Amintiri din 13 Septembrie

Ion Constantin s-a născut (în '85) și a copilărit în cartierul bucureștean 13 Septembrie. Cum își amintește azi, în mileniul III, de anii petrecuți în cartierul din sectorul 5? Veți descoperi o fermecătoare colecție de povești personale.

Cum a arătat copilăria pentru tine în 13 Septembrie, care sunt cele mai puternice amintiri pe care le ai și pe care le consideri reprezentative pentru generația ta?

Cred că sunt 4 tipuri de amintiri foarte puternice pentru orice om care a crescut în 13 în anii 2000. Le povestesc in ordine cronologică. Prima ar fi joaca prin șantierele neterminate. Blocurile de la „capătul” lui Uranus (pentru noi cartierul se termina la Uranus colț cu Sirenelor) aveau doar fundațiile făcute. Acolo ne petreceam mare parte din timp. Ne jucam de-a v-ați ascunselea, ne cățăram pe cabluri, descopeream „catacombele”, adică subsolurile. Pe ce urma să devină Marriott, mergeam să ne luăm țevi pentru cornete.
Apoi îmi aduc aminte iernile cu zăpezi imense. Bine, nu știu dacă erau zăpezile așa mari sau eram noi așa mici. Cert e că ne construiam cazemate din zăpadă și ne „împușcam” cu bulgări. Ne mai construiam tuneluri în mormanele de zăpadă strânse de pe stradă. Desigur, mai erau fotbalul și alte jocuri din spatele blocului. Nu jocul în sine mi se părea interesant, ci interacțiunea cu vecinii nervoși că făceam gălăgie. Aruncau cu apă fiartă după noi, cu borcane, ne confiscau mingile care ajungeau la ei în balcon, coborau la noi să ne bată (sigur, nu ne prindeau decât rar). La un moment dat, ca să ne „evacueze”, au construit niște ghivece mari de beton. Noi le-am spart. Ei le-au reconstruit. E un pic ironic că azi se plânge lumea cum copiii se joacă doar la calculator, când „spațiile” de joacă au fost transformate în parcări. A, trebuie să menționez că toate astea se întâmplau în spatele blocurilor.

A doua amintire puternică a fost era „rolelor”, când eram peste 100 de copii care ieșeam afară pe role și numai pe role. A fost perioada în care ne-am „cunoscut” cu copiii de pe Panduri și cu cei care locuiau în blocurile de la SexyClub. Atunci am început să descoperim și orașul mai atent, în căutare de locuri de dat: parcul Carol, monumentul Artileriștilor de pe Eroilor, Academia Militară, Opera.

A treia poveste ar fi de când deja eram la liceu și petreceam serile cu „băieții” (și fetele) pe trepte la Poșta Puișor. Acolo aveam discuții interminabile despre muzică, istorie, viață. Aveam prieteni care se apucaseră de muzică, de hip-hop, desigur. A fost treaba asta la modă în generația mea, când tocmai apăruseră trupele de hip-hop (La Familia, Getto Daci, Da Hood Justice, Veritasaga etc.). Ascultam la walkman sau la CD-player portabil demo-uri și ne dădeam cu părerea.

A patra amintire foarte puternică e de pe vremea când ne-am făcut rețeaua de cartier. Am început-o eu cu vecinul de la 7. Apoi s-a mai legat un prieten de la scara 1, tot de la etajul 7. Am făcut-o ca să ne jucăm chestii în rețea. Apoi, vara următoare, un vecin mai „antreprenor” a zis: „Hai, băieți, să facem rețea adevărată, să ne luăm și internet prin fibră optică”. Pe vremea aia un abonament la fibră optică era vreo 1.000 de dolari pe lună. Aveam acces la internet, doar că pe dial-up și dura să downloadez o melodie cam 6 ore. Și s-a făcut rețeaua. În punctul ei maxim a avut vreo 200 de calculatoare legate. Am tras cabluri pe blocuri și peste bulevarde. A fost distractiv. Tipul care ne-a dat imboldul, pentru că-l sunau „clienții” și-l înjurau când nu mergea netul, a zis că-și face firmă. O parte am fost de acord, o parte n-au fost. Așa că atunci s-a rupt rețeaua in două. Chiar si așa, el a continuat extinderea și după ceva timp a vândut afacerea pe câteva zeci de mii de dolari. Faza tare cu rețeaua, pe lângă accesul la filme și muzică, e că a acționat ca o unealtă de coeziune între noi. Odată cu intrarea la liceu și răspândirea noastră care încotro, o dată cu „marea migrație” a unei bune părți din vecini spre Sebastian, se pierduseră legăturile între noi, cei vechi, și cei nou mutați.

Cum arăta pe atunci zona 13 Septembrie? Care erau principalele atracții pentru voi, copiii?

Era un șantier neterminat. Asta era principala noastră atracție. Si mai era curtea Casei Poporului, de unde ne făceam rost de corcodușe, spre groaza părinților noștri care credeau că daca ne prind soldații o să ne împuște.

Și apoi, adolescența... Unde se întâlneau adolescenții din 13 Septembrie în cartier, cum vă petreceați timpul liber? Ce baruri preferați în zonă, cum erau întâlnirile voastre?

Noi, cei din generația '85, nu prea mergeam în baruri. Stăteam de vorbă la Poșta Puișor, mai mergeam la fotbal, dintr-astea. În liceu deja se ieșea în centrul vechi, dar nu prea mergeam împreună. Eu mergeam în cluburile de rockeri, majoritatea prietenilor mei mergeau fie în Regie, fie în baruri de rapperi.

Cum vezi azi cartierul 13 Septembrie? Ce s-a schimbat, ce e mai bine, ce e mai rău?

Nu mai e deloc cartierul în care am crescut eu. Sunt mult mai puțini copii. Majoritatea din foștii mei vecini s-au mutat, unii au emigrat. E un cartier scump azi 13 Septembrie. Prin anii 2000, vindeai în 13 un apartament de 2 camere și cumpărai în Sebastian cu jumătate din bani un apartement de 3-4 camere. Mi se pare că s-a pierdut și spiritul ăla de comunitate. Când eram mic ne știam toți după numele mic, copii si părinți. Mergeam toți la aceleași două școli din cartier, cu unii am făcut aceeași gradiniță. Azi nu cred că se mai întâmplă.

Să vorbim și despre pericolele din 13 Septembrie... Care consideri că erau principalele pericole din cartier în anii '90 – 2000 și care sunt azi?

Generația mea a cam fost ferită de pericole. Poate doar alcoolul ce-a stricat ceva vieți. Ce era nasol e că aveam și copii cu foarte mulți bani care făceau cinste. Azi, când mai merg pe acolo, revăd din foști prieteni tot timpul cu o sticlă de alcool în mână. Dar în generația '79, de exemplu, drogurile au făcut prăpăd. S-au întâmplat multe supradoze. Totuși, cei mai mulți au scăpat cu bine.

Recomandări: ce i-ai recomanda unui turist străin care vizitează Bucureștiul să vadă în zona 13 Septembrie și în împrejurimi?

E greu să vezi zona și să ințelegi ceva din ea fără să fii cu cineva care să-ți povestească lucuri. Totuși Piața de Flori și fosta Bursă de Mărfuri și Palatul Bragadiru cred că sunt chestii care ar trebui bifate.

Unde locuiești azi în București și de ce ai părăsit 13 Septembrie?

Locuiesc în apropiere, în Rahova. Am plecat din 13 pentru că de banii pe care i-aș fi dat pe un apartement acolo, mi-am luat casă pe pământ.

 

Când deja eram la liceu, petreceam serile cu „băieții” (și fetele) pe trepte la Poșta Puișor. Acolo aveam discuții interminabile despre muzică, istorie, viață. Aveam prieteni care se apucaseră de muzică, de hip-hop, desigur. A fost treaba asta la modă în generația mea, când tocmai apăruseră trupele de hip-hop (La Familia, Getto Daci, Da Hood Justice, Veritasaga etc.). Ascultam la walkman sau la CD-player portabil demo-uri și ne dădeam cu părerea.
Ion Constantin, antreprenor

 

Fotografii: arhiva personală a invitatului, Andreea Leu

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.