Într-o după-amiază, ieșind din metrou, pe lângă panourile șantierului de pe Bulevardul Eroii Sanitari printre zgomotele orașului, scrâșnit de roți, claxoane, frâne și înjurături, mi-au ajuns la urechi acordurile unei viori.
Ca o adiere după care nici nu-ți dai seama că tânjești, dar pe care o adulmeci cu nesaț atunci când o simți. Un domn cu vioara sa. Îl ascult și îl privesc. Pe lângă el trec grupuri de tineri euforici, doamne, domni, trec cerșetori și trec bicicliști.
Scripcarul din Eroilor cântă, desprins parcă de malaxorul urban.
Numele său este Ștefan Tajti, iar vioara la care cântă are mai bine de o sută de ani. Îmi povestește despre pasiunea lui de o viață, o pasiune moștenită de la tatăl său.
„Povestea începe cu tata care, deși era croitor, a făcut autodidact vioara. Abia după ce ne-am născut, fratele meu și cu mine, a vrut să schimbe roata vieții. A dat examen la Filarmonica din Galați, a intrat, apoi s-a mutat la Filarmonica din Bacău, ca profesor. Când eram în clasa I ne-am mutat, din Maramureș în Moldova. Am început să studiez și eu vioara, și fratele meu, însă, din motive mai puțin înțelese azi, când este libertate, din cauză că aveam o anumită religie, nu am putut să facem Liceul de Muzică.”
Cu toate acestea, pasiunea l-a îndreptat către o Școală Populară de Artă. „Studiam mult și cu tatăl meu, dar știam că nu pot face o carieră, dacă nu am studii superioare.”
Abia după 18 ani de la terminarea liceului, Ștefan Tajti a dat la Conservatorul din București, unde a intrat din prima. „Aveam, totuși, o sfială, o neîncredere în forțele proprii, cauzate și de faptul că terminasem Conservatorul foarte târziu. Așa că nu am îndrăznit să fac vioară principal, am dat la pedagogie, am terminat cu maestrul Marin Constantin, apoi am făcut încă un master la dirijat orchestră. Cu toate astea vioara a rămas pasiunea mea. Și vreau să scot din vioară ce poate face vocea umană – cel mai desăvârșit și expresiv instrument.”
Arta stradală a descoperit-o de mult timp, însă nu în România, ci în străinătate. „Nu credeam că voi face în România artă stradală. Aveam această reticență, prejudecată – pentru că de multe ori arta stradală e confundată aici cu cerșetoria. Însă m-am format, în aproape 30 de ani de cântat în stradă în toată Europa și în Brazilia. Diferența publicului, de aici și din străinătate, constă în dezinvoltură. Chiar dacă și în România oamenii apreciază muzica stradală, cumva le e rușine să se oprească și să asculte. Dau bani și fug. Pe când în străinătate, oamenii se opresc, ascultă, aplaudă. Interacționează îndelung cu artiștii. În România încă avem această reținere de a ne exprima liber și deschis.”
Îl întreb cum este, pentru un artist, să-i aducă pe Chopin, Bach, sau De Bussy în stradă. „Să cânt în stradă, să aduc muzica aproape de oameni este cel mai fascinat lucru posibil, pentru că strada vrând-nevrând e locul cel mai tranzitat, Scena cea mai mare. Orice scenă de concert are limită de locuri, dar și de posibilități. Atât educaționale, cât și financiare, însă strada oferă oricui acest contact cu marea muzică. Sunt trecători care n-au ascultat niciodată muzică clasică, dar au luat contact prin intermediul străzii – mulți trecători chiar îmi cer îndrumări de unde să înceapă această călătorie spre muzica clasică.”
Răsplata, îmi spune, e pe măsură. Nu atât în bani, cât în picătura de frumos pe care simte că o pune în viața trecătorilor. Și poate că Bucureștiul, dintr-un oraș sufocat și de multe ori posomorât, își poate schimba, încet, paloarea prin arta stradală. Mie, cu siguranță, acel colț de muzică, descoperit în sectorul 5, mi-a înseninat întreaga după amiaza cenușie de noiembrie.
Numele său este Ștefan Tajti, iar vioara la care cântă are mai bine de o sută de ani.
.jpg)
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
