Bricul „Mircea" este numele purtat de cea mai iubită şi preţuită  navă a Marinei Române, este nava-şcoală la bordul căreia peste o sută de  promoţii de cadeţi au fost instruiţi în tainele marinăreşti. Este  considerată una dintre cele mai frumoase piese de artă industrială şi  poate fi denumită cu desăvârşire o admirată şi eficientă ambasadoare a  poporului român pe mări şi oceane, fiind ani de-a rândul cel mai  puternic factor de propagandă naţională în străinătate. 
 
Scurt istoric
  Bricul „Mircea" este, de fapt, o navă de tip velier clasa A tip bark,  cu trei arbori, înaltă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o  suprafaţă velică totală de 1.750 de metri pătraţi, cu trei catarge,  construită în Germania, dar poartă numele de „bric” în memoria  predecesorului său, primul bric „Mircea", construit în Anglia, integral  din lemn pe forma unei goelete, cu două catarge. Primul bric a avut un  sfârşit tragic, fiind torpilat de către sovietici în anul 1944 pe unul  dintre canalele Dunării. 
 În anul 1938 era lansat la apă noul şi  îmbunătăţitul bric „Mircea”. Cu un an mai târziu, la 27 aprilie, avea  loc ceremonia de ridicare a pavilionului românesc, urmând ca pe 1 mai să  intre în serviciul Marinei Militare.
 Pe 17 mai 1939 a avut loc  „petrecerea” de „Bun venit!” a tânărului „Mircea” în portul Constanţa în  cadrul unui emoţionant eveniment de celebrare şi salutare a noii nave.
  Multe file de istorie a Marinei Române, parcă rupte din romanele de  aventură, povești emoţionante şi captivante s-au scris de-a lungul  timpului despre cum au reuşit tinerii cadeţi să învingă cumplitele  furtuni şi capriciile mării, fiind la bordul bricului „Mircea” în cadrul  numeroaselor marşuri de instrucţie.
 
 Navă-şcoală şi ambasador de-a lungul a 77 de ani de activitate
  După atâtea aventuri şi cadeţi instruiţi, „Mircea" împlineşte anul  acesta 77 de ani şi îşi leagănă nostalgic velele la cheul sau din dana  militară a Portului Constanţa.
 După cum a afirmat ambasadorul  României la Londra, la botezul primului bric, în 1882, „bricul  <Mircea> a deschis României o eră de acţiune asupra mărilor”,  afirmaţie valabilă şi pentru tânărul bric. Aşadar, tânărul „Mircea” a  constituit, totodată, un admirat şi eficient ambasador al poporului  român pe mări şi oceane, dar a avut şi un rol excepţional în folosul  învăţământului de marină.
 
 Cea mai iubită navă sub pavilion românesc
  Este nava de suflet a celor care îmbrăţişează această meserie, deşi  viaţa la bordul navei este foarte solicitantă, deoarece manevrele care  se fac cu velele implică foarte multă muncă fizică. Cu toate acestea,  cei care au făcut instrucţia la bordul bricului „Mircea" povestesc cu  entuziasm despre experienţele lor.
 „Noi, colectivul de cadre  didactice, comandanţi şi instructori ai Academiei Navale <Mircea cel  Bătrân>, purtăm în inimă nava-școală „Mircea” ca pe cel mai preţios  simbol al învăţământului superior de marină, având sorgintea în Şcoala  Flotilei, înfiinţată la Galaţi în noiembrie 1872”. (Contraamiralul de  flotilă, profesor universitar dr. Vergil Chitac, rectorul Academiei  Navale „Mircea cel Bătrân”)
 Această piesă din istoria tumultuoasă a  Marinei Române, emblema, obiect itinerant de patrimoniu, nu numai  navă-şcoală, merită vizitată şi admirată măcar o dată în viaţă. Bricul  „Mircea" se poate vizita în cadrul unor evenimente precum „Ziua porţilor  deschise”Ziu în Portul Militar şi Ziua Marinei.