Spitalul Colțea

 

La Spitalul Colțea s-au remarcat cei mai buni medici ai vremurilor. Spitalul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, fiind dărâmat și reconstruit de trei ori. Cu o suprafață de 14.500 metri pătrați, această clădire este și monument istoric, și spital funcțional.
 

Spitalul Colțea este considerat „leagănul medicinei românești” și este construit la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino ca spital pentru săraci. Mai intâi a ridicat o biserică-mânăstire, iar după aceea a construit și spitalul. Inaugurarea a avut loc pe 14 decembrie 1704.
Inițial, spitalul dispunea doar de 24 de paturi, 12 pentru bărbați și 12 pentru femei. Oamenii erau internați în clădiri separate și fiecare clădire avea câte patru îngrijitori pentru bolnavi. În clădirea bărbaților îngrijitorii trebuiau să fie neapărat bărbați, iar în clădirea femeilor îngrijitoarele trebuiau să fie neapărat femei.
Încă de pe vremea aceea, spitalul asigura înmormântarea celor care mureau acolo. În anul 1716 a fost inaugurată și prima farmacie în incinta unui spital, Farmacia Colței.
Spitalul a ars într-un incendiu în anul 1739, dar a fost reconstruit în același an. Inițial, lângă spital exista și un turn înalt de 50 de metri. Era numit „Turnul Colții” și devenise obiect de referință printre bucureșteni, expresia „înalt ca turnul Colții” fiind foarte des folosită la vremea aceea. Acesta avea funcție de turn clopotniță, foișor de foc și punct de intrare în Mânăstirea Colțea. A fost demolat în 1888, dar mai există și astăzi părți din balustradă și cele două console de piatră, în interiorul bisericii Stavropoleos.
În anul 1759 s-a mai adăugat un etaj în partea ne nord a spitalului. Acest etaj nou avea trei săli mari pentru femei și purta numele de „spitalul de sus al doamnei”, pentru că era dedicat exclusiv femeilor. Din cauză că nu a fost îngrijit corespunzător, spitalul a fost dărâmat și refăcut de arhitectul Conrad Schwink, în anul 1842.
 

Nicolae Kretzulescu înființează în anul 1842 „școala de mică chirurgie”, prima școală de învățământ medical din România. În anul 1849 s-a mai adăugat un etaj, capacitatea spitalului crescând la 150 de paturi.
A mai fost dărâmat o dată, în anul 1887, și reconstruit în 1888, având de data aceasta o capacitate de 260 de paturi.
În anul 1859 au apărut secții de medicina internă și chirurgie, iar în anul 1860 a apărut o sală de disecție, un amfiteatru, primul concurs de internat și primul dispensar cu consultații și medicamente gratuite pentru săraci. Au fost adăugate secțiile de oftalmologie, dermatologie, siligrafie, radiologie, radioterapie, ginecologie și ORL, în anul 1899.
Aici s-au remarcat cei mai buni medici din România, unii având și notorietate internațională: Carol Davila, Victor Babeș, Thoma Ionescu, Constantin Angelescu, Nicolae Manolescu, Mihai Petrini-Golatz, Petre Herescu, I. Nanu-Muscel, Amza Jianu, Francisc Rainer, Nicolae Gh. Lupu, Dimitrie Gerota, Ștefan G. Nicolau, Nicolae Hortolomei, Bazil Theodorescu și Gheorghe Litarczek.

Din păcate, spitalul poartă numele celui care nu a contribuit cu nimic la ridicarea și evoluția sa, ci doar i-a donat pământul pe care se află spitalul, lui Mihail Cantacuzino. Drept dovadă, există foarte puține documente care să ateste existența și activitatea lui.
 

Spitalul Colțea a fost construit după vechiul spital venețian „Santo Lazzaro e Medicanti”. Poartă amprenta stilului arhitectural brâncovenesc, iar în față se regăsesc două monumente: biserica și statuia celui care a ctitorit-o. Aceste două elemente apar ca niște sigle la geamurile interioare din corpul central. În sala de consiliu și în cabinetul profesorului Ion Bruckner sunt păstrate numeroase portrete ale șefilor de clinică. Tot acolo există și un basorelief al profesorului I. Nanu-Muscel și o imensă placă de marmură ce are încrustate cu litere aurii, numele tuturor profesorilor șefi de clinică de la Medicină Internă.
Spitalul are o suprafață de 14.500 de metri pătrați și a fost restaurat între anii 2000 și 2011.