să demarăm proiectul cu fonduri europene. În august trebuie să fie gata, noi nădăjduim să fie gata cu mult efort. Vom face contract şi cu casa de asigurări. Locurile de cazare nu sunt multe, sunt 15 camere. Până în prezent atât am reuşit. Oferim tratament, cazare și masă.
Locuitorii din Costineşti ajung des la mânăstire?
Mai puţini dintre ei, deşi avem părintele duhovnic de aproape trei ani, căruia îi place să discute cu credincioşii, să îi învețe, să îi spovedească, să-i ajute pe partea sufletească foarte mult. Au început să mai vină. Unii pentru ziduri, alţii pentru istoric, iar alţii să se roage. Trebuie să fim conştienţi că fără biserică nu putem merge mai departe, dacă nu avem biserica drept Mamă și pe Dumnezeu ca Tată.
