Parcul Ioanid

 

Zona era una dintre cele mai verzi din București în acele vremuri. Existau mai multe grădini, cea mai cunoscută fiind Grădina Breslea (1830-1869). Aceasta este menționată chiar și în cartea lui Nicolae Filimon „Chiocoii vechi și noi” unde este specificat că locuitorii Bucureștiului din clasa de mijloc, „deprinși de mult timp cu viața orientală cea plină de lene și poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Cismigiu... Acolo fiecare… cap de familie își întindea masa și împreună cu casnicii și amici, beau și mâncau; apoi începeau a învârti hora strămoșească și danțurile vechi”.

Grădina Breslea este descrisă și de Constantin Bacalbașa (21 august 1856 – 5 februarie 1935), ziarist, memorialist și om politic, ca fiind: “O grădină de margine de oraș unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea să chefuiască, unde se întâlneau amorezii și unde cântau printre tufișuri lăutarii”.

Librarul și editorul George Ioanid, care avea una dintre primele librării din București, a cumpărat terenul în 1856 de la marele agă Pană Bâbeanul pentru 2.100 de galbeni. După ce Ioanid devine proprietarul grădinii și o transformă, un jurnalist francez descria zona în „Jurnal de Bucarest”, astfel: „Nu departe de Palatul Regal, la doi pași de străzile cele mai frecventate din București, se întinde un vast domeniu care într-o altă țară ar valora milioane și care chiar aici are o mare valoare. Pe el se află o locuință încântătoare, întru-un stil original, în genul celui elvețian, apoi o imensă grădină sau mai degrabă un parc plin de pomi exotici și indigeni, o viță-de-vie magnifică, un parter ce conține florile cele mai rare și mai frumoase, o grădină plină de legume bine cultivate. Toate aparțin domnului G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobândit toată această proprietate cu prețul muncii sale”.

Parcul Ioanid avea o suprafață de 10.000 mp, amenajat pe fostul afluent al Dâmboviței, Bucureștioara. În 1870, terenul mlăștinos a fost desecat, G. Ioanid hotărând să-l amenajeze ca parc, plantând foarte mulți copaci.

„Țesut rezidențial tradițional tipic, unicat, de o valoare arhitecturală ridicată”
Aspectul actual al parcului a luat naștere între anii 1909 și 1910, când Primăria Orașului București a început în zonă o serie de lucrări de urbanism cunoscute sub numele de “lotizarea Ioanid".Atunci s-a construit un ansamblu rezidențial, format din 25 de locuințe luxoase. Cei interesați să cumpere erau doctori, avocați, oameni politici sau membri ai vechilor familii boierești românești. Apar nume ca: Adina Costinescu, soția liderului liberal Emil Costinescu, Elena Sturdza-Scheianu, Simona Lahovary, familia Olănescu, Matei Balș și Zoe Manu, Vintilă Brătianu. Au fost realizate de cei mai importanți arhitecți ai epocii: Ion Mincu, Ion Berindei, Dimitrie Hârjeu, Jean Monda, Tiberiu Niga, Horia Creangă.

Parcul Ioanid a fost gândit în spiritul arhitectural romantic, în stilul grădinilor englezești, cu paviloane, lac și mici piațete. Punctul de atracție este foișorul. Acesta este situat lângă lac. Din acest punct poți vedea întreg parcul, cu aleile sale. Lacul dispune și de o cascadă, de stânci și un pod de lemn. Vara, lacul este populat de rățuște.

Pe aleile parcului este expusă statuia lui Ion Voicu (8 octombrie 1923 - 24 februarie 1997), unul dintre celebrii violoniști români, elev al lui George Enescu. Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” și a contribuit la crearea Orchestrei de cameră în 1969, cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.

În noiembrie 2003, odată cu dezvelirea bustului celebrului Ion Voicu, realizat de maestrul Ion Iremescu, numele parcului a fost schimbat în parcul "Ion Voicu".
 

Mijloace de transport
- metrou stația Piața Romană
- autobuz stația Piața Spaniei: 133, 135; stația Liceul Ec. „Virgil Madgearu": 133, 135 
- troleibuz stația Piața Spaniei: 79, 86; stația Liceul Ec. „Virgil Madgearu" :79, 86