Între 23 septembrie și 1 octombrie, The Ark găzduiește Walk & Shoot Fest, eveniment în cadrul căruia vom regăsi și o întâlnire cu publicul a fotojurnalistei Ioana Moldovan, în centrul căreia se va afla fotografia documentară. Pornind de aici, am invitat-o pe Ioana să ne vorbească despre acest tip de imagine, dar și despre cât de ofertant este Bucureștiul văzut prin lentila aparatului foto.
FOTOGRAFII ÎN SUDUL BUCUREȘTIULUI. Pentru că Walk & Shoot Fest este un eveniment dedicat fotografiei, care se va desfășura în Sectorul 5, cât de ofertantă ți se pare zona aceasta a Bucureștiului pentru un fotograf? Te-ai aventurat până acum în cartierele din sudul orașului pentru a face fotografii?
Nu prea mai fac activ fotografie de stradă de foarte mult timp. Poate doar cu ochiul, fără aparat. Asta mi se întâmplă des, să văd ceva și să încadrez fotografii în gând, fără să apăs pe declanșator.
Am petrecut însă mai mult timp cu aparatul prin Sectorul 5 când am predat un curs de fotografie copiilor de la Clubul de educație alternativă din Ferentari. Iar acum aștept cu curiozitate să îl descopăr mai mult și mai aprofundat, urmând să documentez două povești din și despre Sectorul 5.
BUCUREȘTI VIZUAL. Dincolo de Sectorul 5, cum se vede Bucureștiul prin ochii fotografei Ioana Moldovan? Care sunt zonele din oraș cele mai atrăgătoare pentru tine?
Bucureștiul nu mai este de ceva timp locul de joacă pentru fotografiile mele sau un subiect în sine pe care să îl portretizez. A devenit cumva doar un fundal în cazul în care documentez proteste sau personaje din proiectele mele care locuiesc în București. Cu ani în urmă, când făceam fotografie de stradă, i-am apreciat farmecul și am încercat să îl suprind în imagini. Sunt sigură că nu și l-a pierdut, sunt destule situații în care îl imortalizez cu ochiul minții, doar că acum, în subiectele de fotografie documentară la care am lucrat și lucrez, are cel mult un rol secundar.
FOTOGRAFIE DOCUMENTARĂ. Ce înseamnă pentru tine acest tip de fotografie? Când și cum ai început să îl practici și care au fost până acum principalele provocări?
Fotografia documentară este pentru mine șansa de a cunoaște oameni de toate felurile, de a face parte cumva din viața și experiențele lor, de a asculta atâtea povești care negreșit îți pot servi drept lecție de viață și, nu în ultimul rând, de a spune mai departe aceste povești pentru alți oameni care altfel nu ar avea acces la ele.
Am înțeles că vreau să fac asta odată cu prima vizită într-o fostă colonie muncitorească, la Mija. Petrecând mai mult timp în comunitatea repectivă, mi-am dat seama că îmi doresc mai mult decât să „fur” cadre pe stradă, că vreau să înțeleg contextul în care se nasc acele momente pe care încerc să le surprind în imagini, că vreau să ajung să cunosc mai în profunzime lumea celor pe care îi fotografiez.
Cea mai mare provocare pe care o am mereu este legată de nivelul de profunzime atins, care desigur vine cu accesul: dacă reușesc sau nu să mă apropii suficient astfel încât să surprind acele cadre pe care știu că mi le doresc, cele pe care nu le vezi sau nu le asiști decât dacă petreci mult timp pe subiect, dacă prezența ta ca fotograf, deși evidentă, ajunge în mare parte ignorată. Cea mai fericită sunt când ajung la momentul în care oamenii se simt confortabil să facă lucrurile ca și cum eu nu aș fi acolo.
FOTOGRAF ÎN ROMÂNIA. Dacă să zicem că printre participanții la Walk&Shoot Fest se vor număra și câțiva care vor vrea să facă fotografie la modul profesionist, ce le-ai spune, ce ar fi bine să știe? Cum e să fii fotograf în România mileniului III?
Ce le-aș spune? Că, cel puțin în momentul de față, asta cu trăitul din fotojurnalism la noi trebuie să fie o chestie asumată. Știi că nu ai cum să îți câștigi traiul doar din fotojurnalism, dar iubești atât de mult ceea ce faci, că ești dispus să faci și joburi care nu îți plac ca să poți continua să faci fotografia care te împlinește. Dacă vorbim de alte genuri de fotografie, mai comerciale, se prea poate ca rețeta să fie mai simplă. Dar nu sunt eu în măsură să dau sfaturi despre ele.
ATRACȚIA FOTOGRAFIEI. Întorcându-ne în timp, cum a început atracția ta pentru fotografie? Cum ai devenit fotograf și care-i secretul pentru a-ți păstra creativitatea, ce te inspiră și ce te motivează?
Nu cred că a existat un moment crucial de care să-mi pot aduce aminte ca fiind cel în care am luat vreo decizie imediată în acest sens. Totul a venit organic cumva, cu timpul. A început cu foarte mult timp petrecut uitându-mă la fotografii. E un obicei pe care l-am păstrat, de altfel. Apoi am hotărât pur și simplu să încerc să suprind în imagini ce vedeam în jurul meu. Întâi am încercat fotografia de stradă, apoi am realizat că de fapt vreau să cunosc mai bine oamenii pe care îi fotografiez, să petrec mai mult timp cu ei, să le aflu povestea. Pentru că, până la urmă, asta înseamnă pentru mine fotografia documentară: să spui, în imagini, povești de viață ale oamenilor. Și să iubești să faci asta. Din poveștile oamenilor vine inspirația, din dragostea pentru ceea ce faci vine motivația.
LUMEA DIN FOTOGRAFII. Ca fotograf, ai ajuns în zone de conflict, ai surprins fenomenul migrației în Europa, ai fotografiat aspecte interesante din România... Care sunt principalele tale satisfacții de până acum?
Cea mai mare satisfacție e să fii constant printre oameni de toate națiile, religiile, păturile sociale, să le afli poveștile, să trăiesti alături de ei diverse evenimente, să fii martor la trăirile lor. E ca și cum ai trăi sute de vieți într-una singură. Am învățat atât de mult de la oamenii pe care i-am fotografiat de-a lungul timpului, încât să le spun povestea parcă nici nu mai pare un schimb corect. Este însă ceva ce continui să fac cu bucurie.
Desigur, mai sunt și alte satisfacții punctuale, care au importanța lor. Când primești un e-mail de la o persoană necunoscută care îți spune că prin fotografiile tale a redescoperit pasiunea sa pierdută pentru fotografie (și da, mi-au dat lacrimile citind acel e-mail); când te sună doamna doctor a cărei viață ai documentat-o cu doi ani în urmă că vrea să vadă ce mai faci sau să îți spună la mulți ani; când vezi bucurie pe chipul militarilor Invictus, cu care ai petrecut mai bine de un an, în timp ce răsfoiesc cartea foto despre prima lor participare la jocuri.
Apoi, mă bucur și de fiecare dată când fotografiile sau reportajele mele sunt publicate, cu atât mai mult în media internațională. Asta pentru că știu că în felul acesta povestea oamenilor respectivi va ajunge la cât mai multă lume.
DOCUMENTARIA. Cum a apărut Documentaria.ro, cum se construiește o astfel de platformă?
E un proiect care a pornit la inițiativa lui Bogdan Dincă, din dorința de a avea o platformă vizuală, de fotografie documentară, pentru subiecte importante din România, documentate la firul ierbii. Suntem acum o echipă de cinci fotojurnaliști. Cum se construiește? Cu ceva finanțări (nu destule), câteva donații, multă muncă voluntară și bani din buzunarul propriu. Altfel spus, cu pasiune și cu speranța că va deveni ceva sustenabil. Cum supraviețuiește? Tot prin cele menționate mai sus. Cred însă că oamenii încep ușor-ușor să înțeleagă că e nevoie să investești în (foto)jurnalismul de calitate, că el trebuie susținut și financiar. Când acest trend va căpăta amploare, creșterea unei platforme ca documentaria.ro ar putea deveni mai facilă.
COTIDIAN. În ce parte a Bucureștiului locuiești și ce îți place la zona respectivă?
De când m-am născut, am trăit exclusiv în Sectorul 2. Am schimbat câteva străzi, etaje, numere de apartament, dar nu și sectorul. Nu cred că am motive raționale petru care să spun că îmi place zona, ci mai degrabă e vorba de o familiaritate a locurilor, care cu timpul devine reconfortantă.
Am învățat atât de mult de la oamenii pe care i-am fotografiat de-a lungul timpului, încât să le spun povestea parcă nici nu mai pare un schimb corect.
Ioana Moldovan, fotojurnalist
Fotografii: Ioana Moldovan
.jpg)
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
