Mănăstirea Antim, cu hramul „Toți Sfinții”, este genul de monument istoric despre care trebuie să citeşti serios înainte să te încumeţi să îi calci pragul şi să-i respiri aerul de secole.
Numai dacă te gândeşti că a fost construită între anii 1713-1715, ctitor fiind Mitropolitul Antim Ivireanul, spre finalul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi înainte de fanarioţi.
Este realizată în stil brâncovenesc. Unii istorici spun că chiar Antim Ivireanul a sculptat iconostasul din piatră şi uşa din lemn.
Pe atunci, mahalaua se numea a popii Ivaşco, azi zona Unirii, şi era sub oblăduirea unei biserici din lemn. Mitropolitul Antim reuşeşte să preia, prin donaţie, terenul cu bisericuţa de la nişte boieri, dar şi alte suprafeţe alăturate.
Noul aşezământ devine un complex monahal, cu biserică, chilii, magazii, grajduri, şoproane. În scurt timp, se putea întreţine singur, deţinând o pivniţă şi o băcănie.
În continuare, mănăstirea cumpără sau primeşte terenuri în ţară cu viţă de vie, pivniţe, prăvălii cu han. Banii obţinuţi erau folosiţi pentru dezvoltare, cheltuieli, activităţi filantropice, culturale. Pentru toate aceste negoţuri, mitropolitul obţine de la voievodul Ştefan Cantacuzino scutirea de taxe.
Biserica a fost sfințită în vara lui 1715 şi până la moartea mitropolitului Antim, doi ani mai târziu, complexul era aproape gata. Exista acolo chiar şi o bibliotecă.
Mitropolitul ctitor a avut un rol major în realizarea construcţiei. A întocmit planuri pentru clădiri, biserică, sculpturi de piatră, coloane, a făcut icoane, picturi pe fresca zidurilor.
În 1797, aici au fost puse bazele primului seminar teologic din Țara Românească.
Scrierile unor istorici arată că, în timpul revoluției de la 1821, aici ar fi pus la punct episcopul Ilarion al Argeşului şi Tudor Vladimirescu proclamaţiile revoluţionare şi realizarea unui drapel tricolor.
Timpul şi-a spus cuvântul şi clădirile din complex, inclusiv biserica, s-au degradat, fiind restaurate în mai multe rânduri. Cum s-a întâmplat în 1859, când s-au alocat 15.000 de galbeni, specialişti fiind arhitectul Johann Schlatter, pictorul Petre Alexandrescu, sculptorii Stork şi Babic.
A fost resfinţită în 1863, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cost final: 200.000 de galbeni, conform surselor oficiale.
Este momentul secularizării averilor mănăstireşti, Antim rămânând fără proprietăţi iar în curând devine biserică de cartier, pierzându-şi măreţia de altădată.
Importanţa sa este redată în secolul al XX-lea, când aici este ridicat Palatul Sinodal şi sunt refăcute construcţiile.
În 1937, în Sinod, se aprobă reînfiinţarea Mănăstirii Antim la propunerea Patriarhului Miron Cristea.
Mai mulţi monahi şi intelectuali au format la Antim mişcarea Rugul Aprins, 1945, însă ulterior a fost scoasă în afara legii şi mulţi participanţi au fost întemniţaţi de comunişti.
Din 1966 se înfiinţează aici un muzeu.
În 1984, în perioada lucrărilor de sistematizare a Capitalei, Palatul Sinodal a fost mutat 25 de metri.
Antim Ivireanul a fost canonizat în 1992 de Sfântul Sinod al BOR, fiind menţionat în calendarul ortodox la data de 27 septembrie.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti
