Silvana Negruțiu, actriță: „Teatrul Bulandra înseamnă pentru mine un vis împlinit”

„Primele amintiri cu Sala Izvor (n.r. - Sala Liviu Ciulei) de la Bulandra le am din studenție, de când mergeam acolo să văd spectacole, după care obișnuiam să stau puțin pe Podul Izvor, să privesc în zare și spre teatru și să mă gândesc”, spune actrița Silvana Negruțiu despre legendarul teatru unde astăzi o vedem în „Car(o)usel”, în regia lui Andrei Șerban, spectacol cu care, pe 8 noiembrie, ajung la Sankt Petersburg, la Theatre Olympics 2019.

Astăzi vreau să vorbim despre Teatrul Bulandra, mai exact despre spectacolele de la Sala Izvor (unul dintre cele mai însemnate locuri de cultură din sectorul 5). Cum sunt spectacolele de la Izvor, cum e sala, cum e publicul? Ce amintiri aveți de aici? Ce e special aici?

Zâmbesc pentru că tocmai am aflat ceva nou. Nu știam că Sala Izvor este în sectorul 5. Câteva numere mai sus, pe aceeași stradă e sectorul 1. Primele amintiri cu Sala Izvor (n.r. - Sala Liviu Ciulei) de la Teatrul Bulandra le am din studenție, de când mergeam acolo să văd spectacole, după care obișnuiam să stau puțin pe Podul Izvor, să privesc în zare și spre teatru și să mă gândesc. Ca actriță, prima experiență cu această sală a venit la a doua colaborare cu Teatrul Bulandra. Prima fusese la Icoanei (n.r. - Sala Toma Caragiu). Mi-e foarte greu să compar cele două săli. Amândouă au o căldură. Diferită, dar o au. Poate pentru că spectacolul „Car(o)usel” se joacă prin toată sala și prin foaier, mi s-a părut mai mică. Am asimilat-o, ca spațiu, mai repede. Spectacolele de la Izvor sunt foarte diferite. Ceea ce le unește, pe lângă actori, echipă tehnică (minunată), spectatori fideli, este acest spirit al teatrului pe care nu ai cum să nu îl simți în momentul în care ești acolo.

La ce vă gândiți când vă gândiți la Sala Izvor a Teatrului Bulandra?

Mă gândesc la cabina 3, prima și cel mai des locuită de mine. Mă gândesc la doamna Doina (care din păcate nu mai este printre noi), care îmi aranja părul cu foarte mare grijă, cu care povesteam mult, care mă încuraja mereu și care mi-a pus la un moment dat în păr aceleași bigudiuri metalice pe care le-au purtat Clody Bertola, Gina Patrichi, Irina Petrescu... Mă gândesc la corpul tehnic și la doamnele cabiniere care stau și văd toate spectacolele, care sunt foarte atenți cu noi și ne tratează cu mult respect. Mă gândesc la Pisache, ghemotocul negru care ne poartă noroc și se plimbă prin teatru. Mă gândesc la doamnele secretare și la oamenii din birouri care ne ajută cu răbdare de câte ori avem nevoie de ceva. Mă gândesc la curticica din spate cu intrarea actorilor, pe care visam să intru studentă fiind. Mă gândesc la o înlocuire pe care a trebuit s-o fac într-o singură repetiție, în care s-a luat și lumina. Mă gândesc la colegii care au avut răbdare cu mine atunci și, la lumina câtorva lumânări, m-au ajutat să învăț mișcarea. Of, sunt atâtea la care mă gândesc...

Ce înseamnă Teatrul Bulandra în cariera dumneavoastră și unde ați fi fost fără el?

Teatrul Bulandra înseamnă pentru mine un vis împlinit. Un vis pe care îmi era teamă să îl verbalizez, dar pe care îl purtam cu mine. Iar acest vis a început să devină realitate în primul rând prin Andrei Șerban. Primele două spectacole în care am jucat aici au fost în regia lui și datorită acestor roluri am fost angajată.

Fac și mult teatru independent. Sunt parte din echipa Centrului Replika, ceea ce de asemenea reprezintă un vis împlinit. Probabil că dacă nu ar fi fost și Bulandra, sau alt teatru de stat, aș fi făcut doar teatru independent (oferta anuală de actori este foarte mare, iar locurile în teatre sunt foarte puține). Deși nu cred că ele ar trebui separate, în momentul acesta pentru mine se completează. Am învățat foarte multe și încă mai am multe de învățat din ambele. Așa că sunt foarte recunoscătoare și mă simt extrem de norocoasă.

Cum mai e atmosfera în familia de la Bulandra, după moartea lui Ducu Darie (n.r. – regizorul Ducu Darie era directorul Teatrului Bulandra)? Ce credeți că va fi mai departe cu Teatrul Bulandra?

Of. Îmi este destul de greu să vorbesc despre asta. Dispariția lui Ducu Darie a oprit puțin timpul la teatru. Eu așa am simțit. Au fost câteva zile atemporale. A fost un moment care a adus mulți oameni împreună. Cred că dispariția lui ne responsabilizează. Dispariția fizică. Altfel, el va rămâne mereu acolo și noi vom face tot ce putem să îi păstrăm memoria vie. A însemnat enorm pentru fiecare dintre noi și amprenta lui a rămas pe fiecare părticică din teatru.

În această toamnă unde vă putem vedea spectacolele, la Bulandra și altminteri?

În afară de reprezentațiile de la sediu, chiar vineri (8 noiembrie) plecăm cu spectacolul „Car(o)usel” la Sankt Petersburg, la Theatre Olympics 2019. Pe 21 noiembrie vom fi la Cluj cu „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa. În București, vă aștept la Bulandra (la ambele săli) și la Replika!

Dinspre noi, spectatorii, anul 2019 s-a văzut agitat, tensionat în teatrul românesc. De pe scene cum a fost?

A fost, într-adevăr, un an tensionat, cu multe necunoscute, mai ales din cauza bugetului care nu mai venea, care a ținut în stand-by multe teatre. Iar tăierea lui cu 30% în zona independentă a lovit profund această arie. În același timp, a fost un an greu prin plecările multor artiști importanți dintre noi… Foarte mulți. Toate astea lasă urme. Dar pe scenă lucrurile nu s-au schimbat. Noi avem datoria să fim acolo și să ne facem treaba bine. Repet, pe mine mă responsabilizează și mai tare. Trezirile astea la realitatea asupra căreia nu am nici o putere mă recalibrează și mă provoacă să îmi doresc să fac mai mult și mai bine.

Un mesaj pentru spectatorii de teatru și pentru decidenții din zonele culturale, de ce nu?

Deși ar trebui să fie de la sine înțeles că pentru un popor cultura poate să facă adesea mult mai mult bine decât orice, se pare că acest lucru trebuie reamintit la noi. Din păcate sunt mulți care trebuie convinși de acest lucru. Sper să avem parte de decidenți care să creadă în asta. Iar spectatorilor nu pot decât să le mulțumesc, să îi îndemn să vină în continuare la teatru, să fie deschiși și către genuri sau forme noi de teatru și să își închidă telefoanele mobile.

Când mă gândesc la Sala Izvor de la Teatrul Bulandra, mă gândesc la cabina 3, prima și cel mai des locuită de mine. Mă gândesc la doamna Doina (care din păcate nu mai este printre noi), care îmi aranja părul cu foarte mare grijă, cu care povesteam mult, care mă încuraja mereu și care mi-a pus la un moment dat în păr aceleași bigudiuri metalice pe care le-au purtat Clody Bertola, Gina Patrichi, Irina Petrescu...
Silvana Negruțiu, actriță

Foto: Liviu Ștefan, Mihaela Petre

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.