Biserica Curtea Veche

 

Edificiul, amplasat în centrul vechi al Bucureștiului (înconjurat de Hanul lui Manuc și de vechea Curte Domnească), a servit timp de două secole drept paraclis şi loc de încoronare a domnilor Țării Românești.

Mai mult decât renumele de biserică domnească, lăcașul își câștigă un altul, după incendiul devastator de la 1847 când o mare parte din București a ars, fiind distrusă și biserica Puşcăriei, din imediata apropiere.

În biserica arsă se află o icoană a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare (ascet al deşertului egiptean din a doua jumătate a secolului al III-lea), care a scăpat întreagă, găsită sub ruine.

Astfel, pentru că Sfântul Antonie a săvârșit această minune, icoana a fost adusă în biserica Bunei Vestiri, așezată în partea dreaptă a catapetesmei, și de atunci sfântul a devenit protector al bisericii de la Curtea Veche, al doilea hram.

Datorită numărului mare de credincioși care se perindă pe la această icoană, în timp, în actele oficiale și în conștiința populară a devenit biserica Sfântul Anton - Curtea Veche.

Istoricul bisericii 

În toamna lui 1559, la sfârşitul domniei lui Mircea Ciobanul, ctitorul oficial al bisericii, biserica de la Curtea Veche era terminată "la roşu".

Se pare însă că adevăratul ctitor este Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareş și soţia lui Mircea Ciobanul. Ea a fost mult timp regenta fiului ei, Petru cel Tânăr, urcat pe tron după moartea lui Mircea Ciobanul, tatăl său, la doar 12 ani.

În timpul lui Petru cel Tânăr a fost executată pictura care însă nu s-a mai păstrat.

După  bătălia de la Călugăreni din 1595, Sinan Paşa a ocupat Bucureştiul, a prădat Curtea Domnească şi biserica.

La 1715, domnitorul Ştefan Cantacuzino a adăugat Portalul de la intrare si peretele despărţitor al femeilor de bărbaţi, din care două coloane din piatră se văd și astăzi, încastrate în zidul bisericii.

Pisania și pictura originală au dispărut, s-a păstrat însă pisania pusă de Ştefan Cantacuzino, care a refăcut și pictura, ocazie cu care a adăugat la intrare un frumos chenar de piatră, sculptat în stil renascentist.

 

Dintr-un document datat 20 octombrie 1758, reiese faptul că Vodă Constantin Mavrocordat a mărit biserica, adaugându-i două paraclise, transformând-o astfel într-o inedită biserică cu trei altare distincte.

Acestea au fost dărâmate de arhitecţii lui Bibescu Gheorghe și Barbu Ştirbei (1842-1843; 1849-1856). Urmele zidurilor fostelor paraclise se văd în curtea bisericii, sub forma unor pavaje peste temelii.

După incendiul din 1847 (cel mai mare consemnat în Bucureşti), pictura este refăcută de profesorul C.Lecca.

Fresca este prima pictură în stil neorenascentist executată în Bucureşti.

Intre anii 1928 şi 1933, la iniţiativa lui Nicolae Iorga, în plină perioadă de criză, biserica a fost refăcută la exterior, redându-i-se forma iniţială.

Pictura bisericii a mai fost restaurată și în anul 1998. 

Arcada pe sub care trecea domnitorul 

Biserica are și un muzeu parohial care deține o icoană cu Sfânta Treime, realizată în timpul domnitorului Ștefan Cantacuzino, care face parte din catapeteasma veche a bisericii. De asemenea, mai există în muzeul bisericii o anaforniță de argint dăruită bisericii de Constantin Brâncoveanu, precum și alte obiecte, cărţi de cult și documente de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și întreg secolul al XIX-lea.

În timpul lucrărilor de amenajare a muzeului, s-a descoperit o arcadă în zidul curţii voievodale, pe sub care trecea domnul ţării în drum spre biserică.

 

Biserica are un plan cu trei lobi  - o copie a Mănăstirii Cozia - cu o lungime de 25 de metri și 8 metri lăţime la exterior.

O notă aparte este dată de alcătuirea faţadei, realizată din fâşii alternative de cărămidă aparentă și tencuială.

Această decoraţie imită de fapt un sistem vechi de construcţie romană.

La noi a fost folosit prima oară la biserica Mănăstirii Valea din  județul Argeş, ctitorie a lui Radu Vodă Paisie la 1537 şi zugravită de urmaşul său Mircea Ciobanul.

Sub cornişe se află un șir de ocniţe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, constituie un progres în evoluția arhitecturii în Ţara Românească. Prezenţa contrafortului, care sprijină zidul la exterior, cât și decoraţiunea ocniţelor, reprezintă o influenţă arhitectonică din Moldova, aduse de soţia ctitorului, Doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș din Moldova.

Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă.

În interior, naosul și pronaosul formează o singură încăpere, sporind astfel impresia de monumentalitate a interiorului.

In pronaos, cu prilejul efectuării săpăturilor de cercetare, au fost descoperite trei cavouri boltite, din zidărie de cărămidă, toate profanate la o dată necunoscută.

Cavoul din dreapta pare a fi aparţinut lui Mircea Ciobanul, ctitorul bisericii.

Deşi poate mai puţin înzestrată cu argintării şi vechi podoabe aurite, fiind jefuită în permanenţă de turci, Biserica Sf. Anton-Curtea Veche depăşeşte prin bogăţia frumuseţii orice catedrală din ţară.