Trăsăturile omului într-un munte
Vârful Omu este un vârf muntos din Munţii Bucegi, care se află la înălţimea de 2.570 de metri, având o frumoasă legendă și fiind vizitat de foarte mulți turiști români, dar și de străini.
Legenda acestuia pleacă de la un cioban care, urcând pe munte, s-a rătăcit și a ajuns într-un final până în vârful muntelui. Supărat că nici măcar din acel vârf înalt nu a putut să se orienteze cum să ajungă înapoi, a început să blesteme și s-a transformat în stâncă de piatră, iar acea stâncă o putem vedea și astăzi. Numele Vârfului Omu provine de la acest cioban. O oază de liniște unde fiecare turist vine pentru a se relaxa și a putea vedea frumoasele peisaje de neuitat din acest loc superb. Aici găsim numeroase trasee montane și pietre energetice care se dovedesc a fi un bun tratament pentru turiști, deoarece au o energie vindecătoare.
Dezvoltarea și aprecierea frumuseților montane
Urcând spre faimosul Vârf Omu, observăm că aici ne putem relaxa nu doar pentru câteva ore, putem înnopta la Cabana Vârful Omu care are spațiu de cazare, dar și un restaurant unde turiștii pot lua masa. Prima construcție a fost ridicată de Siebenburgicher Karpaten Verein și a fost inaugurată în 2 septembrie 1888. A doua cabană a fost construită din lemn în anul 1900 de societatea carpatină Sinaia, care a funcționat simultan cu prima până în anul 1911 când aceasta a fost mistuită de un incendiu. În anul 1912 această societate dorește să refacă cabana, dar nu poate să pună în practică acest proiect. Abia în anul 1924, o grupare a Hanului Drumeților și câțiva dintre membrii acestei societăți reușesc să înceapă construcția unei cabane pe care o vor numi „Casa Zorilor”. Elementele pentru cabană au fost prelucrate în curtea Fabricii de Hârtie deținută de frații Schiel, după care au fost transportate cu funicularul pe muntele Piatra Arsă și de acolo la Vârful Omu. Aceasta nu a fost însă finalizată decât în anul 1926 de către Turing Club al României, când a fost pusă în folosință. În anul 1937 au fost aduse îmbunătățiri de extindere, iar rezultatul este cabana pe care o regăsim și azi la Vârful Omu. Cabana Vârful Omu este situată pe cel mai înalt vârf montan, aceasta fiind cea mai înaltă bază turistică din țara noastră. De aici se pot vedea șirurile de munți, văile care le separă, priveliștile și peisajele de neuitat. La Vârful Omu este și stația meteorologică de unde sunt furnizate toate datele meteorologice din Masivul Bucegi.
Este un loc pe care toți ar trebui să-l vizităm, numeroasele trasee montane și obiective pe care le putem vizita, cum sunt faimosul Sfinx, Babele, Crucea Caraiman, Lacul Bolboci, Peștera Ialomicioarei, ne vor amiti că și noi avem frumuseți ale naturii în țara noastră.
Accesul la acest minunat obiectiv turistic din Bușteni se face cu telecabina sau pe traseele montane împreună cu un ghid montan cunoscător de trasee.