Andreea Alexandrescu, actriță: „Îmi place să trăiesc aici”

Andreea stă în cartierul Cotroceni (din sectorul 5) de când s-a născut.

Andreea Alexandrescu, astăzi vom vorbi despre situația dumneavoastră rezidențială. Înțeleg că rezidați în sectorul 5, mai exact în cochetul cartier Cotroceni – ce ne puteți spune despre acest fapt? De când, cum și de ce?

Locuiesc ȋn Cotroceni de cȃnd m-am născut și asta datorită străbunicului meu, General de Cavalerie. Aici au locuit străbunicii, bunicii și părinții mei, iar acum a venit rândul meu să mă bucur de farmecul și istoria cartierului Cotroceni.

Cum e viața dumneavoastră aici, acasă? De ce nu ați migrat către alte zone (atât din țara noastră, cât și din străinătate)? Cum s-a schimbat Cotroceniul în trecerea timpului? Cum era acum zece, dar acum douăzeci de ani?

Viața este așa cum o faci să fie. Eu încerc pe cât de mult pot să trăiesc frumos și să-mi găsesc mereu motiv de bucurie. Sunt foarte atașată de casa în care locuiesc, împreună cu mama care este o mare iubitoare de artă am adunat de-a lungul timpului tablouri și antichități și am transformat casa într-un loc în care abia așteptăm să ajungem. Este locul în care mi-am creat un univers plin de liniște, cărți, artă, flori și doi câini. Pe lângă atașament, un alt motiv pentru care am ales să rămân aici este meseria. Nu cred că m-aș descurca să fiu actriță în altă țară. Cotroceniul s-a schimbat mult odată cu trecerea timpului. S-a schimbat odată cu oamenii care au plecat; unii în alte părți ale orașului, unii în alte țări, iar alții... într-o altă lume, lăsând în urma lor case goale și triste. Casele acelea au acum alți proprietari, dar eu când mă uit la ele îi văd tot pe ei, pe doamna Preoteasă care ne servea cu prăjituri de casă, pe Pușa în curtea căreia ne jucam de-a v-ați ascunselea, pe bunicii balerinei care mă iubeau și-mi zâmbeau cu căldură și pe toți ceilalți care mi-au fost familie. Ȋn locul caselor cochete și îngrijite sunt acum clădiri înalte și reci. Era mai multă liniște, mai multă curățenie și mirosea a cozonaci. Lucrurile nu s-au schimbat totuși drastic, au mai rămas pe ici, pe colo fărâme de trecut și de istorie, dar eu vobesc cu nostalgie despre ele, pentru că ce a fost nu se mai întoarce niciodată.

Ce activități recreative și cultrale desfășurați pe aria sectorului? Vă sunt îndeplinite așteptările cu privire la astfel de activități?

Am în capătul străzii un parc, parcul Romniceanu, în care îmi plimb câinii sau în care mai fac jogging din când în când. La câțiva pași distanță este Academia Militară care are o platformă generoasă, unde mă plimbam cu rolele când eram mică și unde acum merg să stau pe o bancă la soare sau să-mi fac piața, și tot în apropiere este și Grădina Botanică, unde vara sunt tot felul de activități sau festivaluri. În drum spre Grădină este Muzeul Național Cotroceni și, de jur împrejur, case vechi, cu arhitectură Art Deco și în stil Brâncovenesc pe care nu mă mai satur să le admir. Dacă faci o plimbare de 10 minute ajungi la Opera Națională Română, unde merg să văd spectacole de balet sau să mănânc o înghețată în parcul Operei. Anul acesta am participat prima dată la Bazar de Cotroceni, care se întâmplă o dată pe an și unde oamenii își deschid porțile și îi așteaptă pe vizitatori cu limonadă și prăjiuri și cu tot felul de lucruri minunate pe care le vând. Mai este turul ghidat al Cotroceniului organizat de ARCEN, unde doi tineri cu mult farmec te invită la o plimbare și-ți spun povești despre istoria cartierului, arhitectura clădirilor și viața celor care au trăit în ele. În rest, s-au deschis multe restaurante și cafenele, preferata mea este ceainăria Infinitea, unde poți savura un ceai bun și un quiche într-o atmosferă deosebită.

Întrucât toată lumea se plânge, vă propun să ne concentrăm pe aspectele luminoase ale vieții în cartierul Cotroceni – în ce direcții se merge spre bine?

Aici am stat ceva să mă gândesc, deși mi-ar fi plăcut să fiu spontană în răspuns, dar nu merg multe spre mai bine sau poate sunt eu negativistă. E totuși un cartier care atrage multe familii tinere cu copii, asta pentru că este, încă, un cartier liniștit și sigur, pentru că există parcuri și multe școli și grădinițe bune. E un cartier cu foarte mult potențial și cred că s-ar putea face mult mai multe.

Unde vă putem vedea la teatru – în ce ne mai jucați în această toamnă/iarnă?
Mă puteți vedea la Teatrul Mic în „Deștepatarea Primăverii”, în regia lui Vlad Cristache, și în „Apa Vie”, în regia lui Ștefan Lupu; la Teatrul de Comedie în „Breaking News”, în regia lui Mircea Cornișteanu, și în „Masa puterilor noastre”, în regia Silviei Roman; la Teatrul Excelsior în „Visul unei nopți de vară”, în regia lui Vlad Cristache, și la Opera Comică pentru Copii în „Erus și Valea Generozității”, în regia Anei Crăciun Lambru. Mai urmează și alte proiecte pe care le aștept cu entuziasm.

Povestiți-ne, vă rog, cel mai frumos lucru care vi s-a întâmplat la dumneavoastră în cartier.

Sunt foarte multe întâmplări frumoase care mă leagă de cartierul ăsta, dar am să vă povestesc o întâmplare care are și umor. Am avut de când mă știu căței și când mă gândesc câți căței am avut îmi dau seama câți ani am. Am avut un lup german, Max, pe care voiam să-l împerechem cu Lara, cățeaua vecinilor noștri. Și am hotărât că nu se poate așa, fără oficializarea relației, și am organizat o nuntă la noi în curte, mirele a purtat papion și mireasa coroniță de flori, au fost invitați vecinii cu cățeii lor, care au venit toți pregătiți de sărbătoare, le-am făcut și un tort din arpacaș ornat cu bobițe. A fost o zi tare frumoasă pe care n-a uitat-o nimeni niciodată și de care ne place să ne amintim când ne întâlnim cu vecinii la diverse ocazii.

Întrețineți vizite în cartier? Vă vizitați – cu cine? A dispărut acest frumos obicei? Mai sunt și artiști care locuiesc limitrof?

În fiecare zi îmi sună la sonerie câte un vecin care vine să mai stea de vorbă, care vrea să se joace cu câinii, care vine să aducă o bucățică din prăjitura pe care tocmai a făcut-o, să împrumute o carte sau să bea un ceai. E un obicei care nu s-a pierdut și pe care toți încercăm să-l păstrăm viu. Le întâlnesc adesea prin cartier pe Rodica Negrea, Ilinca Manolache, Elvira Deatcu și Virginia Mirea. E curios cumva că seara merg și o văd pe doamna Rodica Negrea jucând fabulos în „Ținutul din miezul verii” la Teatrul Mic și a doua zi o văd făcând piața. Aș vrea să merg și să o îmbrățișez și să îi spun că a fost minunată, dar mă gândesc că poate vrea să-și facă liniștită piața.

Vă vedeți trăind altundeva? Unde și mai ales de ce?

Mi-ar plăcea să trăiesc în Franța pe Valea Loirei sau în Italia pe Coasta Amalfi, să am o curte plină de pomi și să-mi culeg portocalele din curte, dar asta mai târziu, când o să fiu bătrână. Acum am multe planuri în România și îmi place să trăiesc aici.

Am în capătul străzii un parc, parcul Romniceanu, în care îmi plimb câinii sau în care mai fac jogging din când în când. La câțiva pași distanță este Academia Militară care are o platformă generoasă, unde mă plimbam cu rolele când eram mică și unde acum merg să stau pe o bancă la soare sau să-mi fac piața...
Andreea Alexandrescu, actriță

Fotografii: Ciprian Strugariu, arhiva personală a actriței

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.