Chiar cum treci dinspre Bulevardul Magheru spre Calea Victoriei, traversezi, de multe ori, Piața Amzei. O mică stradă pietonală mărginită de magazine, dar și de o biserică impunătoare.
Biserica Amzei își are începuturile în urmă cu două secole când a fost construită pentru mira dată (1810). Aceasta era mult mai mică, dar cu timpul a suferit mai multe modificări. Creată din fondurile colonelului Nicolae Dărăscu, de către Amza Năescu, iar lăcașul a ajuns să-i poarte numele abia după trecerea acestuia în neființă.
Un incendiu distruge biserica în 1846, pentru ca ea să fie restaurată aproape trei decenii mai târziu: pe lângă faptul că a fost adăugată o a doua turlă, a fost construită și o fântână din piatră, sculptată de Ioan C. Petrescu. Creată în stil eclectic, ornamentată cu piatră și cărămidă, biserica e ridicată pe un soclu masiv din piatră – de aproape doi metri!
Iconostasul, amvonul și stranele din stejar sunt opera sculptorului Gheorghe Babic. Înăuntru putem sesiza trei candelabre imense, iar poate cel mai vechi obiect e reprezentat de un potir de argint fiind acolo încă de la începutul construcției bisericii inițiale.
Ne bucurăm că articolul nostru v-a stârnit interesul. Ne-ar fi de mare folos dacă v-ați răpi încă 4 minute pentru completarea acestui chestionar.